Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Deputat PAS, despre activitatea unor partide din țara noastră: Agenți ruși sunt foarte mulți în Moldova

11 Iul. 2023, 07:51
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
11 Iul. 2023, 07:51 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Rețeaua de agenți ruși a rămas prezentă în Republica Moldova chiar și după 1990. Activitatea unor partide din țara noastră sau campaniile electorale în favoarea anumitor lideri politici demontrează, potrivit parlamentarului din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, Ion Grădinaru că activitatea acestora de a stagna dezvoltarea Republicii Moldova este cât se poate de reală. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Ora Expertizei”, informează jurnal.md.

Pe lângă armata a 14-a, pe care Rusia „a uitat-o” în țara noastră de la proclamlarea independenței, Moscova ar mai fi lăsat aici și rețeaua de agenți ruși care au servit intereselor Kremlinului, și mai puțin Republicii Moldova. Din această cauză, Moldova a ajuns să aibă o armată slab dezvoltată, dar și să fie dependentă din punct de vedere economic și energetic de un singur furnizor – Moscova.

„De când Republica Moldova și-a declarat independența, Rusia și-a uitat aici mai multe lucruri: și agentura, și armata a 14-a și multe alte lucruri care ne dăunează nouă zi de zi. Ei (agenții.) au lucrat de la independență încoace în interesul Federației Ruse. Pur și simplu au distrus domeniul apărării și vedeți în ce stare este astăzi armata. Au distrus securitatea energetică a Republicii Moldova, am rămas continuu dependenți de un singur fir de energie electrică și o țeavă de gaz, am rămas dependenți economic, pentru că exporturile de făceau preponderent în Federația Rusă și, respectiv, în această perioadă, nu doar că slujeam intereselor Rusiei, dar nici nimeni nu avea curajul să rostească cuvântul „agent rus” sau mai mult – să pornească anumite cauze penale”, a declarat alesul poporului.

Episoadele care au scos cel mai bine la iveală roadele muncii agenților Kremlinului s-ar fi întâmplat, potrivit deputatului, în 2019, în timpul campaniei pentru Primăria Chișinăului în sprijinul actualului edil al Chișinăului, dar și în 2020, în timpul alegerilor prezidențiale și campaniei fostului șef de stat, Igor Dodon.

„Cel mai bine acești agenți au fost văzuți în campaniile din 2019, atunci când ei îl ajutau pe Ivan Ceban să devină primar de Chișinău, după care pe Dodon în campania din 2020 și, desigur, că atunci au fost văzuți cel mai mult”, a subliniat Ion Grădinaru.

El a ținut să menționeze, totdată, că toate actualele formațiuni politice din Republica Moldova care în prezent, pe axa stânga-dreapta, se identifică a fi de stânga, în definitiv, sunt doar niște rebuturi ale serviciilor de informații din Federația Rusă.

„Agenți ruși sunt foarte mulți în Republica Moldova. Toate partidele care astăzi se declară de stânga, ele, de fapt, nu sunt de stânga, ci sunt rămășițe ale serviciului de informații rus, care slujește interesului Rusiei. Ele doar se declară de stânga, dar se duc și încearcă să impună care este cel mai mare trădător de țară”, a mai adăugat deputatul.

Amintim că, directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, a anunțat, în cadrul unui briefing de presă, că a fost destructurată o rețea de agentură care activa la comanda FSB împotriva securității Republicii Moldova. Cauza penală pentru trădare de patrie și spionaj a fost trimisă în judecată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:05 // Societate //  Valentina Buza

Circa 1.200 de kilograme de puiet de pește au fost eliberate astăzi, 31 octombrie, în lacul din Pădurea-Parc „Dumitru Rîșcanu”, din sectorul Rîșcani al Capitalei. Primarul Ion Ceban a precizat că este a treia intervenție de acest fel, după cele organizate în parcurile „La Izvor” și „Valea Trandafirilor”.

Totodată, în această dimineață, alte 750 de kilograme de puiet de pește au fost eliberate în lacul de pe strada Albișoara.

Potrivit edilului, Pădurea-Parc „Dumitru Rîșcanu” a trecut prin lucrări ample de reabilitare și modernizare. Au fost amenajate terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, alei și faleze în jurul lacului.

De asemenea, au fost instalate un nou sistem de iluminat public, camere de supraveghere și mobilier urban, iar zona a fost completată cu un spațiu de plajă.

Ion Ceban afirmă că municipalitatea continuă investițiile în protejarea și întreținerea parcurilor și lacurilor din Chișinău.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!