Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Un grup de deputați din Republica Moldova se află la Strasbourg. Va participa la sesiunea de vară a APCE

24 Iun. 2024, 09:42
 // Categoria: Politica // Autor:  Cătălina Boico
24 Iun. 2024, 09:42 // Politica //  Cătălina Boico

În perioada 24-28 iunie, la Strasbourg, Delegația legislativului participă la sesiunea de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Din componența delegației fac parte deputații dinpartidul PAS Natalia Davidovici și Andrian Cheptonar și deputații din Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea și Adela Răileanu.

În cadrul reuniunii, participanții vor alege noul Secretar General al Consiliului Europei pentru următorii cinci ani. De asemenea, agenda include discuții despre consecințele războiului din Ucraina, în contextul aspectelor juridice și drepturilor omului, precum și despre rolul sancțiunilor aplicate. Un alt subiect care vizează agresiunea Federației Ruse este identificarea soluțiilor și acordarea sprijinului pentru persoanelor strămutate din Ucraina. De asemenea, există o solicitare pentru o dezbatere urgentă despre provocările la adresa democrației în Georgia.

Ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis, Președintele Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, se va adresa cu o comunicare și va răspunde la întrebările membrilor APCE. Și Secretarul General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, va avea o intervenție.

În cadrul sesiunii de vară a APCE va fi acordat Premiul Vigdís pentru abilitarea femeilor, care vizează inițiative remarcabile de promovare a autonomiei femeilor în toată diversitatea lor în Europa și nu doar. La fel, Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, va susține un discurs despre consolidarea democrației prin procese participative și deliberative și întărirea perspectivei tineretului în activitatea Adunării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Republica Moldova este membru al Consiliului Europei din anul 1995.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 13:22
 // Categoria: Politica // Autor:  Valentina Canasina
02 Nov. 2026, 13:22 // Politica //  Valentina Canasina

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, membru al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, cere despăgubiri pentru cetățenii prejudiciați de atacul cibernetic și avertizează că lipsa unor măsuri urgente riscă să lovească puternic economia țării. Potrivit parlamentarului, atacul poate declanșa un efect de domino: oamenii își pierd încrederea în serviciile electronice, evită plățile online și revin la ghișee. Consecințele ar putea fi grave pentru bănci, magazine online și micii antreprenori.

”Mai puțini clienți înseamnă venituri mai mici, locuri de muncă pierdute și afaceri închise. Iar pentru stat, care trăiește din împrumuturi, asta înseamnă și mai puțini bani la buget”, avertizează Cuiumju.

Deputatul critică investițiile de milioane în digitalizare, în condițiile în care securitatea datelor rămâne vulnerabilă: „Pentru ce cheltuim milioane pe digitalizare, dacă oamenii ajung să se teamă să folosească aceste servicii?”.

Cuiumju cere autorităților să spună ce date au fost compromise, să identifice responsabilii, să verifice independent securitatea sistemelor și să asigure despăgubirea persoanelor prejudiciate. Totodată, solicită măsuri împotriva fraudelor, inclusiv în cooperare cu băncile.

Deputatul propune și o reformă radicală: în locul mai multor structuri de securitate cibernetică, o singură instituție puternică, dotată cu specialiști, echipamente moderne și capacitatea de a monitoriza permanent sistemele statului. Conducerea acesteia trebuie aleasă pe criterii de competență, nu politice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!