Omul de afaceri Valeriu Pleșca, fost ministru al Apărării al Republicii Moldova între anii 2004-2007 și fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1998 și 2004, a povestit ce crede despre nivelul de securitate şi capacităţile de apărare ale Republicii Moldova, mai ales de când a început războiul din Ucraina, relatează tribuna.md.

„Atunci când vorbim de securitate şi apărare, trebuie să avem în vedere trei momente extrem de importante. În primul rând, faptul că Republica Moldova este un stat de dimensiuni mici; în al doilea rând – că numărul populaţiei este în continuă scădere; în al treilea rând – că facem parte din bazinul Mării Negre, o regiune în care tot timpul s-au dus războaie. Toate acestea ne duc la concluzia unică posibilă – Republica Moldova are nevoie de un instrument eficient, în stare să asigure securitatea şi să apere ţara. Şi acest instrument poate fi oferit doar de regândirea sau, mai bine-zis, de o nouă abordare a principiului de neutralitate permanentă a ţării noastre.

Unii spun că principiul acesta constituţional e depăşit deja, deoarece, chiar dacă a fost proclamat şi e introdus în Legea Supremă, în realitate nu funcţionează. Dar, faptul că respectivul principiu nu este funcţional, nu înseamnă că neutralitatea nu poate fi acel instrument care să ne garanteze securitatea şi apărarea. Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă principiul de neutralitate, voi face trimitere la însăşi esenţa noţiunii respective. În primul rând, trebuie de menţionat că o ţară neutră nu se aliază în război cu niciuna dintre părţile combatante, astfel evitând să fie atacată de una dintre ele. În al doilea rând, însăşi politica de neutralitate se bazează pe neutralism în cazul unui conflict armat care ar putea implica partea în cauză. Apropo, drepturile şi obligațiile unei ţări neutre sunt prevăzute în Convenţiile de la Haga din 1899 şi 1907. De asemenea, când vorbim de neutralitate este foarte important să facem o distincţie clară între două noţiuni: neutralitatea în conflict şi nealinierea la aranjamente militare cu scopul de a preveni eventuale implicări ulterioare în războaie. Încă un moment important – când vorbim de neutralitate trebuie să avem în vedere şi conceptul nonbeligeranţei, care este mult mai avansat decât conceptul de „neutralitate în război”. Cu alte cuvinte, înainte de a invoca neutralitatea în discuţiile publice, ar fi bine să se intre în esenţa acestui principiu şi să fie examinat din mai multe puncte de vedere. În societatea noastră, din păcate, astfel de discuţii profunde nu au loc, iar cei care-şi dau cu părerea la temă tratează lucrurile cu multă superficialitate.

Mie personal îmi plac câteva exemple de neutralitate şi consider că ele ar trebui examinate cu mare atenţie. În primul rând, exemplul Austriei – conceptul neutralităţii a stat la baza formării statului austriac modern în 1955. În al doilea rând, consider relevant pentru noi şi exemplul Turkmenistanului, un stat ex-sovietic. Chiar dacă are un PIB mai mare decât al Moldovei şi şi-ar putea permite întreţinerea unei armate mai puternice, Turkmenistan şi-a proclamat neutralitatea şi a obţinut chiar recunoaşterea acesteia de către Naţiunile Unite. În al treilea rând, cred că merită atenţie şi exemplul statului Costa Rica, care e neutru din 1949 şi în genere a abolit forţele sale militare. Da, în lumina evenimentelor din ultimii ani, ţări ca Finlanda şi Suedia au renunţat la neutralitate, dar, în acelaşi timp – ţări ca Elveţia pledează în continuare pentru păstrarea acestui statut.

Reiterând cele spuse, sunt convins ca neutralitatea permanentă, stipulată în Constituția Republicii Moldova, este actuală și corespunde realizării interesului național de asigurare a independenţei, suveranității, integrității teritoriale și dezvoltării democratice. Dar, până acum Republica Moldova nu are un statut de neutralitate real și funcțional. Voi menționa că statutul de neutralitate a fost adoptat fără negocieri ori consultări internaționale, în condiții de aflare a trupelor ruse, cu o misiune militară de pacificare, ceea ce este un nonsens politico-juridic și o sfidare a dreptului internațional.

Austria, pe care am menționat-o mai sus, a procedat cu totul altfel – ea și-a negociat neutralitatea, respectându-și interesul său național și dreptul internațional. Mai întâi a obținut susținerea internațională a statutului de neutralitate pe 15 mai 1955 de către SUA, URSS, Marea Britanie, Franța. Iar legea constituțională despre neutralitate a fost votată de parlament doar a doua zi după retragerea tuturor forțelor străine de ocupație, pe 26 octombrie 1955. Totodată, recunoașterea statutului de neutralitate al Austriei a avut loc de către țările ocupante printr-o notă comună a acestora.

