Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

15 august 2026

Autostrada Moldovei, printre marile proiecte care vor crește economia României chiar din acest an

23 Mai 2024, 16:23
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
23 Mai 2024, 16:23 // Economie //  Elena Putregai

Cele mai importante investiții de la acest moment în infrastructura rutieră din România sunt de departe DEx12 Pitești-Craiova, A0 (noua Centură a Capitalei) și A7 (Autostrada Moldovei). Sunt proiecte care pot produce un impact economic rapid, care să fie vizibil chiar din acest an, scrie presa de peste Prut.

În cazul DEx12 Pitești-Craiova vorbim despre accesul mult mai rapid al producției uzinei Ford și nu numai către București și Portul Constanța. Noua Centură a Capitalei României va lega direct producția Uzinei Dacia de același port, economisindu-se timp prețios care în prezent se pierde prin traversarea fostei centuri, iar A7, mult așteptata Autostradă a Moldovei, reprezintă cea mai importantă investiție de după Revoluție din Nord-Estul țării vecine, zonă aproape uitată de guvernanți de-a lungul a 3 decenii, conform unei declarații a prim-ministrului român, Marcel Ciolacu.

Datele Institutului Național de Statistică (INS) al României arată că inclusiv creșterea economică recentă și scăderea inflației la 5,9% din ultimele raportări au la baza investițiile Guvernului Ciolacu, acestea devenind pilonul central al dezvoltării României. Activitatea este la foc continuu pe marile șantiere și aceleași statistici arată că volumul construcțiilor, considerat principalul factor al creșterii economice, a înregistrat o creștere de peste 25% în decembrie 2023, față de aceeași perioadă din 2022. Segmentul majoritar al construcțiilor este cel de infrastructură rutieră, tocmai datorită investițiilor masive făcute acum în sute de kilometri de autostradă.

Absorbția banilor europeni de către Guvern, principala sursă de finanțare.

18 la număr, contractele de finanțare a infrastructurii rutiere prin PNRR din țara noastră au o valoare de 27,7 miliarde lei fără tva, însumând un număr total de 412 km de autostradă. Ele sunt deja semnate în proporţie de 100%, iar lucrările sunt în faza de execuție pentru toate contractele.

În cazul A7, finanțarea este exclusiv din bani europeni. Autostrada Moldovei urmează să aibă 319 km și va lega Vama Siret de Municipiul Ploiești. Dintre aceștia, 147,8 km vor fi dați în folosință în acest an de Guvernul Marcel Ciolacu.

”Sunt prim-ministrul Guvernului României, Guvern care a alocat pentru Moldova cei mai mulţi bani din istoria post-decembristă pentru dezvoltare. Este regiunea care primeşte cei mai mulţi bani. A fost cea mai mare greşeală făcută timp de 30 de ani, pentru că românii au plecat din Suceava, din zonele cele mai sărace. (…) Moldova nu face excepție de la proiectele mari de infrastructură, și, de la revenirea la guvernare a PSD, regiunea se transformă profund. S-a finalizat Aeroportul Iași, iar Autostrada Moldovei A7 are finanțarea integral asigurată și se construiește într-un ritm susținut, fără precedent“ a declarat premierul Marcel Ciolacu.


Drumul Expres Craiova-Pitești (DEx12), denumit și Autostrada Ford, este și el unul dintre marile speranțe ale infrastructurii din România. Împărțit în 4 tronsoane, acesta va avea o lungime de peste 121 km și câte 2 benzi pe fiecare sens. În total, vor fi realizate 10 intersecții rutiere și 75 de poduri și pasaje. Bună parte din acest drum expres este deja dată în circulație.

“Îmi doresc ca și asocierea de constructori români și turci, care a preluat lucrările pentru Tronsonul 1, să se mobilizeze la fel de bine pe cei 17,7 km dintre Craiova și Robănești, astfel încât, la finalul anului 2024, să putem circula pe toți cei 121,12 km ai Drumului Expres Craiova- Pitești”, a declarat ministrul român al Transporturilor, Sorin Grindeanu, la începutul asfaltării pe Tronsonul 1.


