Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Carburanții continuă să se scumpească. ANRE explică care-i motivul

17 Iul. 2023, 11:06
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
17 Iul. 2023, 11:06 // Societate //  Realitatea.md

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) atestă în continuare o creștere a cotațiilor Platts la produsele petroliere. ANRE explică care-i motivul.

„Creștere a cotațiilor Platts la produsele petroliere are loc în contextul intrării în vigoare a deciziei Arabiei Saudite de a prelungi o reducere a producției de petrol cu ​​un milion de barili pe zi, anunțată în iunie, de până cel puțin în luna august. Arabiei Saudite i s-a alăturat Rusia, care a declarat că în august Moscova va reduce livrările cu 500.000 de barili. Împreună, volumele acestea ar putea reprezenta aproximativ 1,5% din livrările globale. Respectiv, bursele petroliere internaționale au reacționat prin creșterea prețurilor, fapt care generează aprecieri ale cotațiilor Platts pentru produsele derivate din petrol și se reflectă în valoarea prețurilor la carburanți, Platts fiind cel mai important indicator care stă la baza metodei actuale de determinare a nivelului prețurilor”.

Prin urmare, comparativ cu indicatorii de la începutul lunii iulie, în cadrul ultimei sesiuni cotațiile Platts au crescut cu  circa 40 $/tona la benzină și cu 54 $/tona la motorină.

 În aceste condiții, pentru ziua de mâine, 18.07.2023, prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard sunt stabilite la nivelul de:

  • 24,65 lei/litru – pentru benzina COR 95 (+5 bani);
  • 20,76 lei/litru – pentru motorina standard (+9 bani).

ANRE spune că urmărește îndeaproape evoluțiile la bursele petroliere internaționale și asigură consumatorii că actualul mecanism de stabilire a prețurilor este unul extrem de transparent și garantează corectitudine maximă atât în perioadele de creștere a cotațiilor, cât și de descreștere ale acestora.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!