Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

VIDEO Va fi demis Rosian Vasiloi? Carp: Decizia se va lua după raportul Procuraturii Generale

14 Sept. 2023, 08:32
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
14 Sept. 2023, 08:32 // Actualitate //  Realitatea.md

Procuratura Generală trebuie să vină cu un raport în privința atacului armat de la Aeroport, soldat cu decesul a două persoane. Declarația a fost făcută de șeful comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, în timpul emisiunii Rezoomat de la RliveTV. Potrivit deputatului, dacă raportul Procuraturii va scoate la iveală faptul că tragedia a avut loc din cauza neglijenței șefului Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi va pleca în demisie. Președintele comisiei securitate face apel către oamenii legii să prezinte raportul cât mai curând, menționând că orice tergiversare alimentează noi suspiciuni în societate.

Președintele comisiei securitate națională, apărare și ordine publică spune că Procuratura Generală este cea care va da verdictul final cine poartă responsabilitatea pentru tragedia de la Aeroport. Potrivit lui Lilian Carp, Serviciul de Informații și Securitate efectuează trierea pasagerilor care ajung la Aeroport, iar persoanele care prezintă suspiciuni că ar fi certate cu legea sunt pasate angajaților Poliției de Frontieră.

„Procuratura trebuia să iasă cât mai curând cu un raport. Orice alt tip de speculații care apar în spațiul public, pot denatura realitățile care au fost acolo. Procuratura este obligată să vină cât mai repede cu informații despre ce s-a întâmplat acolo. Orice tărăgănare a acestui dosar creează noi suspiciuni în spațiul public. La etapa actuală SIS are atribuții în cadrul Aeroportului Internațional Chișinău de triere a pasagerilor. E vorba de accesul la baza de date Interpol, despre persoanele care sunt în căutare sau persoanele care au probleme cu legislația și nu pot intra pe teritoriul Republicii Moldova. Ulterior, aceste persoane sunt oferite poliției de frontieră și poliția de frontieră mai departe acționează. Acum SIS doar triază pasagerii care intră pe teritoriul Republicii Moldova”, a spus Lilian Carp în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

Lilian Carp spune că dacă raportul Procuraturii Generale va atesta că vina pentru decesul celor două persoane de la Aeroport o poartă Poliția de Frontieră, șeful instituției, Rosian Vasiloi, va pleca în demisie.

„Pe interiorul partidului s-a discutat că dacă procuratura va oferi informații că este vina lui, va avea aceeași soartă ca a oricărui funcționar care nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, va pleca în demisie. Doamna Revenco era în funcție politică. De asta este necesar ca procurorul să vină cu acest raport și atunci se va lua o decizie și în raport cu șeful poliției de frontieră”, a mai spus președintele comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 09:43
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
27 Oct. 2026, 09:43 // Societate //  Valentina Buza

Un angajat al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), reținut în urma perchezițiilor desfășurate de ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA), este cercetat pentru corupere pasivă și trafic de influență. Deși procurorii au solicitat arest preventiv, instanța a dispus plasarea acestuia în arest la domiciliu.

Potrivit materialelor acumulate în cadrul urmăririi penale, angajatul INSP ar fi pretins și primit de la mai mulți cetățeni bani în schimbul unor acțiuni ilegale. Printre acestea se numără facilitarea obținerii permiselor de conducere, evitarea aplicării punctelor de penalizare pentru încălcarea regulilor de circulație și favorizarea unor persoane pentru a evita răspunderea contravențională.

Procurorii au contestat decizia instanței, depunând un recurs la 26 octombrie 2026. În prezent, oamenii legii continuă acțiunile de urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele cazului și a identifica persoanele implicate.

Potrivit legii, orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție au desfășurat, la data de 26 octombrie, percheziții în cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică, într-un dosar inițiat pe fapte de corupere pasivă și trafic de influență.

Percheziții la INSP, într-un dosar de corupere pasivă și trafic de influență. O persoană ar fi fost reținută