Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Apelul Termoelectrica către consumatori: „Nu admiteți supraconsumul de energie termică”

27 Dec. 2023, 14:57
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Dec. 2023, 14:57 // Actualitate //  Realitatea.md

În contextul temperaturilor ridicate din ultimele zile, „Termoelectrica” face apel către consumatorii, administratorii de bloc să asigure reglarea consumului de energie termică în blocurile locative, pentru confortul termic optimal al locatarilor și neadmiterea supraconsumului de energie termică.

„Termoelectrica asigură furnizarea calitativă a energiei termice până la branșamentul clădirii (punctul de conectare), iar sistemul  ingineresc de încălzire intrabloc este administrat de locatari, prin intermediul administratorul de bloc.

Instalațiile Termoelectrica funcționează la parametri optimi din punct de vedere tehnologic. Astfel, dacă locatarii observă caloriferele supraîncălzite, recomandăm să solicite intervenția administratorului de bloc pentru reducerea debitului de agent termic”, menționează întreprinderea într-o notă informativă.

Echipa Termoelectrica precizează că este disponibilă să ofere sprijin consultativ administratorilor de bloc în reglarea și ajustarea consumului de energie termică, iar pentru orice suport informațional suntem disponibili la următoarele numere:

  • Apelați la Centrul de apel – 1300 sau 022-447-447;
  • Apelați la sediile teritoriale:
  • Secția Rețele Termice Botanica – 022 779 411;
  • Secția Rețele Termice Buiucani – 022 751 529;
  • Secția Rețele Termice Centru –  022 274 098;
  • Secția Rețele Termice Ciocana – 022 335 132;
  • Secția Rețele Termice Râșcani –  022 442 365.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!