Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

De ce tot mai mulți oameni renunță la telefoanele inteligente

21 Iul. 2024, 14:48
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Elena Putregai
21 Iul. 2024, 14:48 // Sci-tech //  Elena Putregai

Tot mai multe persoane renunță la smartphone-uri, fiind epuizate de rețelele de socializare. Astfel, oamenii au început să-și achiziționeze telefoane simple, potrivit USA Today. Potrivit statisticilor recente, o persoană obișnuită petrece, în prezent, aproape cinci ore pe zi pe telefonul inteligent, ceea ce înseamnă șase zile pe lună și 12 ani de-a lungul vieții. 

„Dacă ai lua un alcoolic care nu poate controla consumul, atunci cel mai bun lucru pe care îl poți face este să scapi de alcoolul din casă, nu? Cam așa am privit eu lucrurile”, a transmis Wil Brawley, antreprenor în domeniul tehnologiei, în vârstă de 49 de ani, de la biroul său din Waxhaw, Carolina de Nord.

Brawley, coproprietar al companiei de software Schedulefly, și-a înlocuit iPhone-ul 11 cu un telefon simplu, cu clapetă, în urmă cu patru ani. El a mărturisit că telefonul inteligent nu îi lipsește deloc.

„Nu-mi plăcea cum eram când aveam un iPhone”, a mărturisit antreprenorul. „Nu eram atent la ceilalți oameni. Verificam în mod constant e-mailurile, mesajele, stăteam la semafor și mă uitam la telefon, și pur și simplu luam în mod constant telefonul, eram distras și eram absent când eram cu soția și copiii mei.”

În prezent, simplul fapt de a avea un telefon cu clapetă „a fost un beneficiu pentru sănătatea mea mintală”, spune el. „Micile inconveniente sunt atât de mult depășite de rezultatele pozitive în ceea ce privește sănătatea mea mintală, anxietatea mea. Toate acestea s-au îmbunătățit în mod dramatic”.

Vânzările de telefoane simple cu clapetă sunt în creștere în SUA pentru al doilea an. Conform site-ului de știri ZDNet, căutările de telefoane cu clapetă sunt, de asemenea, în creștere, cu aproximativ „15.369% în ultimul an în rândul generației Z și al celor mai tineri mileniali”.

Se pare că oamenii renunță la telefoanele inteligente pentru a fi mai conectați cu cei din jurul lor. În plus, unii dintre cei care și-au luat adio de la telefoanele inteligente s-au săturat ca dispozitivele să le ocupe tot timpul și să le consume energia.

„r/Dumbphones” se află în top 2% dintre cele mai active comunități pe platforma Reddit, cu aproape 60 de mii de membri.

Moderatorul, Jose Briones, în vârstă de 28 de ani, a preluat acest rol la începutul anului 2020, după ce a trecut un simplu telefon în 2019. Înainte de această schimbare, Briones a petrecea „12 sau 13 ore pe zi” pe telefon.

Briones a creat, de asemenea, un instrument util numit „Dumbphone Finder” pentru a-i ajuta pe oameni să își dea seama cât de mult pot – și nu pot – trăi fără telefoanele inteligente.

De când a preluat controlul asupra „r/Dumbphones”, Briones spune că este surprins de cât de întâlnită este această problemă a oamenilor care se simt dependenți de telefoanele lor inteligente într-un mod care îi afectează negativ. „Majoritatea oamenilor cred că este o problemă legată de dispozitiv, dar este o problemă legată de stilul de viață”, spune el.

„Tehnologia este concepută pentru a ne amplifica vulnerabilitățile și pentru a ne capta toată atenția – cât mai mult posibil. Vreau să aleg la ce acord atenție. Nu vreau ca un dispozitiv să îmi dicteze asta”, a mai adăugat el.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 22:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Oct. 2026, 22:47 // Slider //  Ana Panaguța

La Moscova, pe acoperișul Mausoleului lui Lenin din Piața Roșie, au fost mobilizate trupe specializate în combaterea dronelor, potrivit unor imagini publicate de Nexta, scrie antena3.ro.

Prezența echipelor anti-dronă scoate în evidență măsurile de protecție adoptate de autoritățile ruse pentru apărarea Moscovei, în contextul atacurilor ucrainene din ultimele luni. Mausoleul lui Lenin este situat în Piața Roșie, în apropierea Kremlinului, și reprezintă unul dintre cele mai cunoscute obiective istorice și simbolice ale Rusiei.

Autoritățile ruse au închis vineri toate cele 4 aeroporturi din Moscova – Vnukovo, Domodedovo, Șeremetievo și Jukovski – în urma unor alerte legate de atacuri cu drone ucrainene asupra capitalei Rusiei, informează The Moscow Times.

„Au fost adoptate restricții temporare, necesare pentru asigurarea siguranței zborurilor”, a anunțat Agenția Federală rusă de Transport Aerian.

Aceasta este a cincea oară în luna octombrie când zborurile de pe principalele aeroporturi din Moscova sunt suspendate, ca urmare a amenințărilor atacurilor dronelor ucrainene.

Săptămâna trecută, aeroporturile din Moscova au fost închise timp de aproape 7 ore, ca urmare a unei alerte aeriene privind atacuri cu drone ucrainene – peste 350 de zboruri au fost anulate sau întârziate, iar unele avioane care zburau spre capitală au fost redirecționate către alte aeroporturi. Pe 16 octombrie, toate aeroporturile din Moscova au fost de asemenea închise din cauza amenințării legate de atacurile cu drone.

La aeroportul Șeremetievo din Moscova a fost emisă o „alertă aeriană”, ca urmare a unui atac cu drone. Pasagerii din terminalele aeroportului au  fost evacuați și duși „în adăposturi sigure”.