Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

Vești bune pentru elevii din Moldova și profesorii lor: Se acordă premii bănești dacă obțin performanțe la olimpiade

13 Dec. 2023, 10:57
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
13 Dec. 2023, 10:57 // Actualitate //  Victoria Laur

Elevii din Moldova și profesorii lor, care participă la olimpiade și obțin performanțe, vor beneficia premii bănești. Decizia a fost votată de către cabinetul de miniștri.

Astfel, la etapa locală a olimpiadelor și concursurilor, premiile se acordă din fondurile disponibile ale instituției de învățământ. Valoarea lor va fi cuprinsă între 30 și 200 de lei, în funcție de locul ocupat.

În cazul etapei raionale, municipale și zonale a olimpiadelor și concursurilor, premiile bănești se vor acorda din fondurile disponibile ale administrației locale de specialitate în domeniul învățământului sau de instituțiile de învățământ profesional tehnic. Sumele vor fi cuprinse între 50 și 300 de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La etapa republicană a olimpiadelor și concursurilor, premiile se acordă de către Ministerul Educației. Suma lor va oscila între 800 și 2000 de lei, în funcție de locul ocupat.

În cadrul concursurilor și olimpiadelor internaționale, desfășurate la nivel regional sau european, premiile vor varia între 5000 și 25.000 de lei, iar pentru locuri și mențiuni la olimpiade mondiale se vor oferi între 10.000 și 50.000 de lei.

„Pentru performanțele elevilor obținute la etapele locale, raionale/municipale, zonale, republicane a competițiilor individuale, premiul se acordă profesorului care învață elevul la disciplina de concurs în instituția în care elevul își face studiile.

Pentru performanțele elevilor obținute la olimpiadele și concursurile regionale și internaționale la nivel individual, premiile se acordă profesorilor recomandați de președintele consiliului olimpic republican la disciplina de concurs, responsabil de selectarea și pregătirea loturilor olimpice naționale.

Pentru performanțele elevilor obținute la competițiile pe echipe, coordonatorul echipei primește un premiu în corespundere cu valoare corespunzătoare indicată”, se arată în proiectul aprobat.

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 11:12
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
24 Aug. 2026, 11:12 // Societate //  Valentina Buza

După patru zile de intervenție continuă, pompierii au anunțat lichidarea incendiului izbucnit la gunoiștea orășenească din municipiul Orhei. Echipele de intervenție ale IGSU în comun cu angajații administrației publice locale au lucrat la fața locului neîntrerupt pentru localizarea și lichidarea focarelor de ardere.

Potrivit IGSU, în urma intervențiilor desfășurate, în seara zilei de 22 august, la ora 21:30, incendiul a fost lichidat complet.

„Misiunea a fost una complexă, întrucât arderea s-a produs atât la suprafață, cât și în substraturile masei de deșeuri. Astfel, pentru lichidarea completă a focarelor, pompierii, în comun cu reprezentanții autorităților publice locale au efectuat lucrări de desfacere și împrăștiere a deșeurilor, dar și acțiuni de compactare și copertare.

În total, la intervenție au fost antrenate 3 autospeciale de intervenție ale IGSU, cu un efectiv de 13 angajați, care au activat în schimburi prin rotație. Totodată, administrația publică locală a mobilizat 10 angajați cu 9 unități de tehnică specializată, printre care 2 buldozere, 2 excavatoare, 3 camioane și 2 tractoare cu cisternă”, se arată în comunicatul emis de IGSU.

În urma incendiului a fost afectată o suprafață de circa 1500 m², din suprafața totală a gunoiștii de circa 5000 m². La moment, situația este monitorizată de responsabilii autorităților publice locale, iar echipele de pompieri sunt la legătura cu aceștia pentru a interveni, în caz de necesitate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Incendiu la poligonul de gunoi din Orhei! Locuitorii s-au trezit în fum