Curs valutar
  • EUR
    19.9714
    -0.0025%
  • USD
    17.2301
    -0.314%
  • RUB
    0.2025
    -1.4815%
  • RON
    3.8104
    0.0262%
  • UAH
    0.3852
    -0.3115%

Toate știrile

18 august 2026

Un copil de 3 ani a fost atacat de un roi de albine: „Am numărat 74 de ace”

03 Iul. 2023, 16:45
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
03 Iul. 2023, 16:45 // În Lume //  Realitatea.md

O familie din Botoșani, România, a fost la un pas de tragedie, după ce băiețelul, aflat în vizită la bunici, s-a dus să se joace în curte, acolo unde se aflau mai mulți stupi de albine. Din nefericire, nimeni nu a prevăzut ghinionul care avea să-i pună viața copilului în pericol. La un moment dat, acesta a început să plângă foarte tare, iar părinții alertați, l-au găsit pe băiețel în mijlocul roiului de albine, care îl atacau.

Cu greu, adulții au reușit să-l scoate pe minor dintre albine și să se deplaseze în cel mai scurt timp la spital, acolo unde medicii au fost uimiți să descopere efectele înțepăturilor de albine. Specialiștii au găsit 74 de ace de albine în corpul micuțului, acestea fiind doar o parte din cele lăsate inițial, astfel că și părinții reușiseră să mai extragă câteva.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Am numărat 74 de ace. Dintre cele pe care am reușit noi să le scoatem. Dar au mai fost scoase și de părinți. În mod miraculos copilul este stabil. Nu a făcut șoc anafilactic. A fost internat totuși pentru supraveghere de specialitate”, a explicat un asistent din cadrul Centrului de Primiri Urgențe.

Se pare că, motivul principal al acestui tip de agresivitate al albinelor este datorat secetei. În acest anotimp, insectele nu mai au ce să culeagă de pe câmpul uscat, iar oricine se apropie de ele, este în pericol.

Din fericire pentru toată lumea, niciuna dintre înțepături nu a fost făcută într-o zonă cu potențial periculos, nefiind declanșat șocul anafilactic. Pentru a fi în siguranță, oamenii sunt sfătuiți de apicultori să păstreze distanță față de albine, evitând astfel orice pericol.

Realitatea Live

17 Aug. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
17 Aug. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Europenii ar putea primi gaze naturale dintr-un zăcământ submarin de lângă Cipru începând cu martie 2028, a declarat ministrul cipriot al energiei, Michael Damianos, informează știrileprotv.ro.

Războiul din Ucraina și instabilitatea din Orientul Mijlociu determină Europa să caute surse alternative, iar Mediterana de Est devine o opțiune viabilă, transmit AP și ekathimerini.com.

Companiile TotalEnergies (Franța) și Eni (Italia) au decis luna trecută să exploateze zăcământul Cronos, de pe coasta de sud a Ciprului. Ar fi o premieră ca gaze din estul Mediteranei să ajungă pe piața europeană.

Conducta de la Cronos către Egipt (105 km distanță) va fi construită în 18 luni, iar gazele vor fi procesate la Damietta și lichefiate pentru transport naval către Europa. Costul proiectului este de aproximativ 2 miliarde de dolari, jumătate din estimările pentru alte zăcăminte, datorită apropierii de infrastructura existentă.

Cronos are peste 84,95 de miliarde de metri cubi de gaze, dar aproximativ 20% ar putea fi utilizate pentru nevoile interne ale Egiptului. Damianos a subliniat că veniturile pentru Cipru nu vor fi uriașe, dar importanța constă în debutul producției.

Șase zăcăminte de gaze lângă Cipru

Cronos este unul dintre cele șase zăcăminte descoperite în zona economică exclusivă a Ciprului. Două dintre acestea, Glaucus și Pegasus, dezvoltate de ExxonMobil și QatarEnergy, ar putea începe producția până în 2033. ExxonMobil plănuiește să își extindă explorările în zonă.

Un alt zăcământ, Aphrodite, de 158,57 miliarde de metri cubi, descoperit acum 15 ani, urmează să primească o decizie finală de dezvoltare în vara lui 2027, de la un joint-venture condus de Chevron. O parte din Aphrodite se află în apele israeliene, iar un arbitru va decide procentul cuvenit Israelului până luna viitoare.

Ciprul promovează și un proiect de interconectare electrică cu Europa (Great Seas Interconnector), susținut de investitorul francez Meridiam, care ar conecta Ciprul și Israelul la rețeaua europeană. Proiectul este însă blocat de birocrație legată de costuri, întrucât estimarea inițială de 2,2 miliarde de dolari ar putea fi depășită. UE a alocat deja 760 de milioane de dolari, iar Ciprul ar putea suporta până la 63% din costuri, ceea ce ar duce la creșterea prețurilor la energie. Se caută investiții private suplimentare pentru a reduce această povară.

Neptun Deep, aproape de debut în România

În România se fac pregătiri pentru punerea în producție a proiectului Neptun Deep, care include platforma offshore, 3 sisteme submarine, 10 sonde de producție – 4 deja forate în Pelican Sud și 6 în curs pe Domino – și stația de măsurare și control al gazelor de la țărm, din Tuzla.

„România va deveni cel mai mare produc, oferă bigger stage în UE” spune Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Producția anuală este estimată la aproximativ 8 miliarde de metri cubi de gaze naturale, adică aproape dublează producția actuală. Asta ar putea duce și la scăderea prețurilor, mai ales în contextul în care acum gazul e mai scump din cauza războiului din Iran.

Aristotel Jude, Romgaz: „Cred că după ce prețul administrat va expira după aprilie 2027, împreună cu curgerea gazelor din Neptun va asigura o ofertă superioară cererii, ceea ce nu va duce la altceva decât la formarea unui preț corect pentru consumatorul casnic și pentru cei industriali.”

De anul viitor, cei doi parteneri, Romgaz și OMV Petrom, vor comercializa separat cantitățile de gaz, împărțite în mod egal, iar prioritate ar urma să aibă România.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!