Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Atacantul Ion Nicolaescu din Republica Moldova a devenit în premieră golgheterul grupei preliminare

21 Nov. 2023, 17:39
 // Categoria: Sport // Autor:  Elena Putregai
21 Nov. 2023, 17:39 // Sport //  Elena Putregai

Atacantul Ion Nicolaescu a devenit golgheterul grupei E de calificare la EURO 2024. Astfel un moldovean a ajuns golgheter în grupa preliminară, ceea ce se întâmplă pentru prima dată în istorie, subliniează Federația Moldovenească de Fotbal (FMF).

Internaționalul nostru are 4 goluri marcate (1 din lovitură de la 11 metri). Trei dintre cele 4 goluri au fost înscrise în poarta Poloniei, iar unul, din penalty, contra Insulelor Feroe.

Mai mulți jucători au câte 3 reușite la activ, printre care și atacantul Barcelonei, celebrul Robert Lewandowski (1 din penalty).

Ion Nicolaescu (25 de ani) este golgheterul din toate timpurile al echipei Naționale. El are la activ 14 goluri marcate pentru Moldova în 41 de meciuri. Nicolaescu evoluează pentru Națională din anul 2018. Pe locul 2 este selecționerul Serghei Cleșcenco, cu 11 goluri (65 de meciuri, în perioada 1991-2006).

Moldoveanul joacă la echipa olandeză Heerenveen. Echipa deja pe 25 noiembrie are programat meci în Eredividie acasă cu Fortuna Sittard.

Amintim că, în această campanie preliminară, Moldova a avut șanse reale de calificare la un turneu final de anvergură. Pentru aceasta, Naționala pregătită de Serghei Cleșcenco trebuia să învingă ieri Cehia, în deplasare. Nu a fost, însă, să fie.

Campionatul European este programat pentru vara anului 2024, în Germania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 18:05
 // Categoria: Sport // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 18:05 // Sport //  Ana Panaguța

Judocanul moldovean Ciprian Gribineț a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U23, desfășurat la Napoli, Italia.

Sportivul a urcat pe podium după ce a obținut patru victorii în categoria de greutate de 81 kg. Acesta i-a învins pe elvețianul Thien Oulevey, spaniolul Inaki Merchtan, sârbul Vasilije Grujicic și bulgarul Hristo Valkov. Singura înfrângere a fost în fața turcului Erman Gurgen.

Medalia de la Napoli completează un an cu rezultate importante pentru Ciprian Gribineț. În acest an, judocanul a mai obținut medalia de argint la competiția European Open de la Tallinn.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!