Doi bărbați au fost prinși în flagrant în timp ce pescuiau ilegal pe fluviul Nistru, în apropierea satului Cîrlina, raionul Soroca. Cazul a fost înregistrat în noaptea de 7 spre 8 septembrie, în cadrul unei razii desfășurate pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol. Acțiunea a fost organizată de conducerea Inspectoratului pentru Protecția Mediului, împreună cu Direcția control resurse cinegetice și piscicole.
În timpul verificărilor, oamenii legii au depistat două persoane care utilizau unelte de pescuit interzise. Asupra acestora au fost găsite și ridicate cantități semnificative de pește din mai multe specii, inclusiv exemplare din specii protejate, incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Totodată, au fost ridicate uneltele folosite la pescuit.
Potrivit calculelor efectuate de specialiști, prejudiciul cauzat resurselor biologice acvatice se ridică la 690.000 de lei.
Materialele acumulate au fost transmise organului de urmărire penală pentru documentarea cazului, stabilirea tuturor circumstanțelor și adoptarea unei decizii conform legislației în vigoare.