Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Echipele ucrainene de fotbal vor boicota meciurile cu Rusia, după ce UEFA a decis revenirea

27 Sept. 2023, 18:15
 // Categoria: Sport // Autor:  Elena Putregai
27 Sept. 2023, 18:15 // Sport //  Elena Putregai

Federația ucraineană de fotbal a anunțat miercuri, 27 septembrie curent, că nu va mai lua parte la nicio competiție de fotbal în care sunt prezente echipe ruse, ca urmare a deciziei UEFA de a ridica parțial embargoul asupra fotbalului din Rusia. Forul de fotbal continental a decis revenirea echipelor de fotbal rusești cu jucători sub 17 ani în competițiile europene.

„UAF (Federația ucraineană de fotbal) condamnă cu fermitate decizia UEFA de a permite revenirea echipelor U-17 ale Federației Ruse în competițiile internaționale”, se arată într-un comunicat emis de UAF miercuri.

Federația ucraineană de fotbal consideră că atât UEFA, cât și FIFA, să rămână la deciziile inițiale, care să împiedice cu totul echipele de fotbal ruse să participe în meciuri internaționale.

„UAF (Federația ucraineană de fotbal) confirmă că nu va lua parte la nicio competiție la care vor participa echipa rusești și face apel la federațiile membre UEFA să boicoteze meciurile în care întâlnesc echipe din Federația Rusă. Suntem convinși că adoptarea unor decizii similare, referitoare la revenirea treptată a echipelor ruse în competiții, în mijlocul războiului condus de Rusia împotriva Ucrainei sunt lipsite de temei și nu fac decât să tolereze politica de agresiune dusă de Rusia”, se mai arată în comunicatul de miercuri al UAF.

UEFA a anunţat marți că a decis, de comun acord cu Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA), reintegrarea echipelor Under-17 din Rusia, deoarece „copiii nu trebuie să fie pedepsiţi pentru fapte pentru care adulții sunt singurii responsabili”.

Decizia UEFA intră în vigoare în acest sezon. Comitetul Executiv al organismului european a apreciat ca este „deosebit de regretabil faptul că, din cauza conflictului continuu, o generaţie de jucători minori este privată de dreptul de a nu juca în competiţiile internaţionale de fotbal”.

Meciurile echipelor ruseşti trebuie însă să se dispute „fără drapelul, imnul şi ţinutele oficiale ale Rusiei” şi „în afara teritoriului rus”, a precizat UEFA. UEFA a ridicat parţial embargoul asupra fotbalului rusesc.

În urma unei reuniuni care a avut loc marţi la Limassol, în Cipru, Comitetul Executiv al UEFA a anunţat reintroducerea în competiţiile sale a echipelor de tineret masculin şi feminin din Rusia.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 16:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
26 Oct. 2026, 16:39 // Slider //  Realitatea.md

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins ca inadmisibil recursul avocaților lui Vladimir Plahotniuc, care au contestat schimbarea unui judecător din completul ce examinează apelurile în dosarul „Frauda bancară”, transmite TVR Moldova.

Pe 30 septembrie, președintele interimar al Curții de Apel Centru a dispus înlocuirea judecătorului Vitalie Budeci cu Vitalie Pîslariuc. Decizia a fost motivată prin imposibilitatea lui Budeci de a emite acte judecătorești de dispoziție, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat raportul privind nepromovarea acestuia la evaluarea externă.

Avocații Lucian Rogac și Mihail Silivestru au contestat încheierea, susținând că înlocuirea judecătorului nu era justificată și că examinarea apelului putea fi amânată până la clarificarea situației acestuia. Apărarea a invocat și faptul că noul membru al completului ar fi fost desemnat fără repartizare aleatorie prin sistemul de gestionare a dosarelor.

Prin încheierea din 22 octombrie, CSJ a stabilit că recursul este inadmisibil, întrucât legislația nu permite contestarea separată a unei încheieri privind schimbarea completului de judecată. O asemenea decizie poate fi atacată odată cu hotărârea Curții de Apel asupra fondului cauzei.

„În aceste condiții, completul nu se va pronunța asupra argumentelor privind legalitatea schimbării completului și nu va proceda la examinarea fondului recursului. Soluția de respingere ca inadmisibil nu presupune verificarea hotărârii atacate”, se menționează în încheierea CSJ, care este irevocabilă.

Amintim că, pe 22 aprilie, Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Procuratura Anticorupție a depus apel pe 6 mai și solicită majorarea pedepsei la 25 de ani de detenție.

Fostul lider al Partidului Democrat a fost condamnat pentru cinci capete de acuzare, printre care constituirea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani. Potrivit procurorilor, acesta ar fi beneficiat de aproape 39,3 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro sustrase din trei bănci comerciale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!