Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Guvernul reacționează: Cardurile MIR, promise de Guțul găgăuzilor, nu pot funcționa în Republica Moldova

10 Apr. 2024, 12:29
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
10 Apr. 2024, 12:29 // Actualitate //  Victoria Laur

Cardurile MIR, pe care le promite Evghenia Guțul găgăuzilor, pentru a le transfera suplimente la pensii și salarii, nu pot funcționa pe teritoriul Republicii Moldova. Precizarea a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, care a calificat promisiunile guvernatoarei autonomiei drept „intenții de a crea oportunități mediatice”.

Funcționarul a punctat că inițiativa nu are sorți de izbândă. În același timp, în opinia lui Vodă, locuitorii Găgăuziei au văzut deja că liderii de la Comrat nu își pot onora promisiunile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Există politicieni absolut iresponsabili, care livrează doar promisiuni deșarte și înșelăciuni și nu au respect față de oamenii care sunt acasă. (…) Noi spunem clar: Trebuie să muncim cu toții la obiectivul de unitate. Să nu ne lăsăm impresionați de titluri de știri absolut goale. Repet, zero livrabile concrete.

Pot să vă mai spun ce vor face autoritățile vor merge în continuare în toate localitățile țării, vor vorbi cu oamenii și vor explica pe îndelete misiunea acestui Guvern de a crea o țară unită, prosperă, europeană, în care în capul mesei avem statul de drept. (…)

Este o promisiune absolut falsă, Nici tehnic, nici practic nu poate fi realizat. Este o inițiativă care nu are sorți de izbândă”, a spus Vodă, cu referire la promisiunile bașcanei.

Amintim că Evghenia Guțul anunța marți că a semnat la Moscova un acord cu Promsveazbank, o bancă din Rusia cu reputație dubioasă, implicată în scheme de escrocherie și spălare de bani, să asigure funcționarea cardurilor MIR în Găgăuzia.

FOTO Guțul vrea să aducă în Găgăuzia o bancă dubioasă din Rusia: Spăla bani şi oferea credite neperformante

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!