Un pasager a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident care s-a produs seara trecută pe strada Muncești din Capitală. Potrivit poliției, șoferul care a provocat accidentul era la volanul unui Audi și se afla în stare de ebrietate.
„La fața locului s-a stabilit că conducătorul automobilului Audi, un bărbat de 29 de ani, în intersecție cu străzii Burebista a pierdut controlul asupra mijlocului de transport și ca rezultat s-a tamponat într-un pilon electric, după care a fost proiectat într-un microbuz Mercedes care era parcat. Ulterior, automobilul de model Audi s-a inversat”, a precizat pentru Realitatea.md ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati.
Urmare a celor întâmplate, oamenii legii spun că șoferul a fost testat cu alcooltestul și s-a stabilit că avea o concentrație de 0,73 mg/l, alcool în aerul expirat.
Totodată, în rezultatul impactului pasagerul în vârstă de 41 de ani din autoturismul Audi a avut nevoie de ajutor medical.
Pe caz a fost inițiată o anchetă în stabilirea tuturor circumstanțelor.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!


