Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Un nou acord în Moldova pentru a susține egalitatea de gen și pentru a combate violența împotriva femeilor

22 Mart. 2021, 10:33
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
22 Mart. 2021, 10:33 // Actualitate //  Realitatea.md

UN Women Moldova și Suedia au semnat un acord de cooperare care va permite implementarea Notei Strategice pentru perioada 2021-2022. În cadrul acestei cooperări, UN Women va primi suport financiar din partea Suediei pentru a avansa egalitatea de gen, dar și pentru a susține abilitarea femeilor și combate violența în bază de gen.

„Normele patriarhale și stereotipurile de gen sunt încă foarte persistente în Republica Moldova. Violența împotriva femeilor, faptul că sunt mai puțin implicate în viața politică și socială și, preponderent, sunt cele care efectuiază munci neremunerate, mai cu seamă în contextul pandemiei, este o problemă care trebuie soluționată cât mai urgent. Acest lucru va fi posibil și prin implementarea scopurilor pe care UN Women Moldova și le-a propus în cadrul cooperării cu Suedia prin intermediul Notei Strategice”, a menționat Dominika Sojanoska, reprezentanta de țară UN Women Moldova.

Conform Notei Strategice publicate de UN Women pentru perioada 2018-2022, mai cu seamă în cazul femeilor, egalitatea încă nu este o realitate în Republica Moldova. Acestea reprezintă unul dintre grupurile care suferă de excludere sau discriminare multiplă, sunt subreprezentate în procesele și pozițiile decizionale din viața politică și publică și au o rată scăzută de ocupare în câmpul muncii, fiind cele care efectuează cea mai mare parte a muncii neremunerate și de îngrijire la domiciliu.

Cu toate acestea, Republica Moldova este parte a șapte din nouă tratate internaționale de bază privind drepturile omului, inclusiv Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, CEDAW. Astfel, Entitatea pentru Egalitate de Gen și Împuternicirea Femeilor are trei domenii principale de impact:

  1. Femeile conduc, participă și beneficiază în mod egal în cadrul sistemelor de guvernare.
  2. Femeile se bucură de venituri stabile, de un loc de muncă decent și de independență economică.
  3. Toate femeile și fetele trăiesc fără orice formă de violență.

Aceste domenii vor fi atinse inclusiv prin stabilirea cooperării curente dintre Republica Moldova și Suedia, iar pe lângă asta, cooperarea va contribui și la consolidarea eficienței organizaționale a UN Women în Republica Moldova. Totodată, rezultatele pe care UN Women Moldova speră să le atingă prin intermediul acestei cooperări, sunt aliniate cu standardele internaționale și iau în considerare unele riscuri, printre care: persistența normelor și a stereotipurilor de gen care contribuie la crearea și menținerea discriminării sistemice împotriva fetelor și femeilor. Astfel, UN Women și-a propus atingerea a patru rezultate până la sfârșitul cooperării:

  1. O guvernare democratică, transparentă și responsabilă care creează politici și servicii eficiente pentru populația din Republica Moldova.
  2. Acces sporit la oportunități și muncă decentă generată de o creștere economică sustenabilă, incluzivă și echitabilă.
  3. O guvernare sustenabilă a resurselor naturale și a dezvoltării rezilienței la schimbările climatice și dezastre naturale.
  4. Servicii educaționale și medicale de calitate, sensibile la discriminarea de gen, incluzive, eficiente și echitabile.

Aceste rezultate vor fi atinse prin implementarea metodelor inovative de avansare a egalității de gen, inclusiv în contextul unei lumi afectate de COVID-19.

Cooperarea este parte din proiectul de implementare a Notelor Strategice propuse de UN Women pentru perioada 2016-2022, care cuprinde alte două cicluri strategice: Nota strategică pentru 2014-2017 și Nota Strategică pentru perioada 2018-2022. Propunerea pentru cooperarea dintre Moldova și Suedia este bazată pe constatările și revizuirile care s-au făcut în timpul implementării Notei Strategice pentru 2018-2022, care a avut loc în perioada mai-august 2020.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 12:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
02 Nov. 2026, 12:29 // Slider //  Cătălina Boico

Într-un atelier din Bălți, răbdarea se măsoară în mii de puncte cu acul, iar fiecare cămașă tradițională devine o poveste despre familie, identitate și rădăcini românești. Un proiect susținut financiar de Guvernul României le aduce împreună pe femeile care transformă un meșteșug vechi în artă și contribuie la păstrarea portului popular, scrie Vocea Basarabiei.

