Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

CNA a descins la Florești! Un șef de secție din cadrul Consiliului raional este cercetat pentru abuz de serviciu

05 Iul. 2023, 11:49
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
05 Iul. 2023, 11:49 // Societate //  Realitatea.md

Șeful Secției construcții, gospodărie comunală și drumuri din cadrul Consiliului raional Florești este cercetat penal pentru abuz de serviciu, anunță CNA. Funcționarul este bănuit de favorizarea unor agenți economici care au încheiat contracte de prestare a serviciilor de reparație a drumurilor cu Consiliul raional Florești.

La această oră, au loc percheziții la domiciliile acestuia și la biroul contabilului agenților economici care au câștigat licitațiile menționate.

„Urmărirea penală pe caz a început în baza bănuielii rezonabile că, în perioada anilor 2021 – 2022, factori de decizie ai Consiliului Raional Florești în comun cu șeful Secției construcții, gospodărie comunală și drumuri din cadrul Consiliului raional Florești ar fi încheiat contracte privind efectuarea lucrărilor de întreținere și reparație a drumurilor locale din raionul Florești cu două SRL-uri. Deși contractele au fost semnate și a fost achitată suma de 614 868 de lei, există bănuiala rezonabilă că lucrările nu au fost executate. Potrivit materialelor acumulate în cadrul anchetei, s-a stabilit că cei doi agenți economici ar fi administrați din umbră de funcționarul din cadrul Consiliului prin persoane interpuse, iar în perioada anilor 2020 – 2022 aceștia au beneficiat de contracte încheiate cu Consiliul Raional Floreşti în valoare totală de 11 925 303 lei”, se arată în nota informativă a CNA.

Responsabilii spun că, pentru administrarea tuturor probelor și efectuarea urmăririi penale sub toate aspectele, judecătorul de instrucție a autorizat patru percheziții la domiciliul și biroul şefului de secție din cadrul Consiliului raional Florești și la domiciliul şi biroul de serviciu ale contabilului care gestionează activitatea financiară a companiilor vizate.

În urma acțiunilor de urmărire penală, de la domiciliul funcționarului au fost ridicate suporturi electronice cu documentația și facturile fiscale ale celor două companii.

La această etapă, toate persoanele sunt cercetate în stare de libertate, iar investigațiile pe caz sunt în desfășurare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 18:25
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
05 Nov. 2026, 18:25 // Sport //  Realitatea.md

Real Madrid a anunțat pe site-ul său oficial că se pregătește să-l coopteze în consiliul de administrație pe Rafael Nadal. Fost lider ATP și campion de 22 de ori în turneele de Grand Slam, Nadal este un mare fan al formației de pe „Santiago Bernabeu.”

Numirea sa în conducerea clubului urmează să fie supusă ratificării membrilor, anunță și jurnalistul Fabrizio Romano. Este însă vorba doar despre o formalitate.

Rafael Nadal Parera este membrul cu numărul 67.778 al celor de la Real Madrid.

„Consiliul de administrație al Real Madrid CF a hotărât să propună Adunării Generale a Membrilor Delegați ratificarea numirii lui Rafael Nadal în calitate de nou membru al Consiliului de administrație”, transmite Real Madrid pe site-ul său oficial.

„Aş dori să le mulţumesc preşedintelui Florentino Perez şi Consiliului de Administraţie pentru că m-au invitat să fac parte din Consiliul de Administraţie al clubului Real Madrid. Am acceptat această invitaţie cu mare entuziasm, dornic să învăţ şi să contribui cât de mult pot”, a transmis Rafael Nadal (40 de ani) pe rețelele sociale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!