Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

13 septembrie 2026

FOTO Orașul în care locurile de veci costă mai mult pe metru pătrat decât cele mai luxoase vile

11 Iul. 2023, 08:22
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
11 Iul. 2023, 08:22 // În Lume //  Redacția Realitatea

Turnul Shan Sum din Hong Kong, ornat la interior cu marmură albă, are 12 etaje și este unul dintre cele mai luxoase locuri din oraș, însă nu este pentru un cumpărător obișnuit.

Aici, în schimbul unei sume de minim 53.000 de dolari, oamenii își pot cumpăra un loc în care să își doarmă somnul de veci, scrie CNN. Acest columbar privat, care se regăsește într-o clădire în formă de evantai proiectată de un arhitect german, a fost construită pentru a adăposti rămășițele incinerate a 23.000 de persoane și nu este nicidecum o investiție ieftină.

Pe lângă unitățile în care se păstrează o singură urnă, nișele pentru două urne se vând cu 76.000 de dolari, în timp ce cele de familie, unde pot intra până la opt urne pot ajunge la 430.000 de dolari.

Având în vedere că nișele standard au mai puțin de 0,1 metri cubi, se poate spune că un loc în acest turn este relativ mai scump decât cea mai scumpă proprietate pentru oameni vii din acest oraș – o vilă în zona super exclusivistă „The Peak” în luna martie s-a vândut cu în jur de 350.000 de dolari pe metru pătrat. Dar Shan Sum, care se găsește într-un colț al cartierului industrial Kwai Chung nici măcar nu este cel mai scump loc pentru morți din Hong Kong.

Potrivit Consiliului Consumatorului din Hong Kong, cea mai scumpă nișă se află într-un complex care seamănă cu un templu din nordul cartierului Fanling și poate fi achiziționată în schimbul sumei de 660.000 de dolari – fără costul de administrare de cel puțin 25.000 de dolari. O astfel de investiție ar putea să nu pară atât de rea, dat fiind orizontul nesfârșit al vieții de apoi, dar columbarele private precum Shan Sum nu pot oferi un loc de veci pentru totdeauna: cenușa poate fi păstrată doar atât cât ține licența privată a afacerii, obținută de la guvernul din Hong Kong.

Aceste licențe au de obicei o limită de 10 ani și se obțin foarte greu. Licența Shan Sum va expira în 2033. Prețul plătit pentru un astfel de loc de veci include mult mai mult decât spațiul pentru urnă. Turnul Shan Sum, care se traduce prin „inimă binevoitoare”, dispune de un acoperiș accesibil și balcoane întortocheate decorate cu grădini în miniatură de care membrii familiei se pot bucura când vin să își viziteze rudele decedate, în timp ce aproape o cincime din suprafața clădirii este spațiu deschis.

Designul este inspirat din cimitirele tradiționale chinezești localizate pe versanții munților pentru a atrage energii Feng Shui pozitive. Există și elemente moderne precum aparatele de dezumidificare și sistemele de aer condiționat, precum și o aplicație prin care familiile își pot rezerva un interval orar în care vor să aducă ofrande strămoșilor decedați. Într-un oraș cu peste 7 milioane de locuitori și unele dintre cele mai dens populate cartiere din lume, competiția pentru spațiu se încinge atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți. Cu toate că Hong Kong nu este un oraș mic – este de aproximativ 1,4 ori mai mare decât New York – terenul muntos face ca o mare parte din teritoriul său să fie nepotrivit pentru dezvoltarea urbană. Dimensiunea unei case în medie este de doar 40 de metri pătrați – una dintre cele mai mici din lume – cu toate că prețul depășește în medie un milion de dolari.

Lipsa de spațiu continuă și în lumea de apoi, exacerbată de populația tot mai îmbătrânită a Hong Kong-ului. Peste 1 din 5 locuitori au mai mult de 65 de ani, numărul putând ajunge până la 1 din 3 în 2069. Cu toate că peste 90% din locuitorii din Hong Kong aleg incinerarea, spațiul de păstrare al rămășițelor se epuizează. Asta pentru că, în mod tradițional, chinezii preferă ca în loc să arunce cenușa în vânt, să o păstreze într-un loc fizic pentru a le putea aduce omagii și ofrande celor decedați.

În Sham Sun, fiecare etaj este dedicat unei alte religii pentru a putea răspunde nevoilor unei game largi de obiceiuri funerare. Spre exemplu, există locuri luminoase și aerisite gândite pentru a-i atrage pe budiști și o secțiune dedicată adepților lui Guanyin, zeița chineză a milei, a cărei imagine apare pe ușițele micilor compartimente. Există chiar și un etaj separat pentru cei nereligioși unde fiecare nișă beneficiază de un acoperiș pe stil chinezesc și uși duble decorate cu monede de aur care simbolizează o viață de apoi cât mai prosperă.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
13 Sept. 2026, 15:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Sept. 2026, 15:00 // Slider //  Ana Panaguța

Peste 500 de artiști din toată țara, laureați ai Festivalului-concurs național de muzică patriotică „Te cânt, Patrie și Neam”, ediția 2026, s-au reunit în scuarul Parlamentului și au oferit un spectacol de excepție. Împreună, au cântat despre patrie, neam și valorile naționale care ne unesc. Evenimentul face parte din seria de activități organizate de instituția legislativă în contextul Zilei Internaționale a Democrației.

Gala din acest an s-a desfășurat sub genericul „Unitate prin cultură” și a reunit coruri, ansambluri etnofolclorice și vocale, grupuri și soliști de diferite vârste. Participanții au interpretat cântece patriotice și piese inspirate din tradițiile și valorile naționale, acompaniați de Moldovan National Youth Orchestra, dirijată de Andriano Marian.

„Ceea ce faceți dumneavoastră este extraordinar. Ascultam piesele și, de fiecare dată, am un sentiment de mândrie, de responsabilitate și de patriotism, care se transmite prin aceste voci și talente. Atâta timp cât vom reuși să organizăm astfel de evenimente, neamul nostru va dăinui”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

În cadrul galei au fost desemnați laureați la mai multe categorii, inclusiv soliști de muzică populară și de estradă, coruri, ansambluri etnofolclorice și ansambluri vocale. Marele Premiu al Festivalului i-a revenit Sofiei Apareci pentru interpretarea piesei „Trei culori”, pe muzica lui Ion Aldea-Teodorovici și versurile lui Grigore Vieru.

Gala s-a încheiat cu un moment muzical comun, în care artiștii și publicul au interpretat piesa „Du-mă în Moldova mea”, acompaniați de Moldovan National Youth Orchestra, dirijată de Andriano Marian.

Festivalul-concurs național de muzică patriotică „Te cânt, Patrie și Neam” face parte din Programul național „Acces la cultură”, finanțat de Ministerul Culturii. Acesta a cuprins mai multe etape, artiștii fiind selectați în urma unor concerte organizate la Soroca, Comrat, Bălți, Orhei și Ialoveni, iar etapele regionale au culminat cu Gala laureaților de la Parlament.

Pe parcursul lunii septembrie, Parlamentul desfășoară activități dedicate democrației și participării, cu scopul de a încuraja dialogul, implicarea civică și apropierea cetățenilor de instituție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!