Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

În acest weekend Moldova trece la ora de vară! SFS reamintește contribuabililor despre obligația modificării orei ECC

28 Mart. 2024, 10:08
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
28 Mart. 2024, 10:08 // Societate //  Cătălina Boico

Serviciul Fiscal de Stat informează contribuabilii despre obligația de a modifica ora echipamentelor de casă și de control conform orei de vară până la 20 aprilie 2024.

„Potrivit Regulamentului cu privire la exploatarea echipamentelor de casă şi de control pentru efectuarea decontărilor în numerar şi/sau prin alt instrument de plată, contribuabilii sunt obligați să utilizeze echipamente de casă și de control în stare de funcționare. Una din cerințele în care echipamentele de casă și de control se consideră în stare bună de funcționare este dacă acestea imprimă pe documente data calendaristică curentă şi timpul cu deviere maximă de 15 minute de la timpul real (excepție făcând devierea cu o oră în perioada de trecere de la ora de vară/iarnă la ora de iarnă/vară, care nu va depăși data de 20 noiembrie/aprilie a anului în curs)”, comunică SFS.

Ținând cont de faptul că la 31 martie 2024, țara noastră va trece la ora de vară, contribuabilii urmează să se conformeze prevederilor legale, prin modificarea orei la echipamentul de casă și de control conform orei de vară până la 20 aprilie curent, în caz contrar acesta se va considera defectată.

„Menționăm că, trecerea ceasurilor echipamentelor de casă și de control la ora de vară/iarnă să efectuează în conformitate cu instrucțiunile de exploatare a ECC”, a mai adăugat sursa citată. 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 21:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
02 Nov. 2026, 21:45 // Slider //  Ana Panaguța

Cel puțin 18 persoane au fost ucise luni, 2 noiembrie, în orașul ucrainean Komișuvaha, situat în apropierea liniei frontului în provincia sud-estică Zaporojie, în urma unui atac aerian în care Rusia a lansat aproximativ zece bombe ghidate, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a susținut că aceste bombe au țintit o școală unde civilii primeau ajutor umanitar, relatează Agerpres.

„Atacurile au fost îndreptate împotriva unei școli folosite în scopuri umanitare, oamenii primeau ajutor umanitar acolo”, a scris Zelenski pe rețelele de socializare.

El a precizat că este vorba despre bombe glisante, adică bombe clasice de aviație cărora li s-au adăugat aripi retractabile și un sistem de navigație prin satelit, în unele cazuri și motoare, fiind astfel transformate în bombe ghidate ce pot fi lansate din avioane de la o distanță de 70-90 de kilometri de țintă, permițând aviației de atac ruse să acționeze în afara razei de acțiune a sistemelor antiaeriene ucrainene.

Pe lângă acea școală în sine, unele dintre bombele care au urmat impactului inițial au fost lansate asupra „adăpostului unde oamenii se refugiau”, a mai susținut Zelenski.

„Nu se poate ca rușii să nu știe că, în fiecare săptămână, locuitorii care au rămas în Komișuvaha primesc ajutor umanitar chiar acolo”, a adăugat el.

Acest atac fără precedent, a continuat președintele ucrainean, „este o dovadă în plus că Rusia nu dorește dezescaladarea”.

După operațiunea umanitară de la Oleșki, unde un armistițiu umanitar de șase zile a permis evacuarea civililor din acest oraș din provincia ucraineană sudică Herson, „a fost un moment în care s-ar fi putut face noi pași pentru a demonstra că progresul către pace este posibil”, dar, „cu aceste crime, Rusia transmite un semnal complet opus”, a mai afirmat Zelenski, care le-a cerut aliaților Ucrainei „un răspuns contondent și decisiv” împotriva Rusiei.

Aceasta din urmă nu a transmis încă versiunea sa asupra bombardamentului de la Komișuvaha.

Potrivit guvernatorului regional ucrainean, bilanțul de 18 morți este provizoriu și numărul victimelor ar putea crește, întrucât 27 de persoane sunt date dispărute și alte cinci sunt rănite.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!