Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

Episcopul Marchel trebuie să plătească 20.000 de lei pentru că a discriminat LGBT. A numit membrii mișcării „păcătoşi”

24 Iun. 2024, 14:12
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
24 Iun. 2024, 14:12 // Actualitate //  Victoria Laur

Instanța a oferit câștig de cauză pentru doi membri ai comunității LGBT, care l-au atacat în judecată pe episcopul Marchel, după ce au fost numiți „păcătoși” și „sodomiți”. Clericul urmează să le plătească 20.000 de lei, conform centrului Genderdoc-M.

Judecătoria Chișinău l-a sancționat pe episcop pentru instigare la discriminare pe criteriul orientării sexuale. Acțiunile invocate au avut înainte de marșul Pride din 2022, când într-o înregistrare video Marchel spunea cu referire la reprezentanții comunității LGBT că „sodomiții vor să petreacă parada rușinii în municipiul nostru (n. red.: Bălți)”. Aceștia au mai fost numiți „rătăciți” și „păcătoși” de către preot.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Pe data de 3 noiembrie aceluiași an, a avut loc ședința Consiliului pentru asigurarea egalității, în care Centrul GDM a depus o plângere împotriva lui Marchel. La ședință, episcopul a prelungit discursul de ură, iar administratoarea Centrului GDM, Angelica Frolov, a părăsit ședința în semn de protest”, precizează centrul GDM.

Ca urmare, doi membri ai comunității l-au chemat pe Marchel în fața instanței. În iunie 2024, judecătoria a decis că episcopul trebuie să achite prejudiciul moral și să compenseze cheltuielile de judecată, suma totală fiind de circa 20.500 de lei.

Realitatea Live

25 Aug. 2026, 12:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
25 Aug. 2026, 12:40 // Slider //  Vlada Ciorici

Eugeniu Osmochescu a venit cu o reacție după ce prim-ministrul Vasile Tofan l-a anunțat, marți, 25 august, că va prelua funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, după ce a coordonat până acum Ministerul Economiei.

„Am acceptat cu responsabilitate propunerea domnului Prim-ministru Vasile Tofan de a prelua portofoliul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Agricultura reprezintă un domeniu esențial atât pentru Republica Moldova, cât și în ce privește procesul de armonizare legislativă în parcursul nostru european. Este un capitol complex și voluminos”, a scris Osmochescu pe rețelele de socializare.

Oficialul spune că își va dedica experiența acumulată în domeniul economic pentru modernizarea sectorului agricol.

„Îi mulțumesc domnului Prim-ministru Tofan pentru încredere. Este o misiune complicată – cea de a transforma agricultura într-un motor economic modern, tehnologizat, cu accent pe creșterea competitivității și productivității, pentru care îmi voi dedica toată energia și experiența acumulată în domeniul economic”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Eugeniu Osmochescu pleacă de la Ministerul Economiei și va coordona portofoliul Agriculturii în Guvern. Șef pe economie este numit deputatul USR din România, Claudiu Nasui.

Remaniere neașteptată la Guvern! Un fost ministru român preia șefia pe Economie, iar Osmochescu trece la Agricultură

Amintim că tot în această zi, Maia Sandu, a acordat cetățenia Republicii Moldova lui Claudiu Năsui.

Un fost combatant de pe Nistru și un deputat român au primit cetățenia Republicii Moldova