Curs valutar
  • EUR
    20.1386
    0%
  • USD
    17.2686
    0%
  • RUB
    0.2046
    0%
  • RON
    3.8327
    0%
  • UAH
    0.3865
    0%

Toate știrile

27 august 2026

Eroul PSRM! Socialiștii aplaudă colegul de la Ocnița, edilul care ar fi refuzat mita de 30 mii de dolari

03 Aug. 2023, 17:08
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
03 Aug. 2023, 17:08 // Politica //  Realitatea.md

„Este un exemplu pentru fiecare primar și politician din țară”. Este declarația socialistei Olga Cebotari, fost vicepremier pentru Reintegrare, membru al Comitetului Executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), cu privire la primarul și colegul de la Ocnița, Victor Artamaniuc, cel care ar fi refuzat o mită de 30 mii de dolari pentru a adera la Partidul „Renaștere”.

Într-o postare pe Facebook, Olga Cebotari, scrie că PSRM are oameni exemplu.

„Victor Artamaniuc, primarul gospodar care a dat dovada de integritate și demnitate. Este un exemplu pentru fiecare primar și politician din țara. Sunt mândra că în PSRM avem astfel de oameni, ce pot reprezenta modele pentru ceilalți colegi și tânăra generație socialistă. Așa cum spuneam într-o alta postare, partidul nostru încet, încet se curăță de uscăciuni și rămâne cu oameni de nădejde. Îndemnam și pe ceilalți colegi să urmeze exemplul, dlui primar, deoarece PSRM nu tolerează corupția și trădarea încrederii cetățenilor și partidului”.

La scurt timp, PSRM a emis un comunicat oficial în acest sens.

„Partidul Socialiștilor constată că informațiile despre încercările de a mitui activiștii noștri cu scopul de a-i determina să adere la alte formațiuni politice au primit o confirmare directă. Este extrem de dezgustător faptul că foștii membri ai echipei noastre, în care am avut încredere deplină, au fost implicați în acest proces.

Practica de a corupe reprezentanții altor partide este vicioasă. Acest lucru poate fi făcut doar de grupările care nu pot obține o victorie în alegeri prin metode decente.

Partidul clonă „Renașterea”, creat de criminalul fugar Ilan Shor pentru a distruge PSRM, cel mai mare partid parlamentar de opoziție din Moldova, acționează de comun acord cu președintele Maia Sandu și Partidul PAS.

PSRM face apel la toate forțele politice ale țării să renunțe la practica de corupere a membrilor altor partide și să condamne astfel de metode. Pledăm pentru implementarea mandatului imperativ, în conformitate cu care fiecare deputat ales pe anumite liste electorale este responsabil față de alegătorii săi și nu poate trece la alte partide fără a renunța la statutul său de deputat”, scrie PSRM.

PAS, Partidul „Renaștere” și Ilan Șor nu au comentat deocamdată aceste acuzații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că miercuri seara, 2 august, mascații CNA au descins cu percheziții la sediul Partidului „Renaștere”. Vasile Bolea, fost deputat socialist care a aderat la „Renaștere” a declarat că descinderile au fost făcute sub pretextul că soțul Irinei Lozovan, fostă deputată PSRM, ar fi încercat să-l corupă politic pe primarul din orașul Ocnița.

Pe parcursul zilei de joi, 3 august, CNA a emis un comunicat de presă cu câteva precizări. Mascații de la CNA și procurorii anticorupție au reținut în flagrant un consilier raional al Consiliului raional Ocnița în timpul transmiterii unei sume de 30 de mii de dolari primarului orașului Ocnița. Persoana a fost reținută pentru 72 de ore și a fost plasată în izolatorul CNA.

AUDIO Descinderile la „Renaștere”: CNA a reținut un consilier de la Ocnița. ”A promis 30 mii de dolari primarului”

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
27 Aug. 2026, 08:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
27 Aug. 2026, 08:34 // Slider //  Ursu Ana

Cu prilejul împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, președinta Maia Sandu a adresat un mesaj cetățenilor. Șefa statului într-un mesaj video a evocat lupta generației renașterii naționale și a îndemnat cetățenii să păstreze unitatea, democrația și libertatea.

Maia Sandu a amintit de ziua de 27 august 1991, când moldoveni din întreaga țară au venit la Chișinău, cu tricolorul și icoane, pentru a participa la Marea Adunare Națională. Președinta a subliniat că cei care au participat la renașterea națională și-au asumat riscuri importante, inclusiv pierderea locului de muncă, exmatricularea, umilirea publică, arestarea sau interogatoriile.

Maia Sandu a afirmat că generația care a luptat pentru independență „și-a făcut datoria” și a creat un stat independent, iar responsabilitatea actualei generații este să-l dezvolte.

„Au creat un stat independent. Noi avem datoria să-l creștem. Să nu ne pierdem speranța. Să continuăm lupta pentru că suntem toți legați de acest pământ”, a transmis președinta.

În mesajul său, Maia Sandu a făcut referire și la războiul din Ucraina, afirmând că Republica Moldova beneficiază de pace datorită rezistenței ucrainenilor.

„Suntem norocoși că suntem liberi și trăim în pace. Să ne aducem aminte că, datorită rezistenței ucrainenilor, noi dormim în liniște acasă”, a declarat ea.

Președinta a evidențiat și schimbările produse în ultimii ani în relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, dar și în domeniul securității energetice. Ea a amintit că, în trecut, produsele moldovenești erau distruse, iar aprovizionarea cu energie era folosită ca instrument de presiune.

„Acum câțiva ani, fructele și legumele noastre erau distruse de tractoarele rusești și ni se deconecta lumina și căldura la indicația Moscovei. Azi, produsele noastre sunt apreciate în Europa și ne decidem viitorul fără șantaj energetic”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului a subliniat că problemele existente nu anulează progresul înregistrat de țară în cei 35 de ani de independență. Printre realizări, ea a menționat protejarea democrației, despre care a spus că „nu este garantată de la sine”.

Maia Sandu a declarat că independența trebuie să îi unească pe cetățeni indiferent de vârstă, profesie, limba vorbită, localitate sau viziunea politică.

„Independența ne-a unit acum 35 de ani și ne unește (…) pentru că, în esență, ne dorim aceleași lucruri: ca familia și țara noastră să fie în siguranță, generațiile tinere să-și vadă viitorul acasă, tradițiile noastre să trăiască mulți ani înainte, vocea noastră să fie respectată”, a afirmat președinta.

În același timp, Maia Sandu a reiterat că direcția europeană este una comună pentru Republica Moldova.

„Independența nu e despre a fi la fel. Independența nu ne cere să fim identici, ci să fim liberi împreună. Direcția noastră e comună spre Uniunea Europeană, pentru că acolo identitatea se respectă, nu se controlează”, a declarat șefa statului.

Președinta a vorbit și despre responsabilitatea față de generațiile viitoare, îndemnând cetățenii să protejeze resursele naturale, pădurile și râurile și să contribuie la dezvoltarea educației și a condițiilor de trai.

„Să ne străduim zi de zi pentru copiii acestui pământ, ca ei să aibă educație, apă curată, libertate, să poată să-și crească propriii copii în limba română și în pace”, a transmis Maia Sandu.

La final, șefa statului a subliniat că viitorul Republicii Moldova depinde de fiecare cetățean și de capacitatea oamenilor de a acționa împreună.