Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Zelenski lasă de înțeles că Ucraina își rezervă dreptul de a-l lichida pe Putin

21 Nov. 2023, 19:37
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
21 Nov. 2023, 19:37 // Actualitate //  Elena Putregai

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat marți, 21 noiembrie curent, că Ucraina își rezervă dreptul de a-l elimina pe Vladimir Putin în condițiile în care și Rusia are un plan care să înlăture conducerea de la Kiev până la sfârșitul anului.

VIDEO Planul rușilor Maidan-3 de a-l asasina pe Zelenski până la sfârșit de an: Am supraviețuit de 5 ori, e ca la Covid

Zelenski a făcut aluzia referitoare la asasinarea lui Putin în amplul interviu pe care l-a acordat cotidianului britanic The Sun, cel în care a vorbit și despre existența unui plan „Maidan 3” la Kremlin care vizează să îl înlăture din funcție prin orice mijloace până la încheierea acestui an.

Întrebat de jurnaliștii britanici dacă Ucraina va profita de o ocazie de a-l ucide pe Putin, dacă aceasta se va ivi, Zelenski a evitat un răspuns cu „da” sau „nu”, însă răspunsul său nu lasă loc de interpretări:

„Ăsta este războiul iar Ucraina are toate drepturile de a apăra pământul nostru”.

„Noi nu credem că Putin sau Rusia (…) vor să pună capăt acestui război. Ei vor să ne ucidă. Iar noi vrem dreptate”, a adăugat el.

Zelenski compară tentativele de asasinat împotriva sa cu un film celebru

În ceea ce privește numeroasele tentative eșuate ale Rusiei de a-l asasina, președintele ucrainean a declarat că acestea îi amintesc de faimosul film „Ziua cârtiței” din 1993 în care Bill Murray a jucat rolul unui bărbat care retrăiește în fiecare zi aceleași evenimente cotidiene.

Zelenski a comparat de mai multe ori tentativele de asasinare a sa cu filmul respectiv, inclusiv într-un interviu acordat la câteva luni după începerea invaziei rusești.

El a spus atunci că orice persoană s-ar teme când află despre o tentativă de asasinare a sa „pentru prima, a doua, treia și a patra oară”. „Dar când devine repetitiv, vă amintiți de acel film, ‘Ziua cârtiței’?. Mă trezesc în fiecare dimineață și este la fel”, a declarat el în mai 2022 pentru Axios.

„Am supraviețuit la cinci tentative de asasinare din partea lui Putin… e ca la COVID-19, e din ce în ce mai ușor”, a mai spus el acum pentru The Sun.

Site-ul american Politico a scris în luna august a acestui an că guvernul ucrainean are un plan în eventualitatea asasinării lui Zelenski, considerând că efortul de război va continua, în pofida șocului inițial.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:14
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 08:14 // Societate //  Valentina Buza

Odată cu răcirea vremii, tot mai mulți moldoveni aleg să-și încălzească locuințele cu ajutorul caloriferelor electrice, convectoarelor, aerotermelor și al altor dispozitive de încălzire. În acest context, Centrul Național pentru Protecția Consumatorilor vine cu o serie de recomandări pentru ca oamenii să evite produsele neconforme și riscurile de incendiu sau electrocutare.

Specialiștii recomandă procurarea aparatelor doar din surse sigure și evitarea produselor care nu au un producător identificabil, documente sau informații clare despre caracteristicile tehnice.

De asemenea, consumatorii sunt îndemnați să verifice marcajele de conformitate, instrucțiunile de utilizare și puterea aparatului, exprimată în wați. Potrivit Centrului, un preț redus la cumpărare nu înseamnă neapărat și costuri mici de utilizare, întrucât dispozitivele cu un consum ridicat pot genera cheltuieli suplimentare.

Pentru o utilizare în siguranță, sunt recomandate modelele dotate cu protecție împotriva supraîncălzirii și funcție de oprire automată în cazul răsturnării, acolo unde este cazul.

Totodată, cumpărătorii trebuie să solicite bonul fiscal și informații despre garanție, documente necesare în cazul în care produsul se dovedește a fi neconform.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reprezentanții Centrului atrag atenția și asupra regulilor de utilizare: aparatele de încălzire nu trebuie acoperite sau amplasate în apropierea materialelor inflamabile. De asemenea, încălzitoarele electrice puternice nu trebuie conectate la prelungitoare sau prize multiple.

Potrivit specialiștilor, dispozitivele neconforme sau utilizate incorect pot provoca incendii, electrocutări și pagube materiale.