Doi bărbați de 32 de ani, locuitori ai capitalei, riscă până la patru ani de închisoare, după ce au fost prinși la furat. Oamenii legii au stabilit că suspecții, timp de aproape o lună, ar fi comis patru furturi din locuințe.
„Aceștia se dădeau drept angajați ai unei asociații de caritate, identificau persoane în etate și începeau să discute, apoi le conduceau acasă. Ulterior, în locuință le dădeau unele obiecte, iar în schimb le cereau o sumă de bani simbolică. Între timp suspecții se uitau unde țin victimele banii, după care unul le sustrăgea atenția, iar al doilea le fura banii și bijuteriile din aur.
Prin acțiunile lor au cauzat un prejudiciu părților vătămate de 110 000 de lei”, transmit forțele de ordin.
Potrivit Poliției, suspecții riscă amendă în mărime de până la 67 500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore.
Agenția Proprietății Publice (APP) pregătește schimbări în procesul de privatizare a bunurilor statului, după ce mai multe licitații, inclusiv cele pentru Hotelul „Zarea” din centrul Chișinăului, nu au atras cumpărători. Directorul instituției, Ion Dodon, recunoaște că termenele prea scurte pentru achitarea bunurilor și dificultățile legate de obținerea autorizațiilor pot descuraja investitorii.
Potrivit șefului APP, una dintre soluțiile analizate este extinderea termenului în care câștigătorii licitațiilor trebuie să achite contravaloarea bunurilor privatizate. În prezent, legislația prevede un termen de până la trei zile, perioadă considerată insuficientă pentru investitorii care intenționează să contracteze credite bancare.
„Legislația prevede un termen de până la trei zile ca agentul economic să găsească resurse financiare și să le transfere pe contul Agenției Proprietății Publice, dar băncile comerciale examinează cererile de creditare pe un termen mai lung”, a explicat Dodon.
Directorul APP consideră că o pregătire mai bună a privatizărilor ar permite accesul unui număr mai mare de potențiali investitori, inclusiv al celor care au nevoie de finanțare bancară pentru realizarea achizițiilor.
Un alt obstacol a fost semnalat în cazul Hotelului „Zarea”. Potrivit întrebării adresate directorului APP, potențialii cumpărători susțin că, înainte de a investi într-o asemenea proprietate, ar avea nevoie de mai multe documente, inclusiv autorizații de la Primăria Chișinău și avize de la autoritățile responsabile de protejarea monumentelor istorice.
În lipsa acestor documente, investitorii riscă să cumpere un imobil fără să știe cu certitudine ce lucrări de reconstrucție sau dezvoltare vor putea realiza ulterior. Obținerea autorizațiilor după achiziție poate presupune proceduri administrative de durată.
Ion Dodon a fost de acord că statul trebuie să simplifice procesul și să ofere investitorilor mai multă predictibilitate.
„Sunt de acord că noi ar trebui să fim mai prietenoși cu investitorii în ceea ce privește obținerea documentelor permisive. Tot ce este posibil să obținem acum o să facem noi, ca stat”, a declarat directorul APP.
Declarația sugerează că instituția ar putea încerca să pregătească din timp o parte dintre actele necesare, înainte ca proprietățile să fie scoase din nou la vânzare, pentru a reduce incertitudinile viitorilor cumpărători. Deocamdată, nu a fost anunțată lista exactă a documentelor pe care APP le-ar putea obține în prealabil.
Hotelul „Zarea”, situat pe strada Anton Pann 4 din centrul Chișinăului, a fost scos la privatizare la un preț inițial de 106 milioane de lei. Licitația programată pentru 20 octombrie a fost anulată, deoarece niciun investitor nu a depus cerere de participare, deși termenul de înscriere fusese prelungit cu două luni.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.