Importanța economică a DEx12 este dată și de tranzitul mult mai rapid al producției Uzinei Ford de la Craiova către București și Portul Constanța, fiind astfel economisite costuri de transport și timp prețios pe întreg lanțul.

Același lucru îl va face și noua Centrură a Bucureștiului (A0) pentru legătura Uzinei Dacia de la Mioveni cu portul la Marea Neagră. La fel de importantă pentru producție și economie, A0 va crea o legătura unică între uzina de lângă Pitești și Constanța, prin lipirea dintre A1 și A2.

Mai mult decât atât, A0 va duce la decongestionarea pentru imprejurimile Capitalei române, dar și pentru tranzitul pe orice rută care are Bucureștiul ca punct intermediar.

Noua Centură a Capitalei va avea 100,7 km, din care aproximativ 32 sunt deja dați în folosință.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
15 Aug. 2026, 11:17
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
15 Aug. 2026, 11:17 // Slider //  Daniela Baranovschi

Intrarea în vigoare a noii Legi a salarizării este amânată, însă autoritățile caută soluții pentru ca angajații din sectorul public să primească venituri suplimentare până la sfârșitul anului. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, spune că sunt analizate cheltuielile bugetare, măsurile fiscale și posibilitățile de colectare a unor venituri suplimentare.

 

„Suntem în proces foarte intens de a identifica soluții. Facem și politica fiscală în paralel, dar nu am uitat nici de această promisiune și încercăm să ne ținem de cuvânt”, a declarat Victoria Belous pentru Ziarul de Gardă.

 

Potrivit ministrei, pentru a identifica banii necesari sunt analizate cheltuielile planificate pentru 2026. Printre măsurile luate în calcul se numără și impozitarea coletelor, care ar urma să intre în vigoare de la 1 octombrie, dar și îmbunătățirea colectării taxelor.

 

„Încercăm să revizuim cheltuielile care vor fi pentru anul 2026. Avem o măsură propusă în politica fiscală, TVA pentru colete, cu termen de intrare în vigoare de la 1 octombrie. Încercăm să fortificăm activitatea pe conformare a celor care achită impozit și taxe”, a explicat Belous.

 

Ministra Finanțelor a precizat că, pentru acest an, autoritățile nu pregătesc alte taxe noi în afară de cea pentru colete.

 

„Dacă vorbim de taxe noi, singura taxă propusă pentru anul acesta este TVA la colete. Alte taxe nu sunt”, a afirmat Victoria Belous.

 

Totodată, ministra a confirmat că promisiunea privind majorarea veniturilor angajaților din sectorul public rămâne valabilă.

 

„Ne gândim să alocăm venituri suplimentare pentru plățile salariale”, a declarat Belous.

 

Întrebată dacă majorările îi vizează în special pe profesori, ministra a precizat că se discută despre întreg sectorul public: „Încercăm să înțelegem promisiunea pentru tot sectorul public”.

Între timp, Federația Sindicală a Educației și Științei a anunțat că va organiza proteste dacă majorările salariale prevăzute de Legea nr. 270 nu vor fi aplicate de la 1 septembrie. Sindicaliștii cer Guvernului un calendar „concret, clar și asumat” și susțin că eventualele compensații nu pot înlocui majorările salariale.

La rândul său, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că o soluție pentru majorarea salariilor profesorilor va fi găsită în cel mult două săptămâni, până la începutul anului școlar.

Autoritățile au analizat mai multe variante, inclusiv acordarea unor compensații financiare provizorii de 3.000–4.000 de lei, în funcție de norma didactică și alte criterii. Sindicaliștii susțin însă că aceste compensații nu pot înlocui aplicarea efectivă a majorărilor salariale de la 1 septembrie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking