Curs valutar
  • EUR
    20.1147
    0%
  • USD
    17.5246
    0%
  • RUB
    0.2070
    0%
  • RON
    3.8236
    0%
  • UAH
    0.3922
    0%

Toate știrile

20 septembrie 2026

Moldoveanul Victor Boaghe – job coach în Finlanda, despre profesiile viitorului şi influenţa AI

25 Iul. 2024, 11:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
25 Iul. 2024, 11:41 // Societate //  Realitatea.md

Victor Boaghe, un job coach moldovean stabilit în Finlanda, a fost invitat recent în cadrul unui interviu la RLive TV, produs de către Alexandrina Bacal, una dintre participantele Programului de Internship în Jurnalismul TV şi Online, desfăşurat în cadrul Grupului Media Realitatea. Tânăra şi specialistul au discutat despre angajarea în câmpul muncii a tinerilor, care sunt profesiile viitorului şi rolul Inteligenţei Artificiale.

Un job coach în primul rând este omul care descoperă abilitățile s-au potențialul oamenilor, spune Victor Boaghe, care a vorbit inclusiv despre diferenţele dintre tinerii din ziua de azi şi cei de acum câţiva ani, la capitolul job-ul dorit şi remunerare.

„Dacă vorbim de generația Y din care fac parte eu, atunci oamenii erau mai axați pe bani. Acum, tinerii au nevoie să se afirme, adică banii nu mai sunt motivația principală”, susţine Victor Boaghe.

În acest context, înțelegem că un job nu mai este doar o sursă de venit, dar trebuie să aducă şi satisfacţie angajatului.

„Întotdeauna o să existe dificultăți, probleme, la postul de muncă, pentru că job-ul exact nu există, însă prima motivație este starea de euforie la un job. Dacă simți ca vrei să mergi la postul de muncă şi nu te uiți la oră când trebuie să pleci”, afirmă job coach-ul Victor Boaghe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Victor Boaghe a fost întrebat şi despre profesiile viitorului şi dacă există riscul ca Inteligenţa Artificială să lase şomeri o parte din angajaţi.

„Joburile de viitor sunt cu siguranță cele creative, acele job-uri pe care nu o să le poată înlocui inteligenţa artificială sau foarte multe job-uri sunt legate de IT încă, deși se automatizează foarte multe lucruri şi acolo”, spune specialistul.

Programul de instruiri pentru viitorii jurnalişti este organizat de Rlive TV în parteneriat cu Direcția generală educație, tineret și sport și Centrul Municipal de Tineret Chișinău sub egida Primăriei municipiului Chișinău.

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
20 Sept. 2026, 18:19
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Sept. 2026, 18:19 // Slider //  Ana Panaguța

Băncile din Republica Moldova au acordat în luna august 2026 credite noi în valoare totală de 7,24 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei. Aproape două treimi din finanțări, 64,4%, au fost contractate de mediul de afaceri, iar 35,6% au revenit persoanelor fizice, scrie bani.md.

Raportat la volumul total, companiile și persoanele care desfășoară activități economice au atras aproximativ 4,66 miliarde de lei, în timp ce populația a contractat credite de circa 2,58 miliarde de lei.

Cea mai importantă categorie din sectorul de afaceri este cea a societăților comerciale nefinanciare. Acestea au contractat în august credite noi în lei în valoare de 2,359 miliarde de lei, la o rată nominală medie a dobânzii de 8,58%. În valută, volumul împrumuturilor a ajuns la 1,617 miliarde de lei, iar dobânda medie a fost de 5,02%.

Instituțiile din mediul financiar nebancar au accesat credite de 320 milioane de lei în moneda națională, la o dobândă medie de 8,32%, și echivalentul a 107 milioane de lei în valută, la o rată de 5,55%.

În cazul persoanelor fizice care practică activitate economică, creditele noi în lei au însumat 75 milioane de lei, la o dobândă medie de 9,41%. Creditele în valută au fost de aproximativ 2 milioane de lei, cu o rată nominală de 6,01%.

Pe segmentul populației, creditele de consum au rămas cele mai importante ca volum. În august, persoanele fizice au contractat asemenea împrumuturi în lei de 1,572 miliarde de lei, la o dobândă medie de 10,96%.

Creditele imobiliare noi au însumat 975 milioane de lei, iar rata nominală medie a dobânzii a fost de 8,07%.

Datele BNM arată că, în structura creditelor de consum și imobiliare acordate în lei, cea mai mare pondere au avut-o împrumuturile de consum cu maturitatea între doi și cinci ani. Acestea au totalizat 1,403 miliarde de lei și au fost acordate la o dobândă medie de 10,88%.

Creditele de consum cu termen de până la 12 luni au însumat 58 milioane de lei, la o rată medie de 11,25%, iar cele cu maturitatea între unu și doi ani au ajuns la 84 milioane de lei, cu o dobândă de 10,82%.

Cele mai scumpe au fost creditele de consum cu termen de peste cinci ani: volumul acestora a fost de 26 milioane de lei, iar rata nominală medie a dobânzii a urcat la 14,79%.