Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Cum prevenim intoxicațiile cu ciuperci? Recomandările specialiștilor

25 Iun. 2021, 09:28
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
25 Iun. 2021, 09:28 // Actualitate //  Realitatea.md

Intoxicaţia cu ciuperci reprezintă o urgenţă medicală atât la maturi, cât şi la copii, iar rapiditatea în stabilirea diagnosticului şi iniţierea tratamentului – pot salva viaţa bolnavului. Colectarea ciupercilor din apropierea gunoiștilor, din păduri, sau procurarea din locuri neautorizate implică riscuri majore pentru sănătatea consumatorului final.

Potrivit specialiștilor, cu cât simptomele apar mai rapid, cu atât intoxicaţia este mai gravă. În aproximativ două ore de la consumul ciupercilor poate apărea greaţă, vomă, diaree, transpiraţia excesivă, slăbiciune generală, dureri abdominale.

Peste șase ore – pot apărea dureri de cap, ameţeli şi agravarea stării de vomă pierderi de conştiinţă, halucinaţii, complicații severe hepatice și insuficiență renală, comă care poate cauza chiar moartea persoanei afectate.

Simptomele intoxicaţiei cu ciuperci variază în funcţie de tipul de ciuperci, mai exact de tipul de toxină conţinută de acestea şi de durata perioadei de incubaţie (timpul scurs de la ingestie până la apariţia semnelor specifice intoxicaţiei).

„În Republica Moldova, pe parcursul anului 2020, în perioada culegerii sezoniere a ciupercilor, au fost înregistrate 302 cazuri de intoxicație cu ciuperci otrăvitoare, cu afectarea a 370 de persoane, dintre care 80 au fost copii cu vârste de până la 18 ani și 4 cazuri de deces la persoane mature. Toate cazurile de intoxicații înregistrate au fost asociate cu colectarea independentă de ciuperci de către cetățeni sau cu achiziționarea lor pe piețe spontane neautorizate, de la persoane necunoscute, de la comercianţii de pe traseele auto, din preajma pădurilor și utilizarea incorectă a ciupercilor în alimentaţie în condiţii casnice”, spun responsabilii din cadrul ANSP.

Totodată, pe parcursul primelor șase luni ale anului 2021, au fost înregistrate 40 de cazuri de intoxicații cu ciuperci cu afectarea a 53 de persoane, dintre care 9 copii cu vârste de până la 18 ani. Majoritatea cazurilor au fost provocate de consumul ciupercilor conservate și ciupercilor congelate pe parcursul anului 2020, culese de persoane sau achiziţionate de la comercianţii și preparate în condiţii casnice.

Acordarea primului ajutor în caz de intoxicaţie:

  • Se apelează numărul de urgenţă 112, deoarece persoana intoxicată necesită internare urgentă la spital, indiferent de gravitatea intoxicaţiei.
  • Până la sosirea echipei medicale, persoana intoxicată va bea cât mai multă apă (2-3 litri) şi/sau mult lichid rece – lapte, ceai, cafea, compot, suc.
  • Persoana trebuie să stea în pat, se interzice efectuarea activităţii fizice înainte de spălarea stomacului (spălarea va elimina toxinele, iar mişcarea, alergarea sau mersul pe bicicletă vor intensifica absorbţia toxinelor în sânge).

În vederea evitării intoxicaţiilor cu ciuperci, specialiștii vin cu următoarele recomandări:

  • consumaţi doar ciuperci procurate din locuri autorizate;
  • evitați să consumați ciuperci culese din locurile unde s-au administrat pesticide și din preajma gunoiștilor, deoarece sunt toxice;
  • evitați să colectați și să consumați ciupercile vechi, crescute, cu larve și cele necunoscute;
  • evitați procurarea ciupercilor de la persoanele neautorizate care le comercializează pe marginea traseelor;
  • nu gustați ciupercile în timpul colectării;
  • alegeți ciupercile înainte de preparare;
  • evitați prelucrarea culinară a ciupercilor peste o zi sau mai multe după colectare;
  • evitați păstrarea ciupercilor la cald, deoarece ele sunt un produs perisabil;
  • nu implicați în procesul de colectare copii și limitați consumul ciupercilor în rația alimentară a lor.

ATENŢIE! Nu există semne sigure de identificare a ciupercilor, bazate pe aspect, loc de creştere, miros sau pe faptul că animalele se hrănesc cu ele (uneori acestea le mănâncă accidental şi prezintă aceleaşi simptome grave).

Este doar o singură și cea mai sigură metodă de deosebit ciupercile otrăvitoare de cele comestibile – trebuie să le cunoști.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 22:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Oct. 2026, 22:47 // Slider //  Ana Panaguța

La Moscova, pe acoperișul Mausoleului lui Lenin din Piața Roșie, au fost mobilizate trupe specializate în combaterea dronelor, potrivit unor imagini publicate de Nexta, scrie antena3.ro.

Prezența echipelor anti-dronă scoate în evidență măsurile de protecție adoptate de autoritățile ruse pentru apărarea Moscovei, în contextul atacurilor ucrainene din ultimele luni. Mausoleul lui Lenin este situat în Piața Roșie, în apropierea Kremlinului, și reprezintă unul dintre cele mai cunoscute obiective istorice și simbolice ale Rusiei.

Autoritățile ruse au închis vineri toate cele 4 aeroporturi din Moscova – Vnukovo, Domodedovo, Șeremetievo și Jukovski – în urma unor alerte legate de atacuri cu drone ucrainene asupra capitalei Rusiei, informează The Moscow Times.

„Au fost adoptate restricții temporare, necesare pentru asigurarea siguranței zborurilor”, a anunțat Agenția Federală rusă de Transport Aerian.

Aceasta este a cincea oară în luna octombrie când zborurile de pe principalele aeroporturi din Moscova sunt suspendate, ca urmare a amenințărilor atacurilor dronelor ucrainene.

Săptămâna trecută, aeroporturile din Moscova au fost închise timp de aproape 7 ore, ca urmare a unei alerte aeriene privind atacuri cu drone ucrainene – peste 350 de zboruri au fost anulate sau întârziate, iar unele avioane care zburau spre capitală au fost redirecționate către alte aeroporturi. Pe 16 octombrie, toate aeroporturile din Moscova au fost de asemenea închise din cauza amenințării legate de atacurile cu drone.

La aeroportul Șeremetievo din Moscova a fost emisă o „alertă aeriană”, ca urmare a unui atac cu drone. Pasagerii din terminalele aeroportului au  fost evacuați și duși „în adăposturi sigure”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova