Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

VIDEO Stăuceni, tot mai aproape de a obţine statutul de oraş. Parlamentul face primul pas, pentru a oferi undă verde

26 Apr. 2024, 12:50
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
26 Apr. 2024, 12:50 // Actualitate //  Victoria Laur

Comuna Stăuceni este tot mai aproape de a obţine statutul de oraş. Parlamentarii au votat în prima lectură modificările Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, pentru a transforma suburbia Capitalei în „localitate urbană”.

Inițiativa legislativă este însoțită de un dosar cu acte și materiale confirmative a respectării procedurilor specifice schimbării statutului unității administrativ-teritoriale și a criteriilor pentru o localitate urbană.

Potrivit legislației în vigoare, schimbarea statutului unității administrativ-teritoriale ține de competența Parlamentului. Aceasta poate fi modificată după ce autoritățile administrației publice locale desfășoară consultări cu populația și doar dacă localitatea întrunește criteriile stabilite de lege, pentru a deveni oraș.

Autoarea inițiativei legislative, deputata PAS Larisa Voloh, a precizat la ședința Parlamentului că obținerea de către comuna Stăuceni a statutului de oraș este justificată de potențialul economic și demografic al localității și este necesară pentru a asigura bunăstarea locuitorilor.

De menționat că în componența comunei fac parte localitățile Stăuceni și Goianul Nou. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, la 1 ianuarie 2023 numărul populației constituia 9295 de locuitori.

Deputații urmează să dezbată proiectul și în a doua lectură.

În ianuarie 2024, primarul din Stăuceni, Alexandru Vornicu, anunța despre organizarea unui referendum, pentru ca localitatea să devină oficial oraș. Conform lui, decizia nu înseamnă și ieșirea din componența municipiului Chișinău, iar reprezentanții Comisiei Electorale Centrale precizau că administrația locală a solicitat opinia autorității, cu referire la subiect, încă în noiembrie 2023.

Campania de colectare a semnăturilor pentru acordarea statutului de oraș Stăuceniului s-a încheiat pe 31 martie 2024. Ulterior, listele și setul de acte au fost depuse în Legislativ.

Deși va deveni oraș, comuna Stăuceni nu planifică să iasă din componența municipiului Chișinău, declara pentru Realitatea Alexandru Vornicu în ianuarie 2024. Întrebat despre eventualitatea amalgamării voluntare cu alte sate învecinate, dacă se obține noul statul, oficialul a menționat că administrația din Stăuceni nu a fost abordată de către administrația localităților, respectiv nu examinează acest aspect.

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 08:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 08:55 // Slider //  Realitatea.md

Horoscopul zilei de sâmbătă, 22 august 2026 vine cu o schimbare importantă de energie. Soarele părăsește Leul și intră în Fecioară, aducând mai multă atenție asupra organizării, muncii, sănătății și detaliilor. În același timp, Mercur intră în Leu și favorizează comunicarea directă, curajoasă și exprimarea clară a opiniilor.

Berbec – Soarele îți activează zona muncii și a sănătății. Este momentul potrivit să-ți organizezi programul și să începi un obicei benefic pentru tine. În plan social, discreția te poate ajuta mai mult decât dezvăluirea tuturor intențiilor.

Taur – Ziua aduce mai multă creativitate, iubire și dorință de distracție. Lasă pentru o vreme treburile serioase și fă loc hobby-urilor, prietenilor și momentelor care îți fac plăcere.

Gemeni – Casa și familia devin prioritare. Ai putea simți nevoia să-ți reamenajezi locuința sau pur și simplu să petreci mai mult timp alături de cei dragi. Înainte de a lua decizii sentimentale, încearcă să-ți clarifici propriile dorințe.

Rac – Comunicarea este în prim-plan. Vei avea parte de telefoane, mesaje și drumuri scurte, însă ai grijă să nu preiei toate problemele celor din jur. Stabilește-ți limitele și păstrează-ți timpul pentru odihnă.

Leu – Soarele îți părăsește zodia și îți mută atenția către bani și stabilitate financiară. Este un moment bun să-ți analizezi bugetul și să te gândești mai atent la investiții. Mercur în Leu îți dă însă curajul să spui ceea ce simți și să clarifici lucrurile în relație.

Fecioară – Este ziua ta astrală! Soarele intră în zodia ta și îți aduce energie, încredere și un plus de magnetism. Este începutul unei perioade în care poți pune bazele unor schimbări importante. Fii atent însă la promisiunile celor din jur și păstrează aproape oamenii sinceri.

Balanță – Simți nevoia să te retragi puțin din agitație și să-ți pui ordine în gânduri. Poate fi o perioadă bună pentru introspecție și pentru a analiza dacă o relație merită investiția ta emoțională pe termen lung.

Scorpion – Prietenii, proiectele de grup și planurile de viitor intră în centrul atenției. Este o zi bună pentru socializare și contacte noi. Nu lăsa însă munca să-ți ocupe tot timpul – și viața personală are nevoie de atenție.

Săgetător – Cariera și statutul profesional sunt favorizate. Eforturile tale pot fi observate și apreciate, iar o strategie bine gândită îți poate deschide noi oportunități. Mercur îți oferă inspirație și curaj în negocieri.

Capricorn – Simți o puternică dorință de explorare și cunoaștere. Poți începe să planifici o călătorie, să studiezi ceva nou sau să descoperi o perspectivă diferită asupra unei probleme mai vechi.

Vărsător – Ziua aduce transformări profunde și discuții importante despre resurse comune, bani și relații intime. O conversație sinceră cu partenerul poate ajuta la clarificarea unor neînțelegeri.

Pești – Soarele îți activează sectorul parteneriatelor. Relațiile de cuplu și colaborările profesionale apropiate devin prioritare. Ascultă cu atenție ce spun ceilalți și evită să tragi concluzii înainte de a cunoaște întreaga situație.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!