Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Republica Moldova a primit un împrumut de 50 de milioane de euro de la Comisia Europeană

25 Oct. 2023, 18:45
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
25 Oct. 2023, 18:45 // Economie //  Elena Putregai

Comisia Europeană va debursa un sprijin financiar de 72,5 milioane de euro Republicii Moldova, ca parte a operațiunii de asistență macrofinanciară pentru țară, aflată în curs de desfășurare. Astăzi, Moldova a primit un împrumut de 50 de milioane EUR, iar până la sfârșitul lunii va urma o nouă tranșă de 22,5 milioane EUR sub formă de grant, scrie într-un comunicat emis presei miercuri seara, 25 octombrie curent.

Asistența reprezintă un sprijin suplimentar pentru Moldova, a cărei economie a fost grav afectată de consecințele războiului de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei și care se confruntă în continuare cu provocări legate de securitatea energetică. Acest sprijin financiar va ajuta țara să acopere o parte din necesitățile sale de finanțare suplimentare în 2023, va susține stabilitatea macroeconomică și va asigura continuarea reformelor, alături de programul în curs de desfășurare al Fondului Monetar Internațional pentru Moldova. De asemenea, această asistență financiară va ajuta Moldova să avanseze în parcursul său european.

Acordarea acestui sprijin vine după ce Comisia Europeană a constatat că Moldova și-a îndeplinit angajamentele politice relevante convenite cu UE. Moldova a înregistrat progrese aferente îmbunătățirii securității energetice prin adoptarea unui plan de acțiune pentru iarna ce urmează. Acest lucru este deosebit de important, având în vedere provocările actuale legate de securitatea energetică din țară. Moldova a consolidat, de asemenea, guvernanța în sectorul public și a avansat în domeniul statului de drept, realizând progrese în ocuparea posturilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și al Consiliului Superior al Procurorilor. Totodată, Moldova a făcut pași importanți în direcția îmbunătățirii mediului de afaceri din țară, prin adoptarea unui nou program de antreprenoriat și a unei strategii de transformare a digitalizării.

Operațiunea de asistență macrofinanciară pentru Moldova, aflată în curs de desfășurare, are o valoare totală de până la 295 de milioane de euro, din care 220 de milioane de euro sub formă de împrumuturi și 75 de milioane de euro sub formă de granturi. Aceasta include o majorare în valoare de până la 145 de milioane de euro adoptată de Parlamentul European și de Consiliu în iunie 2023, din care 72,5 milioane de euro urmează să fie transferate Republicii Moldova până la sfârșitul lunii octombrie.

Până la sfârșitul lunii octombrie, Moldova va primi 172,5 milioane de euro prin această operațiune. În funcție de progresele înregistrate privind condițiile de politici convenite, vor urma și alte debursări.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.