Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Astăzi e ultima zi când agricultorii pot depune cereri de ajutor pentru compensarea daunelor provocate de calamități

15 Mart. 2024, 09:00
 // Categoria: Breaking News // Autor:  Cătălina Boico
15 Mart. 2024, 09:00 // Breaking News //  Cătălina Boico

Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare atenţionează că astăzi este data limită la care agricultorii pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul financiar destinat compensării parțiale a daunelor provocate de calamitățile naturale din anul 2023.

Guvernul Republicii Moldova a alocat 50 de milioane de lei din Fondul de intervenție pentru a sprijini fermierii afectați, în special pentru daunele cauzate de seceta din 2023 la cultura de porumb; distrugerile provocate de furtunile și ploile cu grindină din 25 iulie 2023 asupra mijloacelor fixe (plantații pomicole, sere) din raionul Edineț.

„Pentru a beneficia de acest ajutor, agricultorii trebuie să îndeplinească următoarele criterii: să dețină un act de constatare a pagubelor provocate de calamitățile din 2023, să aibă un cont bancar în monedă națională, cultivatorii de porumb trebuie să dispună de Raportul statistic nr. 4-AGR ”Totalurile semănatului pentru recoltă”, înregistrat la organul teritorial pentru statistică până la 3 iunie 2023 (această cerință se aplică doar celor care gestionează o suprafață mai mare de 10 ha), plantațiile multianuale trebuie să aibă termenul de funcționar util conform Catalogului mijloacelor fixe, aprobat de Guvern; să fie inclus în scrisoarea Direcției agricultură, relații funciare și cadastru Edineț, adresată Guvernului”, comunică MAIA.

De asemenea, dosarul trebuie să includă cererea de acordare a ajutorului financiar pentru porumb, sau cererea de acordare a ajutorului financiar pentru mijloace fixe distruse; declarația pe propria răspundere privind completitudinea cererii și veridicitatea informației dosarului și veridicitatea informației din documentele prezentate; copia certificatului de înregistrare a gospodăriei țărănești sau extrasul din Registrul de stat al persoanei juridice; copia actului de constatare a pagubelor cauzate culturilor agricole/mijloacelor fixe de calamitățile naturale ale anului 2023; copia Raportului statistic nr. 4-AGR ”Totalurile semănatului pentru recoltă”, înregistrat la organul teritorial pentru statistică (doar solicitanții care gestionează mai mult de 10 ha de teren agricol și care sunt afectați de secetă la cultura de porumb); copia actului de înființare și a pașaportului proiectului plantației multianuale, după caz; certificatul de confirmare eliberat de autoritatea reprezentativă a administrației publice locale de nivelul întâi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 07:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
06 Nov. 2026, 07:45 // Slider //  Ursu Ana

Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, anunță că formațiunea sa ar putea iniția o moțiune împotriva Guvernului, dacă premierul Vasile Tofan nu se va prezenta în Parlament pentru a prezenta raportul de activitate pentru primele trei luni de mandat. Declarația a fost făcută de deputat, care i-a îndemnat și pe ceilalți reprezentanți ai opoziției să susțină inițiativa.

Igor Dodon a criticat decizia premierului de a prezenta raportul de activitate în fața deputaților la Guvern, în loc să vină în plenul Parlamentului. Socialistul i-a cerut lui Tofan să dea curs invitației și să prezinte atât rezultatele primelor trei luni de activitate, cât și planurile pentru perioada următoare.

„Dacă nu veți da curs acestei invitații, vreau să vă anunț că noi vom iniția moțiune pe Guvern, care vă obligă până la Anul Nou să vă prezentați în plenul Parlamentului”, a declarat Igor Dodon.

Liderul PSRM susține că inițiativa ar urma să fie pregătită în următoarele zile, iar luni sau marți va fi transmisă spre examinare. Pentru depunerea unei moțiuni sunt necesare semnăturile a cel puțin 25 de deputați. Dodon a făcut apel către colegii din opoziție să se alăture demersului.

În aceeași intervenție, socialistul a criticat și declarațiile premierului privind posibilitatea introducerii vizelor pentru cetățenii Federației Ruse, Chinei și Belarusului. Igor Dodon consideră că Republica Moldova trebuie să păstreze deschiderea atât față de Est, cât și față de Vest.

„Noi trebuie să fim deschiși pentru toți, și în Est, și în Vest”, a afirmat liderul PSRM, precizând că subiectul ar trebui discutat în Parlament.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!