„După ce a fost tras un fir de beteală din pânză, care este una de casă, țesută în condiții casnice, pe acest fir, ca o linie dreaptă, noi tăiem pânza și aici vom avea o parte din un stan, ce va fi or stanul din față sau din spate de la cămașă.”

La centrul „Anastasis” din Bălți, în jur de zece femei se întâlnesc săptămânal și cos cămăși tradiționale inspirate din diferite zone etnografice ale spațiului românesc. Îmbrăcate în ii, bundițe și opinci, sub îndrumarea meșterului popular Stela Drăguțan, basarabencele învață toate etapele de lucru: de la croirea pânzei și pregătirea stanului până la alegerea izvoadelor și cusutul motivelor ornamentale.

„Drag mi-i portul românesc

Cu el tare mă mândresc

El aduce din străbuni

Tradiții pentru români.

Îl purtăm cu veselie,

Să purtăm tradiția vie

Portul nostru popular

Este cel mai frumos dar.”

În atelier însă se ascund și povești personale. Ecaterina este cea care mai sparge liniștea lucrului cu câte o glumă. Cămașa din mâinile ei îi este destinată mamei, iar printre fire și simboluri și-a făcut loc și azuriul ochilor acesteia.

„Timp de un an, eu am cusut această cămașă mamei, alegând simbolurile care o reprezintă pe ea. Ochii ei albaștri, cămașa fiind pe elemente de culoare albastră”, spune Ecaterina, membră a atelierului de cusut ie.

Câteva scaune mai încolo, Tatiana poartă la atelier prima cămașă tradițională cusută chiar de ea. Acum lucrează la una pentru soțul său. Spune că acest meșteșug îi aduce liniște sufletească, deși ultimele rânduri de cusătură sunt și cele care îi pun cel mai mult răbdarea la încercare.

„Mi-a rămas foarte puțin, dar puținul de la urmă este cel mai greu, pentru că cel mai multe timp îți fură și aici vezi cele mai multe gafe, pe care, poate de la început, nu le-ai văzut și acum trebuie cumva să le înlături și să le corectezi. Dar, mergem înainte”, spune Tatiana.

Pe pânză nu ajunge însă orice desen. Nordul se citește în croi, în cromatică și în izvod. Linii, romburi și alte forme geometrice, alături de nuanțe inspirate din natură, trec din costumul tradițional în ornamentica locuințelor, în lemn, ceramică sau piatră.

„Ne plac culorile, ce ne dă naștere pământul și acele forme geometrice, care evident uneori sunt stilizate, pe care le întâlnim nu doar în costumul tradițional, dar le găsim și în arhitectura caselor, le găsim sculptate, încurstate, pictate și pe ceramică, cioplite în lemn și, de ce nu, și în piatră”, susține Stela Drăguțan, meșter popular.

Pânza, instrumentele de cusut și echipamentele necesare pentru păstrarea materialelor au fost cumpărate în cadrul proiectului „Ia românească în fiecare casă”, finanțat de Guvernul României, prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, cu peste 270 de mii de lei moldovenești.

„Ele se adună și petrec un timp de calitate împreună. Acest lucru ne-a motivat să mergem mai departe pentru că am observat că se întâmplă o sinergie aici. Doamnele, fac schimb de informații de la rețete de gătit și până la diferite lucruri. Doamnele aici se simt bine”, a declarat Liliana Lungu, președinta Societății Femeilor Ortodoxe din cadrul Episcopiei de Bălți a Mitropoliei Basarabiei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În cadrul proiectului, femeile vor coase, timp de un an, 15 cămăși tradiționale.