Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

16 august 2026

VIDEO O echipă de cercetători japonezi a dezvoltat braţe robotice pentru a „stimula creativitatea”

27 Iun. 2023, 21:35
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Iun. 2023, 21:35 // Actualitate //  Realitatea.md

O echipă de cercetători din cadrul universităţii din Tokyo, condusă de Masahiko Inami, a creat un set de braţe robotice portabile. Potrivit Reuters, Oamenii de știință dezvoltă o serie de tehnologii care au la bază ideea de „jizai”, un termen japonez care denotă autonomia şi libertatea de a acţiona liber.

Scopul constă în crearea unei relaţii asemănătoare cu cea dintre muzician şi instrument, „undeva între uman şi instrument, ca şi cum un instrument muzical ar putea deveni o parte din corp”.

Masahiko Inami spune că a fost inspirat de marionetele tradiţionale japoneze şi de o nuvelă cu accente horror a romancierului Yasunari Kawabata, despre un bărbat care împrumută braţul unei tinere până a doua zi.

„Nu e vorba în niciun caz despre un rival al fiinţelor umane, ci mai degrabă despre ceva care ne ajută să facem ceea ce dorim, asemeni unei biciclete sau unei biciclete electrice. Ne oferă sprijin şi ne poate stimula creativitatea”, a spus cercetătorul japonez.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Într-un video promoţional pentru „Jizai Arms”, două dansatoare de balet poartă braţele robotice prinse de spate şi de cutia toracică, într-un număr artistic în care dispozitivele şi omul se mişcă în tandem. Într-unul din cadre, dansatoarele se prind într-o îmbrăţişare folosind atât braţele umane, cât şi pe cele robotice.

Inami spune că, după o perioadă, unii dintre utilizatori se ataşează de braţele robotice.

„Îndepărtarea lor după ce au fost purtate o perioadă este însoţită de un sentiment de tristeţe. De aceea sunt diferite faţă de alte instrumente”, a declarat cercetătorul nipon.

Totuși, potenţialul acestor dispozitive depăşeşte transpunerea fanteziei unui romancier în realitate, întrucât ele ar putea fi utilizate în misiuni de căutare şi salvare.

„În viitor, am putea vedea oameni cu aripi la spate sau drone ataşate de oameni… Poate că cineva va inventa un sport care necesită şase braţe sau un nou stil de înot”, a spus Masahiko Inami.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
16 Aug. 2026, 15:20
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
16 Aug. 2026, 15:20 // Societate //  Ana Panaguța

Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut două medalii la Olimpiada Internațională de Informatică, desfășurată în perioada 9–16 august 2026, la Tașkent, în Republica Uzbekistan.

Medalia de argint a fost cucerită de Alin Popescu, elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Orizont” din Durlești, municipiul Chișinău. O medalie de bronz a obținut și Alexei Baca, elev în clasa a X-a la aceeași instituție de învățământ.

La ediția din acest an au participat 375 de elevi din 92 de țări. Republica Moldova a fost reprezentată de patru elevi: Alin Popescu, Alexei Baca, Oleg Rața, elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Nicolae Milescu Spătaru” din Chișinău, și Anastasia Corsac, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Orizont”.

Lotul național a fost coordonat de Sergiu Corlat, doctor și profesor la Universitatea de Stat din Moldova, în calitate de conducător al echipei, și de Igor Bercu, șef de direcție la Agenția de Guvernare Electronică, în calitate de conducător adjunct.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare i-au felicitat pe cei doi medaliați, profesorii și părinții acestora și au mulțumit membrilor Consiliului Olimpic Republican la Informatică pentru contribuția la pregătirea lotului național.