Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Vozian, despre atacatorul de la Aeroport: Nu erau suspiciuni că ar fi capabil de a perturba ordinea publică

19 Iul. 2023, 08:39
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
19 Iul. 2023, 08:39 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Noi detalii în cazul atacului de pe Aeroportul Internațional Chișinău, soldat cu decesul a două persoane. Administratorul Aeroportului, Constantin Vozian, spune că instituțiile responsabile de securitatea națională au lista pasagerilor care urmează să aterizeze pe Aeroportul Internațional Chișinău. Potrivit lui Vozian, odată ajuns pe aeroport, asupra atacatorului din Tadjikistan nu planau suspiciuni că ar fi agresiv sau că ar fi capabil de comiterea unor crime.

Administratorul Aeroportului Internațional Chișinău spune că Serviciul de Informații și Securitate are lista pasagerilor care se îmbarcă în aeronave pentru a ajunge în Republica Moldova.

„Nu este o informație pe care o posedă Aeroportul, dar este o informație pe care o dețin autoritățile responsabile de securitatea statului, SIS și nu doar. Sunt și alte autorități care au nevoie de această informație. Dacă ne referim la criminalul care a comis acea crimă oribilă pe Aeroport, la acel moment nu erau suspiciuni că ar fi capabil de a perturba ordinea publică și de a săvârși astfel de crime. El a venit ca un pasager exemplar la bordul aeronavei. Despre el nu existau informații că ar fi terorist sau criminal. Persoana nu prezenta suspiciuni că urmează să aibă un comportament agresiv sau criminal. Persoana a fost ulterior anunțată în căutare de autoritățile țării sale”, a spus administratorul Aeroportului Internațional Chișinău, Constantin Vozian, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

De asemenea, șeful aeroportului spune că persoanele care au publicat imagini video din ziua atacului, de la locul tragicului incident, trebuie sancționate, întrucât au pus în pericol imaginea țării.

„Aceste secvențe video nu pot fi examinate prin ruperea din context. Sper că angajații, indiferent din ce entități sunt, vor răspunde pentru faptul că au făcut publice informații care au putut periclita activitatea autorităților statului. Din evenimentele de aviație civilă nu trebuie să se facă show-uri politice și PR. Este o informație foarte sensibilă care poate afecta imaginea țării, poate afecta nivelul de percepție a securității în țară. Persoanele care se fac responsabile trebuie să răspundă. Noi am pus la dispoziția procuraturii și organelor de urmărire penală toate materialele video, toate înregistrările audio, toate documentele, toate fișele de post și noi suntem cei mai interesați ca acest incident să fie cap-coadă examinat ”, a mai spus Constantin Vozian.

Administratorul Aeroportului Internațional Chișinău dă asigurări că spațiul aerian al Republicii Moldova este sigur, iar motivele invocate de compania Wizz Air atunci când a decis suspendarea zborurilor sunt neîntemeiate.

„Spațiul aerian este sigur și a fost sigur de la începutul războiului sângeros din Ucraina. Pentru că spațiul aerian din Republica Moldova este deschis parțial, iar o aeronavă ca să părăsească spațiul aerian al Republicii Moldova are nevoie de șapte minute, cu decolare spre și aterizare dinspre România. Nu se efectuează zboruri pe destinații Est, Nord. Se efectuează zboruri doar prin intermediul acestui coridor aerian care este unul securizat de la bun început”, a explicat șeful Aeroportului Internațional Chișinău.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 14:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
02 Nov. 2026, 14:25 // Slider //  Daniela Baranovschi

Este puțin probabil ca Rusia să reia în curând livrările de gaze naturale către Europa prin conductele ucrainene, a declarat luni Kremlinul, minimizând informațiile potrivit cărora această opțiune era discutată în cadrul unei propuneri de armistițiu energetic pe perioada iernii, relatează The Moscow Times.

The Wall Street Journal a relatat anterior că administrația Trump a propus această idee în cadrul discuțiilor din septembrie, ca un stimulent pentru ca Moscova să înceteze atacurile asupra rețelei energetice a Ucrainei. Potrivit unor oficiali americani și europeni, susținătorii planului au afirmat că acesta ar permite, de asemenea, Ucrainei să încaseze taxe de tranzit, contribuind în același timp la reducerea costurilor de încălzire în Europa.

Conform propunerii, gazul rusesc ar urma să fie vândut prin intermediul unei companii americane pentru a ocoli sancțiunile europene, iar încasările ar fi depuse într-un cont escrow pentru a împiedica Moscova să utilizeze fondurile respective pentru a-și finanța efortul de război, transmite Digi24.

 

„Sincer, situația de pe teren arată foarte clar că astfel de planuri sunt imposibil de pus în aplicare în acest moment(…) Dar în ceea ce privește viitorul, vom vedea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor, în cadrul unei conferințe de presă zilnice.

Peskov a afirmat că orice reluare a livrărilor de gaze prin Ucraina ar „depinde de disponibilitatea cumpărătorilor, de disponibilitatea vânzătorilor și de capacitatea vânzătorilor”.

El a subliniat că, deși piața europeană a energiei rămâne una „premium”, țările din Sudul Global s-au dovedit a fi „centre de creștere economică”, ceea ce înseamnă că consumul lor de petrol și gaze nu va face decât să crească în anii următori, Moscova fiind pregătită să le acopere toate nevoile energetice.

Livrările de gaze rusești către Europa prin conducte au încetat în mare parte de la invazia pe scară largă a Ucrainei, iar Bruxellesul s-a angajat să pună capăt tuturor importurilor de petrol și gaze rusești până la sfârșitul anului 2027.

Potrivit Institutului pentru Economie Energetică și Analiză Financiară, un centru de cercetare cu sediul în SUA, UE a importat 6,9 miliarde de metri cubi de gaz rusesc în primele trei luni ale anului 2026, ceea ce reprezintă o creștere de 16% față de primul trimestru al anului trecut și cel mai mare volum înregistrat din 2022.

Cu toate acestea, Rusia reprezintă în prezent doar 11 % din consumul de gaze naturale al Europei, în scădere față de 45 % în ajunul invaziei Ucrainei din 2022.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!