Curs valutar
  • EUR
    20.1263
    -0.1237%
  • USD
    17.7199
    -0.2122%
  • RUB
    0.2118
    0.4721%
  • RON
    3.8126
    -0.1259%
  • UAH
    0.3966
    0.2017%

Toate știrile

01 octombrie 2026

A murit prima femeie numită în Curtea Supremă a SUA, Sandra Day O’Connor

03 Dec. 2023, 15:15
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
03 Dec. 2023, 15:15 // În Lume //  Elena Putregai

Fosta judecătoare americană Sandra Day O’Connor, prima femeie numită în Curtea Supremă a SUA şi considerată una dintre vocile moderate din cadrul acestei instanţe, a decedat vineri, 1 decembrie 2023, la vârsta de 93 de ani.

O conservatoare moderată, Sandra Day O’Connor a fost numită în instanţa supremă de către fostul preşedinte american Ronald Reagan în anul 1981.

Deşi fusese numită pe viaţă, ea a demisionat în anul 2006 pentru a-şi îngriji soţul John O’Connor, bolnav de Alzheimer şi care a decedat trei ani mai târziu.

Ea însăşi a anunţat apoi în 2018 că părăseşte viaţa publică pentru a se îngriji de „demenţă, probabil boala Alzheimer”.

Prin abordările sale centriste, cât timp a fost membră a Curţii Supreme ea a înclinat deseori balanţa în verdicte decisive, cum a fost menţinerea hotărârii din cazul ‘Roe v. Wade’ din anul 1973 care a recunoscut dreptul la avort şi legaliza la nivel naţional întreruperile de sarcină.

Sandra O’Connor a fost în acest caz de partea judecătorilor progresişti împotriva celor conservatori.

Jurisprudenţa din cazul ‘Roe v. Wade’ a fost în cele din urmă anulată în iunie 2022 de către actuala Curtea Supremă cu majoritate conservatoare.

Într-un alt caz, Sandra O’Connor s-a alăturat majorităţii conservatoare din Curtea Supremă, blocând astfel în anul 2000 renumărarea voturilor în statul Florida la alegerile prezidenţiale, ceea ce i-a permis republicanului George W. Bush să câştige scrutinul în faţa democratului Al Gore.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
01 Oct. 2026, 20:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Oct. 2026, 20:45 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul vrea să păstreze cel puțin 620.000 de gospodării în programul de compensații pentru sezonul rece, dar analizează modificarea criteriilor de eligibilitate pentru a direcționa sprijinul către familiile cu venituri mai mici. Printre propuneri se numără reducerea pragului pentru veniturile din dividende de la 300.000 la 200.000 de lei anual.

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8, că autoritățile își propun să direcționeze mai mult sprijin către gospodăriile cu cele mai mici venituri și cu cea mai mare povară energetică.

„Linia roșie este acel 620.000 de gospodării care au beneficiat în sezonul precedent și ne uităm ce alte categorii sau ce nivel de venituri ca să oferim mai multe”, a declarat Plugaru.

Astfel, dacă în sezonul trecut o persoană cu venituri din dividende de până la 300.000 de lei putea beneficia de compensație, acum autoritățile discută reducerea acestui prag la 200.000 de lei.

Un alt criteriu aflat în analiză vizează veniturile din dobânzi. Pragul de anul trecut, de 4.000 de lei anual, ar putea fi redus la 3.000 de lei.

Ministra spune că modificările ar permite concentrarea ajutorului asupra gospodăriilor care nu au venituri suplimentare din dividende sau dobânzi și care sunt mai vulnerabile în fața cheltuielilor pentru energie.

În același timp, autoritățile analizează posibilitatea majorării plafonului maxim al compensației. În sezonul precedent, ajutorul a fost cuprins între 500 și 1.000 de lei, iar valoarea medie a fost de aproximativ 750 de lei. Plugaru afirmă că valoarea minimă nu va coborî sub 500 de lei.

Numărul final al gospodăriilor beneficiare va depinde atât de resursele disponibile în bugetul de stat, cât și de sprijinul financiar care va putea fi obținut de la donatori. Potrivit ministrei, Guvernul a solicitat deja suport partenerilor europeni pentru programul de compensații.