Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Nemerenco: Nu avem nicio intenție să închidem spitalele raionale. Acest sistem trebuie refăcut, asigurat cu echipamente

14 Iul. 2023, 07:35
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
14 Iul. 2023, 07:35 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Niciunul dintre spitalele raionale din Republica Moldova, care se află în proces de transfer din subordinea autorităților locale în cea a Ministerului Sănătății, nu corespunde standardelor, afirmă ministra Sănătății, Ala Nemerenco, conform jurnal.md.

„Procesul de transfer încă nu s-a încheiat. Trebuie să finalizăm procedura de semnare a contractelor de comodat care vor fi tripartite – între Consiliul raional care a rămas de fapt în posesia imobilelor și a bunurilor materiale în aceste spitale, Ministerul Sănătății ca fondator și instituția spitaliceasă. Cu foarte mici excepții, sunt câteva spitale care au măcar câteva secții care corespund unor norme. În rest, sunt departe de a corespunde unor standarde. Dacă am fi într-o țară UE, toate aceste spitale ar fi închise. Trebuie să parcurgem un drum lung. Acest sistem trebuie refăcut, trebuie îmbunătățită infrastructura, asigurat cu echipamente”, a declarat Ala Nemerenco.

Șefa de la Sănătate a accentuat totuși că ministerul nu intenționează să închidă aceste spitale.

„Nu avem nicio intenție să închidem spitalele. Astăzi, în situația când populația rurală se află departe de serviciile medicale, avem nevoie încă de spitale. Poate mai târziu vom avea un număr mai mic, dar este foarte important să vedem ce se întâmplă în aceste spitale. O chirurgie cu un singur chirurg nu poate să existe. Avem diferite expertize și analize pe care pe facem cu experți ai OMS ca să avem o claritate care este viitorul fiecărui spital”, a adăugat Ala Nemerenco.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!