Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

VIDEO Reacția Guvernului la videoclipurile sponsorizate care promovează narațiuni false

31 Mai 2024, 14:02
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
31 Mai 2024, 14:02 // Societate //  Realitatea.md

Guvernul a venit cu o reacție la unul dintre videoclipurile distribuite pe rețelele de socializare, în care se vorbește precum că Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova (MEC) ar deschide o tabără militar-turistică pentru copii. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, a precizat că „aceste clipuri sunt parte dintr-o campanie de dezinformare”.

„Am trăit ca să o vedem și pe asta: Pe site-urile cu filme piratate au apărut clipuri video sponsorizate în limba română care promovează minciuni și narațiuni inventate. Este evident că aceste clipuri sunt parte dintr-o campanie de dezinformare. Atenție, aceste clipuri video nu au fost elaborate de nicio instituție guvernamentală. Moldovenii sunt un popor deștept și priceput, care nu se lasă prostit de minciuni. Prin urmare, recomandăm cetățenilor următorii pași:

1. Instalați extensii de blocare a reclamelor: Utilizați AdGuard sau AdBlock pentru a evita aceste falsuri;

2. Verificați sursele informațiilor: Consultați site-uri oficiale și de încredere înainte de a distribui astfel de știri;

3. Raportați conținutul fals: Dacă vedeți clipuri sau postări false, raportați-le pe platformele respective de socializare.

Și spuneți vă rog frumos mamei, tatei, buneilor, tantei Raia din scară, dar și pe chat-ul de Viber a blocului puneți verificată! Protejați familia de falsuri”, a declarat Daniel Vodă.

Amintim că și MEC a venit cu o reacție în urma imaginilor apărute. Reprezentanții instituției au dezmințit informațiile și au menționat că reprezintă un fals.

VIDEO Atenție, fals! Ministerul Educației NU va deschide o tabără militar-turistică pentru copii

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 20:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 20:43 // Slider //  Ana Panaguța

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anulat înregistrarea lui Serghei Sapunji, candidat independent la funcția de primar al satului Chirsova, raionul Comrat, UTA Găgăuzia, pentru alegerile locale noi din 1 noiembrie 2026. Decizia a fost luată după ce Comisia a constatat încălcarea legislației electorale privind finanțarea campaniei.

Potrivit materialelor examinate de CEC, în urma unei întâlniri cu alegătorii, candidatul ar fi organizat procurarea și livrarea a circa 5,3 tone de piatră spartă către un locuitor al satului. Materialul, în valoare de 4.000 de lei, ar fi fost achitat din banii personali ai candidatului.

CEC consideră că oferirea unui astfel de avantaj material în contextul campaniei electorale contravine interdicției de a oferi bunuri sau alte beneficii alegătorilor pentru a le influența exercitarea drepturilor electorale.

Anterior, Consiliul electoral al circumscripției sătești Chirsova constatase încălcarea și aplicase o sancțiune sub formă de avertisment. În urma verificării legalității deciziei, CEC a anulat însă hotărârea consiliului electoral, argumentând că, potrivit Codului electoral, încălcarea constatată atrage anularea înregistrării candidatului.

Totodată, Comisia a atenționat consiliul electoral să aplice întocmai prevederile legislației și sancțiunile corespunzătoare încălcărilor depistate.

Hotărârea CEC poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de trei zile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!