Republica Moldova nu a avut nici susținerea statutului de neutralitate înainte de adoptare, nici garanția asigurării acestuia după. Încercarea țării noastre post-factum, după adoptarea Constituției, de a soluționa acest subiect direct cu Federația Rusă a eșuat. Acordul semnat în 1994 între Republica Moldova și Federația Rusă prevedea retragerea trupelor ruse din Republica Moldova într-o perioadă de trei ani. Acest acord a fost ratificat de Parlamentul Republicii Moldova, dar nu și de Duma de Stat a Federației Ruse.

De asemenea, retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova a fost susținută de mai multe rezoluții internaționale și declarații din partea unor organizații și forumuri internaționale. Voi remarca Declarația Summitului OSCE de la Istanbul (1999), care prevedea retragerea până în 2002. De asemenea, au fost mai multe rezoluții ale Adunării Generale ONU (72/282 din 2018 și 74/17 din 2019) privind retragerea completă și necondiționată a trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova. Au fost și declarații pentru susținerea retragerii necondiționate adoptate de Consiliul European și Parlamentul European. Aceste rezoluții și declarații reflectă un sprijin larg din partea comunității internaționale pentru retragerea trupelor ruse și soluționarea conflictului transnistrean în conformitate cu principiile dreptului internațional și respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Dar, ele rămân până astăzi ignorate și neexecutate.

Deci, în viziunea mea, trebuie altă abordare. Republica Moldova în toți acești ani a așteptat ca alții să-i hotărască soarta și să-i dea soluții, limitându-se la declarații de la tribună sau rezoluții ale actorilor internaționali.

În aceste condiții pentru Republica Moldova este timpul să învețe lecțiile și să-și ia soarta în mâinile sale, să iasă din captivitatea în care s-a pus singură și să treacă în ofensivă politico-diplomatică pentru a-și apăra interesele naționale. În acest context, Republica Moldova își reafirmă voința politică de a fi stat neutru, dar cere în egală măsură ca statutul său de neutralitate să fie susținut, respectat și garantat.

Astfel, Republica Moldova își rezervă dreptul de a stabili prin lege aspectele de punere în aplicare a neutralității stipulate în Constituție. Legea va descrie situația creată și va stipula că efectele definitive ale neutralității se aplică a doua zi când trupele ruse se retrag de pe teritoriul său. Legea va prevedea, ca o condiție a neutralității, și schimbarea misiunii de pacificare în una civilă cu mandat internațional. Totodată, legea va menționa că, dacă trupele ruse nu se retrag, în termen de 3 ani de la adoptarea legii (termen care este stipulat în Acordul bilateral (1994) și Decizia OSCE de la Istanbul (1999), Republica Moldova își rezervă dreptul de a examina alte opțiuni politice de asigurare a securității, inclusiv aderare la alianțe militare.

Însă, o soluţie mult mai eficientă pentru asigurarea securităţii şi apărarea ţării este neutralitatea, numai că a venit timpul să schimbăm abordarea faţă de acest principiu şi să urmăm un şir de acţiuni logice în continuare.

Primul pas care se impune în acest sens este condamnarea războiului. Trebuie să pornim de la constatarea că războiul a ajuns la frontierele noastre şi se impun abordări la nivel internaţional pentru a ne securiza.

Al doilea pas ar fi organizarea unei mari conferinţe internaţionale, în cadrul căreia s-ar pune în discuţie situaţia Republicii Moldova şi s-ar accentua statutul nostru de neutralitate, urmând ca participanţii să se expună expres asupra rolului acestuia în cazul diferitor scenarii ce pot avea loc în regiunea noastră. La conferință Republica Moldova va prezenta, de asemenea, proiectul de lege privind aspectele de punere în aplicare a statutului de neutralitate și va solicita susținere și garanție internațională.

Al treilea pas ar fi aprofundarea statutului nostru de neutralitate pe cale diplomatică. Moldova trebuie să obţină recunoaşterea neutralităţii sale, dacă nu la nivelul Naţiunilor Unite, atunci, cel puţin, la nivelul Consiliului de Securitate al ONU.

Dacă aceste trei acţiuni ar fi făcute, cu siguranţă nivelul securităţii noastre ar spori. Şi aceasta, apropo, nici pe departe nu ar fi toate beneficiile pe care ni le poate oferi neutralitatea.

Deci, atunci când vorbim despre neutralitate, îndemnul meu este să privim lucrurile mult mai profund şi din mai multe puncte de vedere. Pentru că neutralitatea nici pe departe nu este un concept epuizat, cum consideră unii. Din contra, ne poate oferi o mulţime de soluţii bune pentru asigurarea securităţii şi a unui nivel adecvat de apărare.

P.S. De regulă, exponenții bomondului politic din Republica Moldova, în cazul când vin public cu careva strategii sau doctrine de dezvoltare durabila, pretind să le monopolizeze. În cazul în care cineva va dori să preia în ansamblu sau parţial conceptul de neutralitate expus de mine supra în acest editorial, chiar nu mă voi supăra, ba mai mult, vă îndemn să o faceţi, căci tot ce e bine pentru ţara mea, e bine şi important pentru mine”, scrie Valeriu Pleșca.

#fost ministru al Apararii #Moldova #Valeriu Plesca

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.