Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

De ce cumpărăm excesiv de Black Friday. Explicația psihologilor

10 Nov. 2023, 20:15
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea MD
10 Nov. 2023, 20:15 // Societate //  Realitatea MD

Invadați de mii de oferte și sub presiunea prietenilor sau colegilor, care se laudă cu noile achiziții, ajungem să facem cumpărături din impuls și să cheltuim mai mult decât vrem.

Psihologii spun că în special în perioada reducerilor de Black Friday, oamenii asociază cumpărăturile cu o recompensă și le este greu să reziste.

Specialiștii ne sfătuiesc totuși să amânăm puțin decizia, pentru că oricum avem casele pline cu obiecte inutile.

De altfel, în perioada reducerilor, unii colindă mall-urile fără să știe exact ce vor, în timp ce alții iau la rând magazinele online.

Pe lângă haine și electrocasnice, coșul se umple uneori și cu diverse electronice, cum sunt căștile, cablurile, stick-urile USB și luminițele decorative. Sunt mici, ieftine, frumos colorate și se găsesc la tot pasul. Mai bine de 90% ajung rapid la gunoi.

Secialiștii spun că, în special de Black Friday, sunt mai mulți factori de ordin psihologic care îi determină pe oameni să ia lucruri de care nu au nevoie.

De cele mai multe ori, cumpărăturile ajung să fie asociate cu o recompensă sau cu un câștig, care ne oferă pentru puțin timp o senzație de bucurie.

Jeni Chiriac, psiholog: „Sunt două categorii care sunt vulnerabile: persoanele impulsive, acestea sunt vulnerabile că ele acționează sub impulsul de moment și persoanele care sunt dependente de cumpărături. Pe lângă acestea sunt cele care cedează presiunii sociale. Toată lumea cumpără, deci trebuie să cumpăr și eu , trebuie să am și eu și noi se și împărtășim în perioada asta. Ai văzut , ai luat, eu mi-am luat și cercul social ne impune să avem și noi ce să discutăm, așa cum sunt adolescenții și mai suntem și cei care refulăm prin cumpărături.”

În paralel și magazinele, prin diverse strategii de marketing, îi încurajează pe oameni să cheltuiască mai mult ca de obicei. De exemplu, culorile puternice activează diferiți stimuli.

Jeni Chiriac, psiholog: „Creierul în momentul în care intră în goană și frenezia ratării oportunității de a cumpără un obiect care pare util sau pare rentanbil sau pare optim, cred că am observat cu toții că nu ne mai putem folosi cu toții foarte bine abilitățile cognitive, pur și simplu ne precipităm și totul pare deformat, pare foarte bun, extraordinar și nu mai suntem atenți la detalii tehnice, la lucruri legate de garanție sau cu ce dotări vine aparatura respectivă.”

Potrivit studiilor, în majoritatea cazurilor, oamenii cumpără din motive emoționale și le justifică apoi rațional.

Pentru a evita cumpărăturile impulsive, atunci când sunteți prin magazine, înainte de a plăti, așteptați 24 de ore și gândiți-vă dacă aveți sau nu nevoie de produsul respectiv. Sau oferiți-vă mici plăceri din când în când.

Fie mergeți și bucurați-vă de o prăjitură sau investiți în educație și cumpărați o carte bună, scrie protv.ro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 17:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 17:28 // Slider //  Vlada Ciorici

Mii de persoane au protestat, sâmbătă, în centrul Madridului, pentru apărarea pensiilor publice, înaintea alegerilor legislative anticipate din 29 noiembrie, în timp ce premierul Pedro Sanchez a promis că, dacă va rămâne la guvernare, va consolida prin constituție dreptul la avort și va menține dreptul la eutanasie, conform AFP și EFE, citate de Agerpres.

Conform AFP, aproximativ 25.000 de persoane au participat la manifestația din capitala spaniolă, conform datelor comunicate de prefectura Madridului. Protestatarii au cerut protejarea sistemului public de pensii și a serviciilor publice, în contextul acuzațiilor lansate de stânga la adresa Partidului Popular (PP), de opoziție, privind o posibilă privatizare parțială a sistemului public de pensii.

Marșul s-a desfășurat în liniște, pe o distanță de aproape doi kilometri, între gara Atocha și strada Alcala, trecând pe lângă Muzeul Prado și prin piața Cibeles.

„Pensiile trebuie să fie intangibile!”, a declarat Pilar, o femeie de 64 de ani, citată de AFP. Aceasta și-a exprimat îngrijorarea față de tendința de privatizare a serviciilor și a cerut apărarea educației și sănătății publice. Un alt participant, Juan Fernandez, în vârstă de 38 de ani, angajat în administrația publică la Sevilia, a spus că trăiește „în incertitudine” în privința viitoarei sale pensii și s-a opus unei reforme care ar permite privatizarea sistemului.

Liderul PP, Alberto Alberto Nuñez Feijoo, a declarat, luni, că formațiunea sa va majora pensiile conform legii dacă va câștiga alegerile. Declarația a venit ca răspuns la acuzațiile guvernului condus de Sanchez, potrivit cărora conservatorii ar intenționa să modifice mecanismul actual de indexare a pensiilor în funcție de inflație, aplicat de la 1 ianuarie 2022. La sfârșitul anului 2021, PP a votat împotriva proiectului de lege, criticând costurile acestuia pentru finanțele publice.

În paralel cu dezbaterea privind pensiile, Pedro Sanchez a abordat drepturile sociale și economice în cadrul unui miting de precampanie organizat sâmbătă la Palatul Congreselor din Granada. Liderul socialist a afirmat că, dacă va conduce guvernul în următoarea legislatură, va consolida și va garanta prin constituție dreptul la avort.

Sanchez a promis, de asemenea, că va menține eutanasia ca „o cucerire” și a avertizat asupra reducerilor de drepturi sociale și economice pe care, în opinia sa, le-ar putea aduce guvernele Partidului Popular sau ale formațiunii de extremă dreapta Vox, relatează agenția spaniolă EFE.

Premierul l-a criticat pe Feijoo pentru declarațiile acestuia despre feminism și drepturile femeilor. „A fi feminist nu înseamnă să crești printre femei, a fi feminist nu înseamnă să restrângi drepturile femeilor”, a afirmat Sanchez, adăugând că niciun bărbat nu ar trebui să mai controleze drepturile și corpul femeilor.

La mitingul din Granada, Sanchez a fost însoțit de Maria Jesus Montero, liderea socialiștilor din Andaluzia. El și-a început discursul prin lectura poemului „Cantos nuevos”, al poetului Federico Garcia Lorca, originar din această regiune.

Pedro Sanchez a convocat alegeri legislative anticipate pentru 29 noiembrie, după ce parlamentul spaniol a respins, la începutul lunii octombrie, două măsuri guvernamentale privind criza locuințelor. Decizia vine în contextul dificultăților coaliției de guvernare de a obține sprijin parlamentar pentru proiectele sale. Premierul a declarat că urmărește obținerea unei majorități progresiste mai largi pentru a putea continua reformele și a aborda probleme precum inegalitățile sociale, serviciile publice și accesul la locuințe, potrivit agenției Reuters.

În Spania, pensia medie pentru limită de vârstă era de 1.576 de euro pe lună în septembrie, pentru aproape 6,8 milioane de beneficiari, potrivit autorităților spaniole, citate de AFP.

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova