Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Leadership camp – oportunitate pentru tinerii din Moldova și Ucraina de a-și consolida cunoștințele antreprenoriale

21 Iul. 2023, 11:16
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
21 Iul. 2023, 11:16 // Actualitate //  Realitatea.md

Tineri din toate regiunile Republicii Moldova și Ucraina s-au reunit în cadrul unei tabere de dezvoltare a competențelor de liderism. Evenimentul, desfășurat pe parcursul a două zile, le-a oferit participanților o experiență educațională atât în sectorul antreprenorial, cât și lecții practice de leadership.

Această tabără a fost organizată cu scopul de a oferi tinerilor oportunități valoroase de dezvoltare personală și profesională, promovând în același timp spiritul antreprenorial și reziliența în rândul acestora. Elevii, cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani, au fost îndrumați de trainerii Constantin Platon și Evghenii Trocin.


Laurenția Filipschi, Directoarea executivă Junior Achievement Moldova a accentuat importanța participării la eveniment atât a tinerilor din Republica Moldova, cât și a celor din Ucraina: „Tabăra de dezvoltare a competențelor este un eveniment destinat tinerilor din Moldova și Ucraina, viitori lideri în promovarea educației antreprenoriale. Ne-am propus ca participanții din ambele țări să aibă acces la o platformă unică unde să poată comunica, să facă schimb de experiență, să formeze parteneriate și să promoveze importanța educației antreprenoriale. Antreprenoriatul este un element important pentru fiecare, nu doar pentru a deveni oameni de afaceri, dar și ca să-și dezvolte și formeze viața proprie sau ca să-și asigure bunăstarea familiilor lor”.

Gheorghe Coșcodan, Director al Departamentului Marketing IuteCredit Moldova, invitat în calitate de speaker, le-a vorbit tinerilor despre parcursul său profesional pe care l-a avut până a ajunge la IuteCredit Moldova. De asemenea, a pus în discuție subiecte actuale cum ar fi cele legate de inteligența artificială, metode inovative de marketing, dar și tematici privind educația financiară. Totodată, elevii au fost antrenați în activități practice care i-au făcut să înțeleagă profund subiectele abordate de vorbitor și le-au format o viziune despre importanța formării lor profesionale și ce pași trebuie întreprinși pentru a-și vedea ideile realizate.

„Compania IuteCredit este și mereu a fost interesată să ofere sprijin în activități destinate tinerei generații, fie că e vorba de educație financiară, fie că e vorba despre sport, suntem aici pentru a-i susține. De ce facem acest lucru? Pentru că este unul dintre pilonii culturii corporative a IuteCredit. Ne dăm bine seama că elevul instruit de astăzi este consumatorul responsabil de mâine. Să avem cetățeni responsabili și educați financiar este un lucru important ce interesează pe toată lumea”, a menționat Gheorghe Coșcodan.

Pe durata taberei, tinerii au analizat nevoile diferitelor comunități din care provin și au propus idei inovatoare și fezabile pentru rezolvarea acestora. Acest eveniment a reprezentat și o platformă de interacțiune și învățare reciprocă, contribuind la dezvoltarea abilităților și competențelor interpersonale.

„Am manifestat interes pentru tabără, deoarece cred că orice om trebuie să aibă o bază de cunoștințe indiferent de domeniul în care activează. Mi-a plăcut foarte mult aici pentru că am reușit să colaborăm în scurt timp după ce ne-am cunoscut și am creat o energie și un vibe atât de frumos încât am reușit să prezentăm proiecte și idei superbe”, a menționat Mihai, elev în clasa a XI-a.

Cezara, absolventă a Liceului Republican Aristotel, a împărtășit din impresii:  „Este un lucru foarte util și ne pare rău că până în prezent în școli nu s-a practicat acest lucru. Dar ne bucurăm foarte mult că se fac multe proiecte inovative care ne oferă posibilitatea să dobândim cunoștințe de la oameni care de fapt au trecut prin această experiență și care au ceva de spus și doresc să promoveze cunoștințe de valoare”.

„În timpul taberei, am reușit să învățăm de la oamenii ce activează în aceast domeniu cum trebuie să gestionăm banii.  Am făcut cunoștință cu tineri din diferite orașe. Au fost mulțe activități și am lucrat în echipe și a ieșit bine.  Consider foarte interesant și important domeniul financiar și cred că asta o să-mi fie de folos pe viitor”, ne-a comunicat Andrei, refugiat din Ucraina, absolvent al clasei a XII-a.

Această activitate a fost organizată în cadrul Proiectului „Dezvoltarea rezilienței tinerilor prin intermediul programelor UPSHIFT și Junior Achievement Moldova, care informează, inspiră, activează și împuternicesc tinerii”, susținut financiar de UNICEF (UNICEF Moldova) în parteneriat cu IuteCredit Moldova și Academia de Studii Economice din Moldova.

Despre Junior Achievement Moldova:

Junior Achievement este o organizație non-guvernamentală a cărei misiune constă în motivarea şi pregătirea tinerei generaţii pentru a se afirma cu succes în economia de piaţă.

Junior Achievement activează în Moldova din anul 1995 şi este membră a reţelei JA Worldwide www.ja.org  şi a Centrului Regional de la Bruxelles, JA-YE Europa www.ja-ye.org . JA Worldwide este cea mai mare și cea mai dinamică organizație orientată spre educația economică și antreprenorială, fiind prezentă în 115 de țări.

Despre UNICEF Moldova:

Din 1995 UNICEF depune eforturi pentru asigurarea realizării drepturilor copiilor și femeilor din Moldova. Parteneriatele încheiate cu Guvernul, Parlamentul, societatea civilă, mass-media, mediul de afaceri și alții au dus la progrese în realizarea drepturilor copiilor în mai multe domenii și la angajamentul sporit al persoanelor responsabile în vederea îndeplinirii obligațiilor ce le revin conform Convenției cu privire la drepturile copilului (CDC). În activitatea sa, UNICEF abordează problemele cu care se confruntă toți copiii din țară, cu scopul de a le îmbunătăţi sănătatea, educaţia, dezvoltarea și protecția.

Despre Academia de Studii Economice din Moldova:

Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) a fost fondată la 25 septembrie 1991. Drept bază au servit două facultăţi din cadrul Universităţii de Stat – „Economie”; „Economie a Comerţului şi Merceologie” – şi Institutul Economiei Naţionale al Ministerului Economiei.

În prezent, Academia de Studii Economice din Moldova constituie un complex universitar, în cadrul căruia activează șase facultăţi cu 26 de catedre, două departamente, șapte centre, 13 servicii, Şcoala Masterală de Excelenţă în Economie şi Business, Şcoala Doctorală, Şcoala Superioară de Turism şi Servicii Hoteliere, un incubator de afaceri; Colegiul Naţional de Comerţ.

Despre IuteCredit:

IuteCredit este una dintre cele mai responsabile companii în aspect social, contribuind substanțial la dezvoltarea comunității prin implicarea activă în susținerea evenimentelor dedicate tinerilor, educației financiare și sportului atât de nivel local, cât și internațional. IuteCredit a sprijinit financiar digitalizarea programului „Finanțele mele” și „Spirit antreprenorial” elaborate de Ministerul Educației și Cercetării. De asemenea, în ultimii doi ani, compania IuteCredit a susținut și un alt proiect important din cadrul Campaniei Naționale de educatie financiară dedicate elevilor „Generatia Inteligenței Financiare”: serialul de videouri animate „Cunoaște sensul banului cu Emily”, care a fost tradus nu doar în limba rusă, ci și în limbaj mimico-gestual, astfel fiind sporit gradul de incluziune în educatia financiară a tuturor copiilor, inclusiv a celor cu deficiențe de auz.

P.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 18:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 18:40 // Slider //  Valentina Buza

NASA revizuiește procedurile prin care selectează și dezvoltă misiunile științifice, cu scopul de a reduce costurile și de a trimite mai rapid și mai frecvent misiuni în spațiu, relatează Space.com.

Noua abordare, denumită Competition Model 2.0 (CM 2.0), a fost prezentată pe 21 octombrie de Nicky Fox, administrator asociat al Directoratului pentru Misiuni Științifice (SMD) al NASA, într-o scrisoare deschisă adresată comunității științifice a agenției. Schimbările sunt coordonate sub conducerea administratorului NASA, Jared Isaacman, și ar putea modifica modul în care cercetătorii, universitățile, centrele agenției și companiile private concurează pentru dezvoltarea viitoarelor misiuni.

„V-am auzit. V-am ascultat. Știm că povara de a aduce idei mărețe a fost prea grea pentru prea mult timp”, a scris Fox.

Reforma urmărește să acorde prioritate valorii și originalității științifice în etapele inițiale de evaluare, în loc să solicite de la început planuri inginerești și financiare detaliate. NASA speră astfel să reducă timpul necesar selecției și să încurajeze inovația.

Fox și alți oficiali de rang înalt ai agenției prezintă modificările în cadrul unei întâlniri publice virtuale programate luni, 26 octombrie, de la ora 18:00 GMT.

În prezent, NASA selectează numeroase misiuni științifice prin intermediul unor anunțuri competitive, prin care cercetătorii și instituțiile de profil sunt invitați să depună propuneri. Procedura presupune două etape, iar echipele trebuie să prezinte încă de la început informații tehnice și financiare detaliate, înainte ca agenția să aleagă proiectele care vor ajunge în faza următoare de evaluare.

Procesul poate dura aproape trei ani și presupune investiții importante de timp și resurse din partea echipelor participante, inclusiv a celor ale căror proiecte nu sunt selectate în final.

Prin modelul CM 2.0, NASA vrea să simplifice evaluările inițiale și să pună accentul pe obiectivele științifice ale misiunilor. Echipele vor trebui să prezinte și un plan preliminar pentru atingerea acestor obiective, în timp ce o parte importantă a detaliilor inginerești și financiare va putea fi elaborată ulterior.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Modificările diferă în funcție de categoria misiunii, în condițiile în care NASA are programe cu dimensiuni, costuri și obiective foarte diferite, de la proiecte relativ mici din cadrul programului Explorer până la misiuni emblematice costisitoare, precum Telescopul Spațial James Webb.

Programele care includ misiunile planetare Discovery, misiunile New Frontiers și Astro-Probes, dedicate proiectelor astronomice de dimensiuni medii, vor păstra un proces simplificat de selecție în două etape.

Principala schimbare va fi reducerea volumului de documentație solicitat în prima fază. Potrivit lui Fox, materialele inițiale vor fi reduse cu aproape jumătate, iar durata acestei etape ar urma să scadă de la 35 de luni la aproximativ 19 luni.

În cazul misiunilor emblematice, procedurile actuale vor fi menținute. Acestea au fost revizuite recent pe baza concluziilor unui studiu privind cele mai bune practici în dezvoltarea proiectelor de acest tip, care a analizat experiența acumulată în cadrul Telescopului Spațial James Webb.

Misiunile Medium-class Explorer (MIDEX) și Earth Explorer vor fi deschise unei categorii mai largi de participanți, inclusiv universități și organizații comerciale. Și în cazul acestora vor fi introduse modificări similare în procesul de selecție în două etape.

NASA intenționează să evalueze dezvoltatorii în funcție de experiența lor în proiecte cu dimensiuni, costuri și niveluri de complexitate comparabile. De asemenea, echipele coordonate de cercetători principali vor putea solicita sprijin din partea Centrului de Zbor Spațial Goddard sau a Jet Propulsion Laboratory (JPL) încă din prima etapă a selecției.

Cele mai importante schimbări vizează programele științifice de dimensiuni reduse și cu costuri mai mici. Acestea vor trece la un proces de selecție într-o singură etapă, eliminând necesitatea unei a doua runde de propuneri.

NASA estimează că schimbările vor reduce durata procesului de selecție finală pentru aceste proiecte de la aproximativ 32 de luni la 19 luni.

Reforma nu vizează doar reducerea timpului necesar selectării proiectelor, ci și implicarea mai directă a centrelor NASA în dezvoltarea misiunilor științifice.

Agenția mizează pe expertiza Centrului Goddard și a Jet Propulsion Laboratory pentru a îmbunătăți procesul de proiectare și implementare a misiunilor. O implicare mai directă a acestor centre ar putea contribui la reducerea concurenței dintre structurile agenției, menținând în același timp expertiza tehnică în cadrul NASA.

În paralel, noile reguli vor introduce o supraveghere mai strictă a bugetelor și a calendarului de dezvoltare pentru toate categoriile de misiuni.