Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Anchetă complexă privind o rețea de pedofili: Au avut loc 98 de arestări, dar au murit și doi agenți FBI

12 Aug. 2023, 09:15
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
12 Aug. 2023, 09:15 // În Lume //  Elena Putregai

Un total de 98 de persoane au fost arestate cu acuzații legate de abuzuri sexuale asupra copiilor și 13 copii au fost salvați, au declarat marți autorități din SUA și Australia, la mai bine de doi ani după ce doi agenți FBI au fost uciși în investigarea unui presupus grup internațional de pedofili, informează CNN.

Într-o conferință de presă de marți, 8 august curent, Biroul Federal de Investigații (FBI) și Poliția Federală Australiană (AFP) au declarat că 79 de arestări, 65 de rechizitori și 43 de condamnări în SUA au fost efectuate ca urmare a operațiunii comune, în timp ce 19 bărbați au fost arestați în Australia.

Doi agenți FBI, care au investighat presupusa rețea, au fost împușcați în 2021 în timp ce executau un mandat de percheziție ce îl viza pe un programator IT suspectat că avea materiale cu abuzuri asupra copiilor, a raportat anterior CNN.

Potrivit poliției, membrii presupusului grup de pedofili au folosit un software pentru a partaja în mod anonim fișiere, a discuta pe chat-uri și a accesa site-uri web din cadrul rețelei.

Presupusa rețea de pedofilie funcționa ca o rețea „peer-to-peer”, cu „unii infractori comitând infracțiuni de peste 10 ani”, a declarat comandantul poliției federale australiane Helen Schneider.

„Unii dintre copii erau cunoscuți de bărbații care au fost arestați”, a adăugat Schneider, dar a refuzat să comenteze în continuare.

Ancheta poliției australiene a început în 2022, când FBI a transmis detalii despre membri australieni ai unei “rețele peer-to-peer” despre care se presupunea că distribuie materiale cu copii abuzați sexual pe dark web.

„Această operațiune a fost extrem de complexă”, a declarat reporterilor, marți, atașatul juridic al FBI la Canberra, Nitiana Mann. „Complexitatea și anonimatul acestor platforme înseamnă că nicio agenție sau țară nu poate lupta singură împotriva acestor amenințări.”

Majoritatea presupușilor infractori australieni aveau locuri de muncă care necesitau abilități IT avansate, a spus poliția într-un comunicat.

Membrii rețelei ar fi folosit „un software pentru a partaja în mod anonim fișiere, a discuta pe chat-uri și a accesa site-uri web din cadrul rețelei”, folosind criptarea și „alte metode pentru a evita detectarea forțelor de ordine”, s-a mai precizat în comunicat.

Comandantul AFP Schneider a spus că presupușii infractori operau ca o „rețea sofisticată”.

„Vizualizarea, distribuirea și producerea de materiale cu abuzuri sexuale asupra copiilor reprezintă o crimă îngrozitoare, iar tacticile la care a apelat această rețea pentru a evita detectarea sunt un indiciu că sunt extrem de periculoase”, a spus ea.

„Cu cât infractorii de tipul acesta evită mai mult timp detectarea, înseamnă că și ciclul de abuz continuă mai mult. Nu pot fi excluse alte arestări”, a adăugat ea.

Peste 300 de investigații au fost deschise ca urmare a operațiunii comune.

Agenții speciali ai FBI Daniel Alfin și Laura Schwartzenberger au murit într-un schimb de focuri într-un complex de apartamente din Sunrise, Florida, în timp ce executau un mandat federal de percheziție pe 2 februarie 2021.

Alți trei agenți au fost răniți, iar suspectul a fost împușcat și a murit la fața locului.

La acea vreme, agentul special responsabil al FBI din Miami, George Piro, a numit evenimentul și pierderea lui Alfin și Schwartzenberger ca „o zi foarte întunecată pentru FBI”.

Agenții erau cunoscuți pentru eforturile lor exemplare în domeniu, limitând abuzul asupra copiilor prin munca lor de investigație și educând elevii cu privire la pericolele crimelor sexuale. Moartea lor a fost primul eveniment de acest tip, din noiembrie 2008 când un agent FBI a fost împușcat mortal în timpul serviciului.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
27 Oct. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Secretarul britanic al Apărării, Wes Streeting, a afirmat, marți, 27 octombrie, că președintele rus Vladimir Putin „ne pune la încercare și testează hotărârea NATO” și a avertizat că Marea Britanie și Alianța Nord-Atlantică trebuie să fie pregătită pentru scenariul în care „se află în război cu Rusia”, scrie mediafax.ro.

Potrivit The Guardian, el a mai spus că „trebuie să fim pregătiți pentru un scenariu în care Regatul Unit și NATO se vor afla în război cu Rusia”, aducând în discuțiile afirmațiile făcute de Putin înaintea invaziei din Ucraina, contrare acțiunilor întreprinse ulterior.

„Nu pentru că ne dorim războiul – nu avem nimic împotriva poporului rus și nu dorim un război cu Rusia; NATO este o alianță defensivă –, dar când Putin ne asigură că nu are intenția de a provoca un război cu NATO, ne amintim de ceea ce a spus despre Ucraina cu doar câteva zile înainte de invazie”, a subliniat secretarul britanic al Apărării, potrivit sursei citate.

El a continuat spunând că NATO este pregătită „să apere fiecare centimetru din teritoriul său” și a reitera continuarea sprijinului pentru Ucraina.

„Cu cât suntem mai pregătiți să facem față Rusiei, să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO, cu atât este mai puțin probabil să ne regăsim în acel scenariu. Polonia este unul dintre cei mai mari și, cu siguranță, cel mai de încredere prieten al nostru din Europa, iar noi prețuim și apreciem foarte mult această prietenie”, a adăugat Wes Streeting.

Declarațiile acestuia vin după ce în urmă cu două săptămâni, directorul general al MI5, Sir Ken McCallum, a descris Rusia drept „agresorul numărul unu” și a acuzat Moscova că desfășoară un război hibrid, încercând însă să rămână sub pragul care ar putea provoca un răspuns colectiv al NATO.

Potrivit lui McCallum, Kremlinul încearcă să destabilizeze statele europene în timp ce ofensiva sa militară din Ucraina înregistrează progrese reduse, obținute cu costuri foarte mari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova