Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

VIDEO Veaceslav Valico din R. Moldova a recunoscut că a fost implicat în desenarea stelelor David pe clădiri din Paris

12 Mart. 2024, 17:54
 // Categoria: Politica // Autor:  Elena Putregai
12 Mart. 2024, 17:54 // Politica //  Elena Putregai

Activistul din Republica Moldova Veaceslav Valico a recunoscut că a însoțit, în calitate de fotograf, persoanele care au pictat stelele lui David pe fațadele clădirilor din Paris. Mărturisirea a făcut-o într-un video postat pe rețelele sociale. S-a întâmplat după ce postul Jurnal TV a transmis că el ar fi coordonat acțiunea.

„Odată ce mă telefonează jurnaliștii moldoveni înseamnă că serviciile de informații franceze au decis să divulge numele așa-zisului fotograf care a fost cu două grupuri. Astfel, nu are rost să tac. Da, acel fotograf am fost eu”, a declarat Veaceslav Valico.

Valico a lăsat să se înțeleagă că, prin aplicarea pe clădiri a Stelei lui David, se transmitea un mesaj de sprijin a comunității evreiești din Europa, dar nu explică de ce a ales pentru aceasta o practică nazistă și, mai ales, într-o Europă pe care o consideră neofascistă. Marcarea cu Steaua lui David a oricărui imobil era o practică folosită de naziști în anii 30 și 40 ai secolului trecut, pentru a impune concepția rasistă a național-socialiștilor.

Potrivit Jurnal TV, desenarea stelelor lui David pe mai multe clădiri din Paris a fost coordonată, într-un fel sau altul, de Valico. S-a întâmplat în octombrie trecut, la scurt timp de la declanșarea războiului în Orientul Mijlociu. O enigmă rămâne, deocamdată, cine este animatorul operațiunii de la Paris. Cu referire la surse din poliție, presa franceză scria despre omul de afaceri moldovean Anatoli Prizenco. Acesta a fost promotor al ideii „Uniunii Vamale” și a susținut Partidul Socialiştilor în alegerile locale. Prizenco a sprijinit organizarea controversatului referendum din autonomia găgăuză pentru relații mai strânse cu Rusia.

Într-o discuție cu reporterul postului tv citat, Prizenko a negat că el ar fi comanditarul, dar zice că îl cunoaște.

„Omul care a comandat această campanie locuiește în Franța. Îi zice David și este reprezentantul organizației „Scutul lui David”. El a ales ca această campanie să aibă loc în Paris. Există așa o organizație ebraică europeană, care se numește „Scutul lui David”. – Vă cunoașteți doar la nivel de comunicare pe TikTok? – Da, TikTok, Telegram… – Personal nu l-ați cunoscut? – Nu l-am întâlnit niciodată. El a fost foarte sincer în timpul discuției. – Nici nu l-ați văzut? – Nu. Eu discut cu oamenii și am încredere în ei. Noi am lucrat separat. Eu am găsit oameni, iar Valiko vorbea direct cu comanditarul, fără prezența mea. – Valiko a fost împreună cu ei, dar el nu a fost reținut. El n-a fost prezent în timpul operațiunii? – El era responsabil pentru securitatea desenatorilor. – Iar faptul că unul dintre executori s-a dovedit a fi susținător al Partidului Șor este o coincidență? – Da, e o întâmplare. Ei au aflat că eu pot aduna oameni, cu bani puțini, un fel de „Work and Travel”. Straniu, desigur. Ideea a fost să câștige niște bani și să vadă Parisul. – Cât au primit executorii? – Câte 300 de euro. – Și dumneavoastră cât ați primit? – Mie trebuia să-mi dea 250 de euro, dar nu m-a dat, pentru că a dispărut. Naziștii marcau casele evreilor cu stele de culoare galbenă, iar pe interior mai adăugau Iuda, sau jidan. Simbolurile desenate de noi erau executate cu acuratețe, în culorile drapelului Statului Israel. A fost o acțiune pașnică, de susținere a evreilor din Europa. – Ei alegeau casele la întâmplare. Găseau un perete mai alb și pictau pe el. Nicio intenție antisemită, nicio exprimare ofensatoare”.

„Europa Liberă” a reușit să-l identifice pe unul dintre desenatori. Era vorba despre Alexandru Cocii, originar din Transnistria, surprins anterior la manifestațiile organizate de Partidul Șor, până a fi scos în afara legii. Alexandru Cocii a confirmat pentru „Europa Liberă” că îl știe pe Prizenko.

Anatoli Prizenco a confirmat că în august trecut a organizat evenimente cu tentă politică la Munchen și Paris, la comanda aceeași organizații. Atunci, cetățeni moldoveni, tot ghidați de Valiko, au împărțit pliante cu lozinca „Stop NATO”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.