Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Autoritățile vor îmbunătăți viețile moldovenilor, fiind ghidate de informațiile obținute de la ei la recenzare

14 Iul. 2024, 10:20
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
14 Iul. 2024, 10:20 // Societate //  Elena Putregai

Guvernul construiește Moldova europeană, iar informațiile obținute prin intermediul recenzării vor ghida autoritățile în procesul de îmbunătățire a vieții cetățenilor. Declarația a fost făcută de către secretarul general al Executivului, președintele Comisiei naționale pentru Recensământul populației și locuințelor, Artur Mija, la evenimentul dedicat finalizării lucrărilor de recenzare, care a avut loc în cursul săptămânii.

Artur Mija a mulțumit celor peste 4000 de recenzori care au colectat datele, persoanelor care au răspuns la întrebări, partenerilor și tuturor celor care au fost implicați în acest exercițiu.

„Finalizarea recenzării este, de fapt, un punct de pornire pentru dezvoltarea comunităților noastre, în baza informațiilor actualizate care ne-au fost oferite de cetățeni. Datele obținute ne vor ajuta să proiectăm mai bine infrastructura, să modernizăm educația, să îmbunătățim serviciile sociale și de sănătate și să luăm decizii bazate pe necesitățile oamenilor. Beneficiile directe ale recensământului se vor regăsi în timp, în distribuirea corectă și eficientă a fondurilor bugetare, îmbunătățirea politicilor și o mai bună planificare și executare a resurselor”, a afirmat secretarul general al Guvernului.

Totodată, directorul general al Biroului Național de Statistică (BNS), Oleg Cara, a menționat că, după recenzare, urmează a doua etapă a recensământului, care presupune utilizarea datelor administrative și private.

„Aveți angajamentul BNS că activitățile care urmează să fie realizate – procesarea datelor, utilizarea surselor de date administrative, editarea, analiza, producerea rezultatelor finale și diseminarea datelor – vor fi făcute cu înaltă responsabilitate și profesionalism”, a declarat Oleg Cara.

De asemenea, Jan Demidovits-Mekelainen, responsabil de program pentru dezvoltare regională, turism, statistică la Delegația Uniunii Europene, a transmis că UE recunoaște rolul critic al Recensământului populației și locuințelor pentru elaborarea și implementarea politicilor necesare și demonstrează sprijinul său continuu pentru consolidarea capacităților statistice în țara noastră. Astfel, pentru acest exercițiu, UE a oferit două milioane de euro și trei mii de tablete.

În perioada 8 aprilie – 7 iulie curent, au fost recenzate peste 2,4 milioane de persoane și peste 1,6 milioane de locuințe. În continuare, de pe 15 iulie până pe 11 august, va fi realizată ancheta postrecenzare, pentru a estima gradul de acoperire, erorile de conținut și evaluarea procedurilor recensământului. Datele preliminare vor fi diseminate la sfârșitul acestui an, iar cele detaliate – în decembrie 2025.

Desfășurarea Recensământului populației și locuințelor este realizată cu suportul Uniunii Europene și al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 07:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
26 Oct. 2026, 07:55 // Slider //  Valentina Buza

O insulă mai puțin cunoscută, dar care oferă o experiență turistică interesantă, a început să atragă acum din ce în ce mai mulți turiști. Insula este complet lipsită de mașini, străzi asfaltate sau semnal la telefon, iar vizitatorii descoperă un loc în care timpul pare să fi stat în loc, scrie BBC.

Odinioară, insula Battle Harbour din Canada a fost un centru important al industriei pescuitului din Labrador. Acum însă, și-a găsit o nouă identitate: o destinație turistică izolată, unde viața modernă pare să fi rămas la mare distanță.

Deși nu se numără printre destinațiile populare de vacanță, insula pare să atragă acum din ce în ce mai mulți vizitatori dornici de o experiență neobișnuită.

Locul și-a reinventat povestea și îi invită pe turiști să descopere cum era viața acolo în urmă cu mai bine de un secol.

Drumul până la Battle Harbour este o aventură în sine. Mai întâi, turiștii trebuie să zboare până în Happy Valley-Goose Bay, pe continent, apoi parcurg cinci ore cu mașina pe autostrada Expedition 51°, care este înconjurată de păduri.

Din portul Mary’s Harbour, călătoria continuă cu mai mulți localnici care fac zilnic curse cu barca pentru turiști. Barca este însă atât de mică, încât, uneori, bagajele nu încap. Cei care ajung acolo descoperă însă un loc de poveste.

„Bine ați venit la Battle Harbour”, spune Peter Bull, directorul executiv al Battle Harbour Historic Trust, turiștilor care coboară din barcă.

Peter Bull, director executiv al Battle Harbour Historic Trust, contribuie la conservarea clădirilor istorice și a patrimoniului piscicol al insulei.

Un turist a povestit pentru BBC experiența pe care a trăit-o.

„Pe chei s-au adunat mai mulți localnici. Patru pescari care locuiesc pe această insulă izolată au mânecile suflecate și tranșează cod. În spatele lor, negustori îmbrăcați în costume elegante și alți pescari, unii purtând haine impermeabile, s-au așezat pentru o fotografie de grup în fața unei clădiri albe, cu detalii roșcate”, spune acesta.

Nu există serviciu de telefonie mobilă și există doar un punct comun de Wi-Fi.

„Acesta este sistemul de urgență – trebuie doar să apeși butonul ăsta”, spune proprietarul unei cabane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Dacă apare vreo problemă noaptea, dacă te simți rău, te-ai rănit sau orice altceva, apasă pur și simplu butonul ăsta pătrat. Spune-le care e problema ta. Spune-le că stai la Merchant Building, pentru că vor trebui să știe la ce cabană să se ducă”, a mai adăugat el.

Cu casele sale din lemn restaurate, cu platformele de pescuit erodate de vreme unde odinioară se prelucrau capturile și cu cele 16 reședințe private de vară, Battle Harbour pare remarcabil de bine conservat.

Turistul spune că e uimit de faptul că a trecut mai bine de jumătate de secol de când nimeni nu a mai locuit acolo pe tot parcursul anului și chiar mai mult de când a fost capitala neoficială a Labradorului.

„E greu de crezut că această insulă minusculă a fost odată plină de pescari și negustori”, a mai povestit turistul.

Cazarea se face în cabane restaurate și în camere de hanuri istorice.

Oferte de vacanță de două nopți încep de la 995 de euro pentru două persoane, și includ cazarea, transferurile cu feribotul dus-întors, mesele și un tur istoric cu ghid. Taxele și bacșișurile se plătesc separat.

De asemenea, vizavi de Battle Harbour, insula Great Caribou oferă trasee de drumeție și priveliști panoramice asupra coastei stâncoase a Labradorului.

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova