Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Grecia: Sute de turiști au fost evacuați din cauza incendiilor

02 Iul. 2024, 11:50
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
02 Iul. 2024, 11:50 // În Lume //  Realitatea.md

Companiile de turism au fost forțate să evacueze sute de clienți care au venit în vacanță pe insula grecească Kos din cauza incendiilor forestiere la scară largă, potrivit presei europene.

Televiziunea suedeză SVT relatează că, în seara zilei de 1 iulie, turiștii suedezi au fost evacuați din hotelurile din apropierea orașului Kardamena la ordinul salvatorilor, iar până dimineață numărul total al turiștilor era de peste 200.

Printre turiștii ale căror vacanțe au fost stricate de incendii se numără și zeci de cetățeni polonezi.

Unul dintre martorii evenimentelor – un ascultător al postului polonez RMF24 – a declarat că, în jurul orei 14.00, fumul de la incendiu putea fi văzut deja de pe plajă.

Publicația greacă Kathimerini informează că aproximativ 10 000 de persoane – turiști și localnici – au fost evacuate din zona periculoasă de pe insulă. În prezent, incendiul, care se propaga spre Kardamena, a fost deja adus sub control.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reamintim că, în Grecia și Turcia persistă risc sport de incendii de vegetație. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează moldovenii care tranzitează, se află sau intenționează să călătorească în regiune despre pericolul flăcărilor.

Cetățenilor moldoveni li se recomandă să verifice condițiile meteorologice și atenționările oficiale emise de autorități, înainte de planificarea călătoriilor. Aflați în Turcia și Grecia, conaționalii trebuie să manifeste precauție dacă ajung în zonele afectate, să monitorizeze mass-media locală și să anunțe misiunile diplomatice ale țării noastre, dacă ajung în zone de risc.

ALERTĂ de călătorie în Turcia și Grecia. Se înregistrează zeci de focare de incendii

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 18:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 18:09 // Slider //  Ana Panaguța

Până la ora 18:00, aproape 6.000 de persoane au votat în cele șapte localități din Republica Moldova în care astăzi au loc alegeri locale noi și un referendum local.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), în total, 5.960 de alegători și-au exercitat dreptul la vot. Dintre aceștia, 5.384 au participat la alegerile locale noi, rata de participare fiind de 32,61%. În satul Delacău, raionul Anenii Noi, unde se desfășoară un referendum local, au votat 576 de persoane, ceea ce reprezintă o prezență de 33,41%.

CEC anunță că procesul electoral se desfășoară fără incidente.

Secțiile de votare vor rămâne deschise până la ora 21:00.

Potrivit Codului electoral, alegerile locale noi și referendumul local sunt considerate valabile dacă la vot participă cel puțin un sfert din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!