Președintelui Portugaliei i s-a făcut rău miercuri, 5 iulie curent, în timpul unui eveniment de inaugurare a unor laboratoare ale Universității Nova din Lisabona. Marcelo Rebelo de Sousa s-a prăbușit, el fiind cărat pe brațe și transportat apoi la Spitalul Santa Cruz din Oeiras.
Lui i s-ar fi făcut rău din cauza căldurii, dar a fost dus la spital ca măsură de precauție, fiindu-i făcute mai multe analize.
Potrivit lui Fernando Frutuoso de Melo, șeful de cabinet al președintelui, acesta s-a simțit bine în cursul dimineții, iar ulterior i s-a făcut rău în timp ce stătea de vorbă cu un grup de cercetători. Acum, starea sa este bună.
#Portuguese President Marcelo Rebelo de Sousa has been discharged from hospital after he collapsed while visiting a university in the Costa de Caparica on July 5. He attributed the incident to a drop in pressure. pic.twitter.com/EF6DBAH1Qc
Două bariere vor fi instalate până la sfârșitul lunii septembrie la intrările pe teritoriul Moldexpo, iar de acum înainte chiar și oamenii care vin la nunți sau alte ceremonii vor trebui să plătească pentru a intra. Șoferii, care până acum își lăsau gratuit mașinile pe acest teritoriu pentru a se plimba în parcul Valea Morilor, vor plăti de fiecare dată când trec bariera. Instalarea celor două bariere costă aproape 5 milioane de lei, iar decizia stârnește deja nemulțumiri printre locuitorii capitalei și agenții economici din zonă.
Pe teritoriul Moldexpo își desfășoară activitatea zeci de agenți economici — cluburi sportive, birouri de avocați, săli de evenimente. Unii dintre ei spun că noul sistem le pune afacerea în pericol.
„Compania noastră va fi afectată, spunem așa, catastrofal. Deci ar putea să înceteze să activăm, fiindcă aici sunt 16 locatori care iau chirie de la noi și ei, desigur că au spus că dacă se închide accesul liber, noi contractele de chirie le reziliem, fiindcă ne trebuie acces liber”, a declarat Aurel Melnic, reprezentantul unei companii care deține mai multe clădiri pe acest teritoriu.
O nemulțumire similară vine și din partea unui birou de avocatură.
„Suntem foarte indignați de faptul că se încearcă blocarea accesului la bunul imobil pe care îl locaționăm. Din păcate nu avem o certitudine că clienții noștri, precum și lucrătorii sau avocații asociați ai biroului, o să aibă acces la bunurile imobile”, a spus Ghenadie Bambuleac, avocat.
Directoarea Moldexpo, Zinaida Popa, recunoaște că scopul proiectului este obținerea de venituri.
„Aceste bariere vor fi instalate pentru a încasa niște bani în bugetul Moldexpo? Absolut. Recunoaștem acest lucru, pentru că oamenii solicită condiții bune, amenajarea terenului, și asta costă bani”, a precizat aceasta.
Potrivit administrației, proprietarii de clădiri de pe teritoriul Moldexpo vor avea acces gratuit, în timp ce persoanele care nu sunt rezidente vor plăti o taxă de intrare, nu una calculată pe oră.
Agenția Proprietății Publice, care gestionează terenul, precizează că instalarea barierelor a fost condiționată încă din 2025 de mai multe cerințe de siguranță, printre care accesul liber pentru ambulanță, poliție și pompieri. Lucrările au fost câștigate, în urma unei licitații publice, de compania Plasma RTI, contractul fiind în valoare de aproape 5 milioane de lei.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.