Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Franţa a declarat stare de urgenţă în Noua Caledonie. Sute de persoane arestate, drumuri baricadate

16 Mai 2024, 09:01
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
16 Mai 2024, 09:01 // În Lume //  Redacția Realitatea

Două aeroporturi și portul din Noua Caledonie sunt protejate cu armata, după a treia noapte de revolte violente care au provocat moartea a patru persoane, a declarat joi dimineaţă un înalt oficial francez care a adăugat că cel puţin patru persoane sunt în arest la domiciliu sub acuzația de instigare, scrie Reuters.

În trei municipalităţi de pe insula aflată sub control francez, jandarmii s-au confruntat cu aproximativ 5.000 de protestatari, dintre care între 3.000 şi 4.000 în capitala Nouméa, a declarat Înaltul Comisar al Franţei, Louis Le Franc, într-o conferinţă de presă televizată.

Două sute de persoane au fost arestate, iar 64 de jandarmi şi poliţişti au fost răniţi, în timp ce baricadele rutiere ridicate de protestatari provocau o „situaţie dezastruoasă” pentru populația care nu a mai avut acces la medicamente şi alimente, a adăugat el. Franţa a decretat starea de urgenţă în Noua Caledonie, care a intrat în vigoare miercuri), dând autorităţilor puteri suplimentare pentru a interzice adunările şi deplasarea pe insulă.

Încă 500 de polițiști a fost trimiși pentru a-i ajuta pe cei 1.800 prezenţi de obicei pe insulă, după ce protestatarii au incendiat vehicule şi sedii de firme şi au jefuit magazine.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Drumurile principale şi secundare din Nouméa au fost blocate de baricade cu maşini în flăcări, unele cu capcane cu butelii de gaz şi sisteme de aprindere, a declarat oficialul francez Le Franc.

 

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.