Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Incendiu puternic pe insula Evia din Grecia. Localnicii au fost rugaţi să rămână în alertă

07 Iun. 2024, 08:25
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
07 Iun. 2024, 08:25 // În Lume //  Redacția Realitatea

Incendiu devastator pe insula Evia din Grecia. La faţa locului s-au deplasat 40 de pompieri cu 14 autospeciale pentru a se lupta cu flăcările. Deşi focul nu ameninţa zonele rezidenţiale, cetăţenii au fost rugaţi să rămână în alertă. Din fericire, operaţiunile au fost uşurate şi de faptul că, în acel moment, vântul nu bătea în zonă.

După incendii devastatoare şi un val de căldură fără precedent în 2023, urmate de cea mai călduroasă iarnă înregistrată vreodată, Grecia se teme acum de „o vară foarte dificilă” pe frontul incendiilor forestiere. 

Circa 175.000 de hectare de păduri şi terenuri agricole au fost mistuite de flăcări în 2023 şi peste 20 de persoane au murit. Incendiile devastatoare au făcut ravagii în iulie anul trecut, în timpul unui val de căldură de două săptămâni, cel mai lung înregistrat vreodată în ţară. Cu această ocazie, Grecia a organizat cea mai mare operaţiune de evacuare din istoria sa, 20.000 de persoane, în special turişti, fiind nevoite să îşi părăsească locuinţele sau staţiunile de vacanţă de pe insula Rodos (sud-est). Iar mercurul a urcat până la 46 de grade la Gythion, în peninsula Peloponez (sud-vest).

Ce măsuri au luat autorităţile

Confruntată cu această ameninţare, Grecia a luat măsuri şi a prezentat un proiect de 2,1 miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii de protecţie civilă, cel mai ambiţios de până acum.

Graţie fondurilor furnizate în mare parte de UE, ţara intenţionează să se doteze, începând din 2025, cu noi bombardiere de apă, elicoptere, camioane de pompieri, camere de termoviziune şi peste o sută de drone de supraveghere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pentru Vassilis Kikilias, abordarea din acest an este de a trimite bombardiere cu apă imediat ce izbucneşte un incendiu, pentru a economisi timp. Autorităţile au organizat, de asemenea, un exerciţiu naţional de urgenţă la care participă pompierii, poliţia şi serviciile de ambulanţă. Însă problema recurentă în Grecia rămâne, potrivit experţilor, lipsa de coordonare între serviciile responsabile cu lupta împotriva incendiilor.

Pentru Theodore Giannaros, membru al comitetului naţional responsabil cu întocmirea hărţii zilnice a riscurilor de incendiu, planificarea luptei împotriva incendiilor ar trebui să înceapă încă din luna noiembrie, ceea ce în prezent nu se întâmplă.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!