Curs valutar
  • EUR
    20.0813
    0.1335%
  • USD
    17.3242
    0.4427%
  • RUB
    0.2053
    0.0974%
  • RON
    3.8207
    0.089%
  • UAH
    0.3890
    0.4627%

Toate știrile

14 septembrie 2026

Republica Moldova, tot mai aproape de UE! Iulian Groza: Sunt șanse bune ca țara noastră să întrunească toate condițiile

24 Oct. 2023, 07:57
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
24 Oct. 2023, 07:57 // În Lume //  Redacția Realitatea

Republica Moldova este mai aproape ca oricând de aderarea la Uniunea Europeană. O spune directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Iulian Groza, potrivit căruia evaluările preliminare arată că sunt șanse bune ca Republica Moldova să înceapă negocierile de aderare. Potrivit reprezentantului societății civile, există progrese pe toate cele nouă condiționalități ale Comisiei Europene, iar aspecte precum reforma justiției și combaterea corupției vor rămâne în vizorul Uniunii Europene chiar și după lansarea negocierilor de aderare, notează ipn.md.

Directorul executiv IPRE spune că în luna noiembrie Comisia Europeană va face public raportul de evaluare privind gradul de pregătire a Republicii Moldova pentru lansarea negocierilor de aderare.

„Republica Moldova este mai aproape ca niciodată ca să devină stat membru al Uniunii Europene. Suntem un stat candidat care face parte din politica de extindere a Uniunii Europene. Pentru a lansa negocierile de aderare cu UE avem nouă condiționalități de îndeplinit. Din momentul lansării negocierilor, parcursul nostru de aderare la UE devine și mai clar din punct de vedere tehnic și politic. Lansarea negocierilor va fi o decizie politică a Uniunii Europene, a statelor membre și orice proces de extindere este bazat pe merite. În câteva săptămâni ne așteptăm să fie publicat raportul cu privire la Republica Moldova. Acest raport va include o evaluare a gradului de apropiere de Uniunea Europeană”, a spus Iulian Groza.

Cele nouă recomandări ale Comisiei Europene vizează reforma justiției, remedierea deficiențelor în legislația electorală, combaterea corupției, deoligarhizarea, consolidarea luptei împotriva crimei organizate și recuperarea activelor, îmbunătățirea serviciilor publice, reforma administrației publice, implicarea societății civile în procesele decizionale, consolidarea capacității administrației publice, protecția drepturilor omului și combaterea violenței de gen.

„Din evaluările noastre constatarea este că Republica Moldova îndeplinește o mare parte din condiționalități, există progrese pe toate cele nouă recomandări. Din evaluările intermediare de până acum și din contactele noastre cu Parlamentul European, Comisia Europeană, cu reprezentanții statelor membre, constatarea este că Republica Moldova îndeplinește condițiile pe toate domeniile, dar trebuie să demonstreze progres continuu pe dimensiunea justiției și pe domeniul anticorupție. Dar aceste aspecte, în procesul negocierilor, vor rămâne deschise mereu. Sunt șanse bune ca Republica Moldova să întrunească toate condițiile și Comisia Europeană să vină cu recomandarea începerii negocierilor”, a spus directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene.

Potrivit calendarului eurointegrării, după publicarea raportului de evaluare de către Comisia Europeană, în luna decembrie, Consiliul European va decide dacă Republica Moldova începe sau nu negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
14 Sept. 2026, 09:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
14 Sept. 2026, 09:23 // Slider //  Daniela Baranovschi

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat cu cancelarul federal al Germaniei, Friedrich Merz, despre extinderea Uniunii Europene și necesitatea deschiderii fără întârziere a tuturor clusterelor de negociere pentru Republica Moldova. Întrevederea a avut loc duminică, 13 septembrie, la Rovaniemi, în marja Summitului European dedicat Regiunii Arctice.

Potrivit lui Nicușor Dan, discuțiile au vizat, de asemenea, prioritățile agendei europene pentru perioada următoare, inclusiv negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual. România susține un buget european ambițios, menținerea unei politici de coeziune puternice și finanțarea adecvată a agriculturii.

Cei doi oficiali au abordat și subiecte de securitate, inclusiv consolidarea Flancului Estic al NATO în contextul amenințărilor Federației Ruse și al incursiunilor cu drone în spațiul aerian aliat. Nicușor Dan a apreciat sprijinul Germaniei pentru consolidarea capacității de descurajare și apărare a NATO în regiune.

Un alt subiect discutat a fost cooperarea dintre industriile de apărare din România și Germania, inclusiv în domeniul investițiilor, producției comune și transferului de tehnologie.

În ceea ce privește extinderea UE, președintele României a subliniat importanța susținerii parcursului european al Republicii Moldova și a deschiderii tuturor clusterelor de negociere.

Republica Moldova a deschis până acum două dintre cele șase clustere de negociere cu Uniunea Europeană. Primul, „Valori fundamentale”, a fost deschis la 15 iunie, iar al șaselea, „Relații externe”, în data de 14 iulie.

Cele patru clustere rămase sunt „Piața internă”, „Competitivitate și creștere incluzivă”, „Agenda verde și conectivitate durabilă” și „Resurse, agricultură și coeziune”. Autoritățile de la Chișinău și-au propus ca toate cele șase clustere să fie deschise în această toamnă.