Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

VIDEO Calea Sloveniei spre Uniunea Europeană: Date istorice şi cifre

10 Iul. 2024, 09:38
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
10 Iul. 2024, 09:38 // Actualitate //  Realitatea.md

Supranumită „poarta de Vest a Balcanilor”, Slovenia este o țară atât de mică, încât localnicii și turiștii pot privi două state în același timp: în dreapta poate fi zărită Italia, iar în stânga – Croația. Slovenia se întinde pe o suprafață de doar 20.273 km2, între Marea Adriatică și Alpii Iulieni. Este de aproape 12 ori mai mică decât România și aproximativ jumătate din Elveția sau Olanda.

În mai 2004, țara a intrat în NATO și în Uniunea Europeană. Slovenia a devenit membră a spațiului Schengen la 21 decembrie 2007 și, începând cu acea zi, a abolit controlul la frontierele sale interne terestre și maritime cu statele membre ale UE. Controalele la frontierele aeriene au fost ridicate la 30 martie 2008.

Apartenența la UE a oferit numeroase avantaje economice și perspective de dezvoltare. Un exemplu în acest sens, PIB-ul țării. Acesta constituia 27 de miliarde de euro în 2004, anul aderării, dar care a crescut până la 60 de miliarde până în 2022.

Au crescut nemijlocit și salariile cetățenilor, de la 900 de euro pe lună până în 2004, la 2.000 de euro către sfârșitul anului 2022. Totodată, și investițiile străine directe (ISD) au intrat într-o nouă fază. De la aproximativ 5 miliarde în 2004, la aproximativ 16 miliarde în 2022. La fel și speranța de viață a oamenilor. În cazul bărbaților, de la 74 de ani, în anul aderării, la 78 de ani către anul 2022. În cazul femeilor, de la 81 la 84 de ani, în 2022.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Acest articol face parte din campania lansată de Grupul de presă REALITATEA: „Moldova Alege Europa”, în care povestim despre calea parcursă de statele membre UE în procesul de integrare europeană şi creşterea economică întregistrată ca urmare a aderării.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!