Un cetățean străin riscă până la 7 ani de închisoare pentru trafic de influență. Procuratura Anticorupție (PA) anunță că a finalizat urmăririrea penală și a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond cauza penală care a fost pornită în august 2023, de către Centrul Național Anticorupție (CNA) în baza unui denunț.
„Potrivit probelor administrate, în perioada 2019 – 2023, cetățeanul străin, susținând că are influența asupra colaboratorilor Inspectoratului General pentru Migrație, aceștia deținând atribuțiile de examinare a cererilor de eliberare a invitațiilor pentru străini și eliberarea invitațiilor pentru străini privind perfectarea vizelor de intrare în Republica Moldova, a pretins și primit de la un alt cetățean străin (denunțătorul) mijloace bănești, în sume de 400, 500 și 900 Euro, pentru a determina persoanele publice din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație să adopte o decizie favorabilă în privința persoanelor străine din Irak, Iran, Siria și Libia, invitate în Republica Moldova și anume avizarea pozitivă a cererilor de eliberare a invitațiilor pentru persoanele străine și eliberarea invitațiilor pentru străini privind perfectarea vizelor de intrare în Republica Moldova.
Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani”, se arată în comunicatul PA.
Dacă va fi găsit culpabil de comiterea infracțiuni de trafic de influență, acesta riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 150 000 la 200 000 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Acuzatorii precizează că la moment, în privința învinuitului, este aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv.
Totodată, procurorii spun că „în scopul garantării executării pedepsei amenzii, a fost aplicat sechestru asupra mijlocului de transport deținut de învinuit, în valoare de 160 mii MDL”.
Tiraspolul, de comun cu Rusia, au pornit o campanie masivă de dezinformare și manipulare, care ține de Fondul de Convergență, aplicarea taxelor vamale pentru antreprenorii din regiunea transnistreană, dar și protestul care urmează să se desfășoare pe 23 octombrie în stânga Nistrului. Oamenilor li se sugerează că autoritățile constituționale vor să îi jefuiască prin impozitele aplicate.
DisInfo a identificat sute de postări pe rețelele de socializare și publicații online, care promovează aceste falsuri.
Introducerea graduală a TVA pentru regiunea transnistreană a fost prezentată drept blocadă economică de către regimul de la Tiraspol. Aproape 130 de postări de acest fel au fost distribuite în ultimele două săptămâni pe canale de Telegram. O bună parte dintre ele au început să fie difuzate de publicațiile transnistrene sau pro-ruse, printre care TSV, Sputnik, Pervîi Pridnesrovskii și să fie amplificate de presa asociată cu Ilan Șor, de exemplu Canal5.
Mai multe dintre aceste informații au devenit distribuite masiv după declarațiile reprezentantului Rusiei la OSCE Dmitri Poleansky, care a spus că taxele introduse ar putea duce la o nouă confruntare militară pe Nistru.
Și declarațiile lui Vitali Ignatiev pentru Ria au devenit masiv distribuite de canalele de Telegram pro-ruse și transnistrene, care au citat frecvent acuzațiile la adresa Chișinăului, privind „războiul” și „genocidul” economic.
Declarațiile lui Valeriu Chiveri au fost denaturate și prezentate manipulatoriu, fiind transmis că transnistrenii nu vor primi bani din Fondul de Convergență. De fapt, vicepremierul pentru Reintegrare a afirmat anterior că aceste resurse financiare nu vor fi transmise spre gestionare liderilor de la Tiraspol.
Aproape 100 de postări identificate de disinfo.md pe rețelele de socializare și în publicațiile pro-ruse sau transnistrene se referă la mobilizarea populației la așa-numitul protest de pe 23 octombrie. Evenimentul este prezentat precum că ar fi organizat de societatea civilă, însă deschide.md a demonstrat într-o investigație că serviciile speciale de la Tiraspol și Moscova au legătură directă cu manifestația.
Pentru a micșora încrederea în autoritățile constituționale, protestele sunt prezentate drept mesaje adresate comunității internaționale, UE, OSCE și ONU. Se face referire la războiul din 1992, iar populației i se sugerează că dacă nu va participa la protest, va manifesta indiferență față de pretinsa republică. Impactul evenimentului este amplificat cu informații despre numărul participanților.
Spre exemplu, TSV a anunțat că mai mult de 80 de organizații ai societății civile vor ieși în stradă într-un reportaj. În imagini, însă, apar doar câțiva pensionari care pregătesc pancarte. Același canal a scris pe Telegram despre 100 de întreprinderi din Bender care se vor alătura manifestației și a relatat despre faptul că 50.000 de oameni au protestat anterior la Tiraspol.
Declarațiile Mariei Zaharova și cele ale lui Vitali Ignatiev, cu referire la pretinsul război economic pe care Moldova l-a declarat regiunii transnistrene au fost promovate în peste 130 de postări pe internet.
Printre publicațiile și canalele de Telegram care le-au distribuit se numără PGTRK, TSV, Measorubka News, Pridnestrovets, Pervîi Pridnestrovskii, Sputnik, Smugleanka, Tricolor nad Dnestrov și altele. Mai mult, unele dintre ele au fost promovate de politicieni pro-ruși, de exemplu Bogdan Țîrdea și Victoria Furtună.
Spre exemplu, Pridnestrovets a citat-o pe Maria Zaharova, cu declarația despre faptul că Moldova ar distruge economia regiunii transnistrene. Measorubka News a făcut referire la declarația lui Vitali Ignatiev, care declara ilegale taxele vamale și afirma că acestea ar reprezenta „jefuirea transnistrenilor”.
Presa din regiune a mobilizat și pretinși experți sau oficiali locali, care să îndemne la proteste și să confirme narativele liderilor regiunii. Bunăoară, Pervîi Pridnestrovskii i-a pus pe sticlă, în cadrul unui reportaj, pe șeful consiliului public din orașul Bender și pe președintele Forumului Popular creat de Vadim Krasnoselski, alături de câțiva pensionari.
Pentru a amplifica frica și a crea percepția unei catastrofe iminente, propaganda a utilizat termeni extremi precum genocidul, „strangulare economică”, „blocadă” și „război economic”, astfel încât taxele vamale să fie percepute de populație drept pericol existențial.
Concomitent, protestul de la Tiraspol este prezentat drept o modalitate legitimă pentru populație să își exprime voința și să se expună împotriva pretinselor presiuni ale Moldovei, participarea la manifestație fiind asociată cu datoria civică.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.