Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

VIDEO Vandali „cu experiență” prinși pe urme fierbinți! Au „spart” opt automobile din Chișinău

28 Iun. 2021, 14:13
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
28 Iun. 2021, 14:13 // Actualitate //  Realitatea.md

Patru minori, anterior cercetați pentru infracțiuni analogice, au fost reținuți pe urme fierbinți de polițiști după ce au vandalizat geamurile mai multor mașini și de unde au furat bunuri materiale. Suspecții s-au dovedit a fi cu vârstele cuprinse între 13 și 16 ani, originari din raionul Cahul, Criuleni și municipiul Chișinău.

Potrivit poliției, despre vandalizarea mai multor mașini, oamenii legii au fost sesizați în dimineața zilei de 26 iunie.

„Un grup din patru persoane se plimbă printre automobilele ce sunt parcate în curțile blocurilor de locuit pe bd. Mircea cel Bătrân. La fața locului imediat s-a deplasat un echipaj al BPRO, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. În urma verificării teritoriului cât și adiacentul unde au fost văzuți indivizii, polițiști au stabilit că au fost sparte geamurile de la mai multe unități de transport, fiind solicitată gupa operativă a Inspectoratului de Poliție Ciocana, pentru documentare”, anunță Poliția Capitalei.

În cadrul investigațiilor s-a stabilit că au fost sparte geamurile de la opt automobile iar din două au fost sustrase bunuri materiale.

„În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vina, totodată aceștia au mai comunicat că pe parcursul lunii iunie au deteriorat circa 20 de unități de transport, ce erau parcate în curțile blocurilor de locuit din sec. Ciocana. În privința minorilor au fost pornite 2 cauze penale pentru furt și 26 de procese contravenționale pentru Distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor străine”, anunță oamenii legii.

Minorii sunt cercetați penal în stare de libertate. Aceștia riscă amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de până la patru ani.

 

În acest context Poliția Capitalei recomandă proprietarilor unităților de transport:

  • dotați autoturismul cu un sistem de alarmă pe bază de senzori ce se aplică pe geamuri şi capote, ceea ce își dovedește întotdeauna eficiența;
  • verificați dacă geamurile sunt închise şi portierele asigurate atunci când părăsiți autoturismul, chiar și pentru câteva minute;
  • asiguraţi-vă că nu aţi lăsat cheile în contact;
  • pe timpul nopţii, parcaţi autoturismul în locuri special amenajate şi iluminate, aflate în zona de acţiune a patrulelor de poliţie;
  • utilizaţi sistemul de blocare a axului volanului, a cutiei de viteze sau a sistemului de frânare;
  • nu păstraţi la vedere în autoturism bunuri de valoare (genţi, poşete, borsete, acte de identitate, documente, cărţi de credit, aparatură audio-video, telefoane mobile etc.);

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 20:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
02 Nov. 2026, 20:30 // Slider //  Ana Panaguța

Comandantul Gărzii Naționale a Ucrainei, generalul Oleksandr Pivnenko, susține că locuința din Petropavlivska Borșciagivka, unde au fost găsiți mai mulți militari, era folosită drept punct temporar de cazare pentru soldații mobilizați. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat publicației UNIAN, direct de la fața locului, în contextul scandalului izbucnit în jurul condițiilor în care erau ținuți militarii.

Potrivit lui Pivnenko, în clădire ajungeau militarii mobilizați, care treceau prin procedurile de înregistrare și verificare, după care erau trimiși la un centru de instruire. Generalul a precizat că unitatea „Hartiia” nu are nicio legătură cu acest caz.

Comandantul a declarat că patru militari care aveau nevoie de îngrijiri medicale și care ar fi părăsit neautorizat unitatea militară au fost transferați la centrul medical al Gărzii Naționale, unde primesc asistență. În același timp, el a afirmat că a văzut în încăpere alți 18 militari, despre care susține că se aflau în stare bună, aveau posibilitatea să vorbească la telefon cu rudele și nu erau constrânși să rămână acolo.

Pivnenko a anunțat că supraveghează personal ancheta de serviciu. Vor fi audiați comandantul și medicii care se află permanent la obiectiv, iar dacă vor fi confirmate abateri din partea militarilor Gărzii Naționale, cei vinovați vor fi sancționați. Generalul a precizat că va lua personal deciziile în acest caz.

Totodată, acesta a recunoscut că locul de cazare trebuie schimbat de urgență, deoarece există riscul ca obiectivul să fie lovit de o rachetă rusească. El a explicat că telefoanele militarilor au fost confiscate din motive de securitate, întrucât numărul mare de dispozitive ar putea dezvălui locația obiectivului.

La final, comandantul le-a cerut oamenilor să nu escaladeze situația, să nu spargă ușile și să nu încerce să pătrundă cu forța pe teritoriul obiectivului militar.

Alertă în apropiere de Kiev: Aproximativ 40 de persoane, ținute cu forța într-un subsol. Un om ar fi murit

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!