Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Prima apariție publică a lui Prigojin de la rebeliunea eșuată! VIDEO în care-și întâmpină mercenarii în Belarus

19 Iul. 2023, 18:46
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
19 Iul. 2023, 18:46 // În Lume //  Elena Putregai

Fondatorul și finanțatorul grupului de mercenari ruși Wagner, Evgheni Prigojin, apare într-o înregistrare video difuzată miercuri, în care, aparent, el îi întâmpină pe luptătorii săi în Belarus.

Înregistrarea video a fost postată pe canale de Telegram pro-Wagner, fiind apoi redistribuită de Prigojin pe propriul canal de Telegram.

Este prima apariție publică a lui Evgheni Prigojin după mai bine de trei săptămâni, de când liderul mercenar a lansat o rebeliune armată împotriva conducerii militare a Rusiei. CNN precizează că încearcă să verifice autenticitatea acestui video.

Amintim că cea mai importantă criză pentru Rusia de la începutul invaziei declanșate în Ucraina a avut loc luna trecută, pe 24 iunie. Au fost 24 de ore în care Evgheni Prigojin a preluat controlul asupra Rostov, punct strategic pentru ruși pentru războiul din Ucraina, a trimis trupele Wagner în marș spre Moscova, pentru ca apoi să le ordone să se întoarcă.

Rebeliunea Wagner a zdruncinat puterea rusă în plin conflict în Ucraina. Timp de mai multe ore, combatanţii acestui grup au ocupat un cartier general al armatei ruse în Rostov pe Don (sud-vest) şi au parcurs mai multe sute de kilometri spre Moscova. Rebeliunea s-a încheiat în seara zilei de 24 iunie cu un acord care prevedea plecarea lui Prigojin în Belarus, în timp ce combatanţii săi puteau să i se alăture, să intre în armata rusă regulată sau să revină la viaţa civilă.

Anterior miercuri, șeful serviciilor de informații din Marea Britanie a declarat la CNN că Prigojin este în viață și în libertate, explicând că președintele rus Vladimir Putin nu a avut altă opțiune decât să ajungă la un acord cu liderul Wagner pentru a pune capăt rebeliunii de scurtă durată.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!