Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Fost pilot de vânătoare explică cauza probabilă a morții „misterioase” a aviatorului rus

18 Iul. 2023, 20:02
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
18 Iul. 2023, 20:02 // În Lume //  Elena Putregai

Un fost pilot de avioane de vânătoare a cărui viață a fost salvată de un scaun ejectabil a declarat că Rusia nu acționează în propriul interes prin crearea unui „mister” în jurul morții unuia dintre aviatorii săi în Marea Azov.

Ieri au apărut imagini cu un avion rusesc prăbușindu-se în apă, în urma a ceea ce surse rusești au declarat că a fost o defecțiune a motorului.

VIDEO Un avion de atac Su-25 a căzut în Marea Azov. Rușii care se odihneau pe plajă au urmărit moartea pilotului

„Cu toate acestea, așa cum se întâmplă adesea când Rusia încearcă să controleze narațiunea media, nu totul are sens”, a declarat pentru Sky News fostul vicemareșal al Forțelor Aeriene britanice și analist militar Sean Bell.

SU-25 este un avion bimotor, ceea ce înseamnă că este „destul de capabil să funcționeze cu un singur motor complet bine”, a spus el.

Înregistrarea video arată cum avionul face o „coborâre lentă”, iar pilotul se ejectează deasupra apei – „cel mai bun mediu” pentru a face acest lucru, a spus Bell.

„[Scaunele ejectoare] sunt concepute pentru a salva vieți – și sunt foarte eficiente în acest sens. Într-adevăr, ele mi-au salvat viața atunci când a trebuit să mă ejectez dintr-un avion Harrier cu reacție acum 30 de ani”, a spus el.

El a explicat că scaunele ejectabile occidentale moderne oferă un sistem de evacuare complet automatizat pentru echipajul aeronavei, inclusiv plute de salvare și veste de salvare care se umflă singure.

„Pentru mine, acesta este doar un alt exemplu de imixtiune a presei ruse într-o poveste – de fapt, creează mai multe întrebări decât răspunsuri și nu ajută cauza rusă.”, spune el.

El a spus că motivul „cel mai probabil” pentru moartea pilotului a fost că „avionul său de epocă din anii 1970” avea un sistem învechit de ejectare care „dintr-un motiv oarecare nu l-au salvat pe pilot”.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 09:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 09:23 // Slider //  Daniela Baranovschi

Zeci de persoane au ieșit în stradă la Madrid pentru a cere explicații și asumarea responsabilității după accidentul feroviar produs în cursul dimineții de miercuri. În paralel, oficiali spanioli au păstrat un moment de reculegere, în timp ce autoritățile au anunțat o scădere semnificativă a numărului de victime internate.

Mai mulți protestatari s-au adunat în fața sediului ministrului Transporturilor, Oscar Puente, din capitala Spaniei, potrivit presei spaniole.

Unii au purtat steaguri naționale, iar alții au afișat pancarte prin care au cerut răspunsuri după accidentul feroviar care a dat toată țara peste cap.

Pe una dintre pancarte apărea chiar numele ministrului Transporturilor, în condițiile în care protestatarii cer stabilirea responsabilităților pentru tragedie, transmite Mediafax.

Oficialii au păstrat un moment de reculegere

Într-o altă zonă a Madridului, oficiali de rang înalt au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor. Printre cei prezenți s-a numărat și Isabel Díaz Ayuso, președinta regiunii Madrid.

Scade numărul pacienților internați în provincia Toledo

Vești încurajatoare vin și din regiunea Castilla-La Mancha, unde serviciile de urgență au anunțat că numărul persoanelor spitalizate după accident a scăzut considerabil.

Potrivit celui mai recent bilanț, 53 de persoane se mai află internate în spitalele din provincia Toledo, față de 107, câte erau raportate cu doar câteva ore înainte.

Scăderea numărului de pacienți internați reprezintă o evoluție pozitivă în gestionarea urmărilor accidentului.

Autoritățile continuă să urmărească situația victimelor, în timp ce cererile pentru clarificarea circumstanțelor tragediei se fac tot mai auzite.

Informații de context

Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri pe linia care leagă capitala Madrid de regiunea Andaluzia, din sudul țării. Administratorul spaniol al infrastructurii feroviare, Adif, a decis oprirea circulației pe acest tronson.

Administratorul infrastructurii nu a anunțat un termen estimativ pentru reluarea traficului.

Autoritățile spaniole au anunțat trei zile de doliu național. Între timp, mai multe personalități spaniole au transmis mesaje de susținere pe rețelele de socializare.

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii i-a transmis un mesaj privat de condoleanțe monarhului spaniol.

Presa spaniolă relatează pe larg despre operațiunile de descarcerare de la locul accidentului care a șocat Spania. Au fost aduse macarale pentru a permite echipelor de intervenție să ajungă la victimele prinse în interiorul sau sub vagoane.

În momentul coliziunii, mai mulți călători au fost aruncați prin ferestrele vagoanelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!