Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

iPhone 16 ar doborî un record mondial. Ce element inedit ar avea viitorul smartphone Apple

11 Iun. 2024, 07:44
 // Categoria: Life // Autor:  Redacția Realitatea
11 Iun. 2024, 07:44 // Life //  Redacția Realitatea

Potrivit unor noi rapoarte, iPhone 16 ar doborî un record mondial în momentul în care va ajunge pe piață, cu un element care nu a mai fost văzut până acum. Următoarele iPhone-uri vor avea un design diferit atunci când vor fi lansate în toamna acestui an, se pare. Display-urile vor fi diferite pentru anumite modele, procesoarele de noua generație va avea o nouă strategie, și Apple va integra noi senzori de cameră.

Dar dincolo de aceste schimbări notabile, se pare că Apple va introduce un element deosebit. Potrivit unor noi informații neoficiale care au ajuns pe Internet, se pare că marginile ecranului vor fi extrem de subțiri. Atât de subțiri, de fapt, încât vor doborî recordul precedent.

Sursa a publicat și imagini în care apare o machetă cu iPhone 16. Sursa susține, într-un mesaj pe X, că „iPhone 16 Pro Max vs iPhone 15 Pro Max: marginile din ce în ce mai subțiri sunt pe gustul meu. Dar insula dinamică ar trebui redusă”.

Cu aceste margini subțiri, iPhone 16 ar doborî recordul mondial actual. Chiar dacă unii cred că margini mai subțiri nu au un efect notabil, schimbarea e semnificativă în acele imagini cu macheta iPhone 16. Dacă aceste margini vor fi într-adevăr cele mai subțiri din lume, cu siguranță Apple va scoate acest aspect în evidență în marketing. Ice Universe, o sursă cunoscută în domeniu, a publicat 4 imagini diferite, cu mai multe margini.

Deși iPhone-urile actuale au margini destul de mici, se pare că Apple vrea să împingă la limită această reducere. Dacă zvonurile sunt adevărate, iPhone 16 ar doborî un record mondial cu aceste margini.

În acest moment, Samsung deține recordul pentru cele mai subțiri margini. Dar gigantul tech ar putea fi detronat când Apple va aduce pe piață iPhone 16.

Au apărut mai multe zvonuri despre iPhone 16, inclusiv schimbarea la MagSafe. Ceea ce înseamnă o performanță mai bună. E posibil să existe diferențe între aceste machete și modelele finale. Dar, cel mai probabil, dimensiunile nu se vor schimba. Și acestea sunt elementele care au atras atenția fanilor care au văzut primele imagini neoficiale cu iPhone 16.

Machetele pentru iPhone 16 și 16 Plus au un modul de camere diferit față de modelele precedente. Pare să fie inspirat de camera iPhone X, ce avea 2 senzori puși unul deasupra celuilalt pe verticală, într-un modul sub formă de pastilă, și design-ul seriei iPhone 15. Rămâne de văzut dacă acest element va fi schimbat până la lansarea oficială. Acum, se pare că iPhone 16 ar doborî un record mondial cu acest detaliu de design.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În plus, în imagini se observă cum iPhone 16 Pro Max e mult mai mare decât celelalte 3 modele din serie. Potrivit zvonurilor, dispozitivul cu noul design iPhone 16 ar avea un ecran de 6.9 inchi. Ca urmare, va fi cel mai mare telefon Pro Max lansat vreodată. În 2023, iPhone 15 Pro Max avea un display de 6.7 inchi, așa că schimbarea e semnificativă.

Dincolo de aceste modificări față de iPhone 15, design-ul e similar cu seria precedentă. E posibil ca unele modele să aibă un buton nou, pentru a controla camera. Dar acesta nu pare să fi fost integrat în aceste machete.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova