Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

„Condiții” în școlile internat: Un wc pentru maxim 20 de elevi și o zonă de igienă pentru cel mult 70 de fete

16 Apr. 2024, 13:32
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
16 Apr. 2024, 13:32 // Actualitate //  Victoria Laur

Un wc pentru maxim 20 de elevi și o zonă de igienă pentru cel mult 70 de fete. Acestea sunt reglementările propuse de Ministerul Sănătății, pentru reglementările sanitare din instituțiile de învățământ primar, secundar ciclul I și II și profesional tehnic.

Actualmente, proiectul se află la etapa consultărilor publice. Conform propunerilor stipulate, toaletele trebuie să fie accesibile inclusiv persoanelor cu dizabilități, sau în scaune cu rotile, separate pentru fete și băieți.

„Grupurile sanitare trebuie să fie dotate cu lavoare din contul un lavoar la maxim 40 de elevi, conectate la apă rece şi caldă şi controlate termostatic, dotate permanent cu hârtie igienică, apă caldă, săpun lichid, prosoape de hârtie sau dispozitiv electric de uscare a mâinilor, cu produse de igienă menstruală (preferabil amplasate în dispenser special pentru produse de igienă menstruală), urnă cu capac pentru deșeuri”, conform documentului elaborat de Ministerul Sănătății.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În dormitoarele internatelor va fi câte un lavoar pentru maxim 8 elevi, o chiuvetă pentru spălarea picioarelor se va utiliza de maxim
12 elevi, dușul – de cel mult 18 elevi. Spațiile vor avea apă rece și caldă, produse de igienă și coșuri de gunoi.

În nota informativă a documentului se arată că autoritățile își propun astfel să reducă riscul de dezvoltare a bolilor transmisibile și netransmisibile la copii și adolescenți și să asigure mediu de studiu sigur.

 

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:59 // Slider //  Ana Panaguța

Un nou centru comercial, în valoare de aproximativ 250 de milioane de euro, va fi construit la Stăuceni, de companiile SUMMA și FIBA. Investiția reprezintă circa 1,3% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova și se numără printre cele mai mari proiecte private realizate în țară de la proclamarea independenței.

Lansarea construcției a avut loc în prezența premierului Vasile Tofan, care a declarat că astfel de proiecte pot contribui la crearea locurilor de muncă, dezvoltarea serviciilor și accelerarea creșterii economice.

Șeful Executivului a subliniat că Republica Moldova are nevoie de mai multe investiții private de anvergură pentru a ajunge la o creștere economică anuală de 4-5%.

„Dacă vrem să creștem economia mai rapid, avem nevoie de mai multe asemenea investiții ambițioase și de mai mulți investitori care să creadă în Moldova pe termen lung”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a menționat și potențialul noului centru comercial de a atrage vizitatori din țările vecine, inclusiv din România, contribuind astfel la dezvoltarea turismului. Potrivit acestuia, autoritățile își doresc ca tot mai mulți oameni să aleagă Chișinăul pentru cumpărături, restaurante, evenimente și escapade de weekend.

„Provocarea este să vină ieșenii la mall la Chișinău, nu doar noi la Iași”, a afirmat premierul.

Totodată, Vasile Tofan a apreciat faptul că SUMMA și FIBA își extind investițiile în Republica Moldova. Cele două companii au dezvoltat anterior proiecte în domeniul turismului, serviciilor hoteliere și sănătății, iar în prezent sunt implicate și în sectorul energetic.

Printre proiectele energetice se numără un parc eolian cu o capacitate de peste 40 MW și un sistem de stocare a energiei de peste 10 MWh.

„Asta îmi place cel mai mult la proiectul de astăzi: investitori care cunosc Moldova, au investit aici, au avut încredere și aleg să investească din nou – la o scară mult mai mare”, a mai declarat Vasile Tofan.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!